Casa-Noptii 3- Aleasa de Kristin Cast. carte PDF📚
- AUTOR: P.C si Kristin Cast
- CATEGORIA: Literatura Universală
- NR. DE PAGINI: 124
- LIMBA: Română
Cărți «Casa-Noptii 3- Aleasa de Kristin Cast. carte PDF📚». Rezumatul cărții:
Fortele raului se pun in miscare in Casa Noptii, iar aventurile lui Zoey Redbird iau o intorsatura misterioasa. Cei care pareau ca ii sunt prieteni se intorc impotriva ei, iar dusmanii declarati ii devin, in mod ciudat, prieteni. Asa incepe partea a treia a seriei, in care calitatile lui Zoey sunt puse la cea mai grea incercare de pana acum. Stevie Rae, cea mai buna prietena a protagonistei, este transformata in zombie si incearca din rasputeri sa-si pastreze umanitatea.
Zoey nu are nici o idee despre cum o poate ajuta, dar este constienta ca totul trebuie sa ramana secret fata de toti cei din Casa Noptii, locul unde increderea a devenit o calitate rara. Asa cum rara, dar si surprinzatoare, este si situatia in care se gaseste ea insasi, aceea de a avea trei iubiti, lucru care are potentialul unui adevarat dezastru. Tocmai cand pare ca lucrurile nu pot fi mai rele de atat, incep sa moara vampiri. De-adevaratelea. Curand, Zoey si prietenii ei vor afla ca lucrurile nu sunt intotdeauna ceea ce par a fi...
Fragment :
" — Mda, am o zi de naştere foarte nasoală, i-am spus pisicii mele, Nala. (Mă rog, de fapt,
mai degrabă eu sunt fiinţa ei decât ea, pisica mea. Ştiţi cum e cu pisicile: ele nu prea au stăpâni, ci
slujitori. Dar eu prefer să nu bag în seamă chestia asta.)
În orice caz, am continuat să vorbesc cu pisica de parcă mi-ar fi sorbit cuvintele, lucru
complet fals de altfel.
— De şaptişpe ani încoace, pe 24 decembrie am numai zile de naştere naşpa. Aşa că m-am
obişnuit. Nu-i mare scofală.
Ştiam că spun asta numai ca să mă conving singură. Nala a miorlăit la mine cu vocea ei de
bătrânică morocănoasă şi apoi s-a apucat să-şi lingă părţile intime, dându-mi clar de înţeles că spun
tâmpenii.
— Uite cum stă treaba, am continuat eu, în timp ce terminam de dat cu puţin dermatograf (şi
chiar era puţin - abordarea dă-te-cu-dermatograf-până-arăţi-ca-un-raton-înspăimântător nu mă
avantajează deloc. De fapt, nu avantajează pe nimeni). O să primesc o grămadă de cadouri bine
intenţionate, dar care nu sunt cadouri pentru o zi de naştere, ci pentru Crăciun; pentru că lumea
încearcă întotdeauna să pună la grămadă ziua mea de naştere cu Crăciunul şi nu merge aşa.
Am zărit în oglindă ochii mari şi verzi ai Nalei.
— Dar o să zâmbim şi o să ne prefacem că ne plac cadourile astea aniversaro-crăciuneşti, şi
asta pentru că oamenii nu înţeleg că nu poţi să amesteci ziua de naştere cu Crăciunul. Cel puţin, nu
într-un mod fericit.
Nala a strănutat.
— Exact asta cred şi eu, dar o să ne purtăm frumos, pentru că-i şi mai rău dacă spun ceva.
Apoi o să primesc cadouri de tot rahatul, toată lumea o să fie supărată şi o să avem parte de o
situaţie tare jenantă.
Nala nu părea prea convinsă, aşa că m-am concentrat asupra imaginii mele din oglindă. O
clipă m-am gândit că poate îmi dădusem cu prea mult dermatograf, dar m-am privit mai cu atenţie şi
mi-am dat seama că ceea ce făcea ca ochii mei să pară enormi şi întunecaţi nu era deloc ceva atât de
banal precum machiajul. Chiar dacă trecuseră două luni de când fusesem însemnată să devin
vampir, semiluna safirie care îmi apăruse chiar între ochi şi filigranul complicat al desenului cu
motive împletite care îmi contura faţa încă mă mai surprindeau. Mi-am plimbat vârful degetului pe
una dintre liniile albastre spiralate. Apoi, aproape pe negândite, am tras în jos de decolteul şi aşa
amplu al puloverului meu negru, dezvelindu-mi umărul stâng. Cu o mişcare bruscă din cap, mi-am
dat pe spate părul lung şi negru, ca să se vadă mai bine desenele neobişnuite care începeau de la
baza cefei şi se întindeau pe umăr şi de-o parte şi de alta a coloanei, până la şale. Ca de obicei,
vederea desenelor mi-a provocat un fior ca un curent electric, un amestec de uimire şi frică.
— Nu mai e nimeni ca tine - i-am şoptit propriei mele imagini. Apoi mi-am dres glasul şi am
continuat cu o voce excesiv de entuziastă: Şi nu-i nimic rău în asta.
Mi-am dat ochii peste cap:
— Mă rog!
Mi-am înălţat privirea deasupra capului, destul de uimită că nu se vedea. Eu, una, simţeam
foarte clar norul negru cât casa care mă însoţea de o lună.
— La naiba, mă şi mir că nu plouă aici. I-ar prinde bine părului meu, nu-i aşa? am continuat
eu sarcastic dialogul cu imaginea din oglindă. Apoi am oftat şi am luat plicul pe care îl pusesem pe
birou. Deasupra adresei expeditorului, scrisă cu litere sclipitoare, era imprimat cu litere aurii în
relief Familia Heffer.
— Şi acum, o porţie mică de deprimare..., am bălmăjit.
Nala a strănutat din nou.
— Aşa e, n-ar fi rău să termin odată cu asta.
Am deschis fără chef plicul şi am scos felicitarea.
— La naiba, e mai rău decât credeam!
Pe felicitare era desenată o cruce mare de lemn. De cruce era prinsă cu un cui însângerat o
hârtie care imita pergamentul. Cu sânge, desigur, erau scrise următoarele cuvinte: „Pe El îl sărbăto-
rim acum.“ în interiorul felicitării era imprimat, cu litere roşii: CRĂCIUN FERICIT. Iar dedesubt
am recunoscut scrisul mamei: „Sper că îţi aduci aminte şi de familia ta cu ocazia acestui
binecuvântat moment al anului. La mulţi ani! Cu drag, mama şi tata.“
— Tipic! i-am spus Nalei şi, brusc, m-a cuprins o durere de stomac. Şi nu e tatăl meu!
Am rupt felicitarea în două şi am aruncat-o la coşul de gunoi, iar apoi privirea mi-a rămas
îndelung la hârtia ruptă in bucăţi.
— Părinţii mei, când nu mă ignoră, mă jignesc. Aş prefera totuşi să mă ignore.
Bătaia pe care am auzit-o deodată în uşă m-a făcut să tresar.
— Zoey, toată lumea se întreabă unde eşti, a răzbătut de dincolo de uşă vocea lui Damien.
— Stai aşa, aproape am terminat - am strigat. Mi-am alungat gândurile, am aruncat o ultimă
privire în oglindă şi, dornică să-i ţin pe toţi la respect, am hotărât să-mi las umărul dezgolit.
— Semnele mele sunt unice. Să aibă şi masele la ce să se holbeze cât vorbesc, am mormăit.
Apoi am oftat. Nu sunt chiar aşa de morocă-noasă de felul meu. Dar cu o zi de naştere atât
de naşpa şi cu nişte părinţi şi mai naşpa... Nu, nu puteam să mă mai mint singură. Ce n-aş da să fie
şi Stevie Rae aici..., am şoptit. Acesta era lucrul care mă ţinuse departe de prietenii mei în ultima
lună, inclusiv de iubiţii mei, de amândoi, şi luase până la urmă forma unui nesuferit de nor de ploaie
imens, mustind de apă. Mi-era dor de prietena mea cea mai bună şi fostă colegă de cameră, pe care
toată lumea o văzuse murind acum o lună, dar despre care eu ştiam că, de fapt, devenise zombi, o
creatură a nopţii. Ştiu că sună melodramatic, a film de mâna a doua. Adevărul era că acum, în loc să
se fâţâie de colo-colo punând la punct ultimele detalii ale aniversării mele idioate, ea bântuia
undeva în vechile tuneluri subterane ale Tulsei şi urzea alături de alţi zombi dezgustători, cu
adevărat răi şi, fără doar şi poate, urât mirositori. "
Zoey nu are nici o idee despre cum o poate ajuta, dar este constienta ca totul trebuie sa ramana secret fata de toti cei din Casa Noptii, locul unde increderea a devenit o calitate rara. Asa cum rara, dar si surprinzatoare, este si situatia in care se gaseste ea insasi, aceea de a avea trei iubiti, lucru care are potentialul unui adevarat dezastru. Tocmai cand pare ca lucrurile nu pot fi mai rele de atat, incep sa moara vampiri. De-adevaratelea. Curand, Zoey si prietenii ei vor afla ca lucrurile nu sunt intotdeauna ceea ce par a fi...
Fragment :
" — Mda, am o zi de naştere foarte nasoală, i-am spus pisicii mele, Nala. (Mă rog, de fapt,
mai degrabă eu sunt fiinţa ei decât ea, pisica mea. Ştiţi cum e cu pisicile: ele nu prea au stăpâni, ci
slujitori. Dar eu prefer să nu bag în seamă chestia asta.)
În orice caz, am continuat să vorbesc cu pisica de parcă mi-ar fi sorbit cuvintele, lucru
complet fals de altfel.
— De şaptişpe ani încoace, pe 24 decembrie am numai zile de naştere naşpa. Aşa că m-am
obişnuit. Nu-i mare scofală.
Ştiam că spun asta numai ca să mă conving singură. Nala a miorlăit la mine cu vocea ei de
bătrânică morocănoasă şi apoi s-a apucat să-şi lingă părţile intime, dându-mi clar de înţeles că spun
tâmpenii.
— Uite cum stă treaba, am continuat eu, în timp ce terminam de dat cu puţin dermatograf (şi
chiar era puţin - abordarea dă-te-cu-dermatograf-până-arăţi-ca-un-raton-înspăimântător nu mă
avantajează deloc. De fapt, nu avantajează pe nimeni). O să primesc o grămadă de cadouri bine
intenţionate, dar care nu sunt cadouri pentru o zi de naştere, ci pentru Crăciun; pentru că lumea
încearcă întotdeauna să pună la grămadă ziua mea de naştere cu Crăciunul şi nu merge aşa.
Am zărit în oglindă ochii mari şi verzi ai Nalei.
— Dar o să zâmbim şi o să ne prefacem că ne plac cadourile astea aniversaro-crăciuneşti, şi
asta pentru că oamenii nu înţeleg că nu poţi să amesteci ziua de naştere cu Crăciunul. Cel puţin, nu
într-un mod fericit.
Nala a strănutat.
— Exact asta cred şi eu, dar o să ne purtăm frumos, pentru că-i şi mai rău dacă spun ceva.
Apoi o să primesc cadouri de tot rahatul, toată lumea o să fie supărată şi o să avem parte de o
situaţie tare jenantă.
Nala nu părea prea convinsă, aşa că m-am concentrat asupra imaginii mele din oglindă. O
clipă m-am gândit că poate îmi dădusem cu prea mult dermatograf, dar m-am privit mai cu atenţie şi
mi-am dat seama că ceea ce făcea ca ochii mei să pară enormi şi întunecaţi nu era deloc ceva atât de
banal precum machiajul. Chiar dacă trecuseră două luni de când fusesem însemnată să devin
vampir, semiluna safirie care îmi apăruse chiar între ochi şi filigranul complicat al desenului cu
motive împletite care îmi contura faţa încă mă mai surprindeau. Mi-am plimbat vârful degetului pe
una dintre liniile albastre spiralate. Apoi, aproape pe negândite, am tras în jos de decolteul şi aşa
amplu al puloverului meu negru, dezvelindu-mi umărul stâng. Cu o mişcare bruscă din cap, mi-am
dat pe spate părul lung şi negru, ca să se vadă mai bine desenele neobişnuite care începeau de la
baza cefei şi se întindeau pe umăr şi de-o parte şi de alta a coloanei, până la şale. Ca de obicei,
vederea desenelor mi-a provocat un fior ca un curent electric, un amestec de uimire şi frică.
— Nu mai e nimeni ca tine - i-am şoptit propriei mele imagini. Apoi mi-am dres glasul şi am
continuat cu o voce excesiv de entuziastă: Şi nu-i nimic rău în asta.
Mi-am dat ochii peste cap:
— Mă rog!
Mi-am înălţat privirea deasupra capului, destul de uimită că nu se vedea. Eu, una, simţeam
foarte clar norul negru cât casa care mă însoţea de o lună.
— La naiba, mă şi mir că nu plouă aici. I-ar prinde bine părului meu, nu-i aşa? am continuat
eu sarcastic dialogul cu imaginea din oglindă. Apoi am oftat şi am luat plicul pe care îl pusesem pe
birou. Deasupra adresei expeditorului, scrisă cu litere sclipitoare, era imprimat cu litere aurii în
relief Familia Heffer.
— Şi acum, o porţie mică de deprimare..., am bălmăjit.
Nala a strănutat din nou.
— Aşa e, n-ar fi rău să termin odată cu asta.
Am deschis fără chef plicul şi am scos felicitarea.
— La naiba, e mai rău decât credeam!
Pe felicitare era desenată o cruce mare de lemn. De cruce era prinsă cu un cui însângerat o
hârtie care imita pergamentul. Cu sânge, desigur, erau scrise următoarele cuvinte: „Pe El îl sărbăto-
rim acum.“ în interiorul felicitării era imprimat, cu litere roşii: CRĂCIUN FERICIT. Iar dedesubt
am recunoscut scrisul mamei: „Sper că îţi aduci aminte şi de familia ta cu ocazia acestui
binecuvântat moment al anului. La mulţi ani! Cu drag, mama şi tata.“
— Tipic! i-am spus Nalei şi, brusc, m-a cuprins o durere de stomac. Şi nu e tatăl meu!
Am rupt felicitarea în două şi am aruncat-o la coşul de gunoi, iar apoi privirea mi-a rămas
îndelung la hârtia ruptă in bucăţi.
— Părinţii mei, când nu mă ignoră, mă jignesc. Aş prefera totuşi să mă ignore.
Bătaia pe care am auzit-o deodată în uşă m-a făcut să tresar.
— Zoey, toată lumea se întreabă unde eşti, a răzbătut de dincolo de uşă vocea lui Damien.
— Stai aşa, aproape am terminat - am strigat. Mi-am alungat gândurile, am aruncat o ultimă
privire în oglindă şi, dornică să-i ţin pe toţi la respect, am hotărât să-mi las umărul dezgolit.
— Semnele mele sunt unice. Să aibă şi masele la ce să se holbeze cât vorbesc, am mormăit.
Apoi am oftat. Nu sunt chiar aşa de morocă-noasă de felul meu. Dar cu o zi de naştere atât
de naşpa şi cu nişte părinţi şi mai naşpa... Nu, nu puteam să mă mai mint singură. Ce n-aş da să fie
şi Stevie Rae aici..., am şoptit. Acesta era lucrul care mă ţinuse departe de prietenii mei în ultima
lună, inclusiv de iubiţii mei, de amândoi, şi luase până la urmă forma unui nesuferit de nor de ploaie
imens, mustind de apă. Mi-era dor de prietena mea cea mai bună şi fostă colegă de cameră, pe care
toată lumea o văzuse murind acum o lună, dar despre care eu ştiam că, de fapt, devenise zombi, o
creatură a nopţii. Ştiu că sună melodramatic, a film de mâna a doua. Adevărul era că acum, în loc să
se fâţâie de colo-colo punând la punct ultimele detalii ale aniversării mele idioate, ea bântuia
undeva în vechile tuneluri subterane ale Tulsei şi urzea alături de alţi zombi dezgustători, cu
adevărat răi şi, fără doar şi poate, urât mirositori. "
Recomandat pentru o lectură plăcută: ➾
