Dosarul Cameleonul – Peter Robinson. PDF📚
- AUTOR: Peter Robinson
- CATEGORIA: Literatura Universală
- NR. DE PAGINI: 879
- LIMBA: Română
Cărți «Dosarul Cameleonul – Peter Robinson. PDF📚». Rezumatul cărții:
Un apel de la o vecina ingrijorata conduce intamplator politia la Terence Payne, misteriosul criminal in serie cunoscut doar drept Cameleonul. Acum raufacatorul este arestat, poate chiar pe moarte, si se pare ca un cosmar indelungat este pe cale sa ia sfarsit. Oare?
Pentru Alan Banks, care momentan ocupa postul de inspector-sef, sunt prea multe intrebari fara raspuns in camera ororilor pe care presa o va numi „Casa suferintei“. Si cum intunericul nu s-a ridicat inca, numarul victimelor creste intruna... si mai exista si alti monstri care cutreiera nestingheriti lumea.
Fragment :
" Când a început să sângereze, au încuiat-o în
cușcă. Tom era deja acolo. Se afla în acel loc de
trei zile, iar acum se oprise din plâns. Dar încă
mai tremura. Era luna februarie, pivnița nu era
încălzită și amândoi erau goi. Ea știa că nu avea să
primească nici de mâncare, mult timp de atunci
încolo, nu până avea să i se facă atât de foame
încât să simtă de parcă ar fi ros-o ceva pe
dinăuntru.
Nu era prima oară când o încuiau în cușcă, dar
de data aceasta era altfel. Înainte, de vină fusese
întotdeauna faptul că făcuse ceva rău sau că nu li
se supusese. De data asta era altfel; de vină era
ceea ce devenise, și îi era tare frică.
Imediat ce închiseseră ușa din capătul scărilor,
bezna a învăluit-o ca o blană. Îi simțea atingerea
pe piele, ca atunci când ți se freacă o pisică de
picioare. A început să tremure. Cel mai tare ura
cușca, mai mult decât loviturile, mai mult decât
umilințele. Dar nu voia să plângă. Nu plângea
niciodată. Nici nu știa cum.
Mirosul era cumplit; nu aveau toaletă, doar
găleata din colț pe care or să aibă voie s-o
golească numai când or să-i lase să iasă. Și cine
știe când avea să se întâmple asta?
Dar mai rău chiar decât mirosul erau râcâielile
slabe care se porniseră la numai câteva minute de
când fusese încuiată. Știa că în curând avea să
simtă gâdilatul unor piciorușe înțepătoare pe
picioare și pe abdomen dacă îndrăznea să se
întindă pe jos. Prima oară încercase să se miște
încontinuu și să facă zgomot ca să-i sperie, dar
într-un târziu obosise și adormise, fără să-i mai
pese câți erau și ce făceau.
Își dădea seama în
întuneric, după felul în care se mișcau și după
greutate, dacă erau șobolani sau șoareci. Șobolanii
erau cei mai cumpliți. Unul chiar o mușcase odată.
Îl îmbrățișa pe Tom, încerca să-l aline, și astfel
se mai încălzeau amândoi puțin. Adevărul era că
nu i-ar fi prins rău nici ei un pic de alinare, dar pe
ea nu avea cine s-o aline. "
Pentru Alan Banks, care momentan ocupa postul de inspector-sef, sunt prea multe intrebari fara raspuns in camera ororilor pe care presa o va numi „Casa suferintei“. Si cum intunericul nu s-a ridicat inca, numarul victimelor creste intruna... si mai exista si alti monstri care cutreiera nestingheriti lumea.
Fragment :
" Când a început să sângereze, au încuiat-o în
cușcă. Tom era deja acolo. Se afla în acel loc de
trei zile, iar acum se oprise din plâns. Dar încă
mai tremura. Era luna februarie, pivnița nu era
încălzită și amândoi erau goi. Ea știa că nu avea să
primească nici de mâncare, mult timp de atunci
încolo, nu până avea să i se facă atât de foame
încât să simtă de parcă ar fi ros-o ceva pe
dinăuntru.
Nu era prima oară când o încuiau în cușcă, dar
de data aceasta era altfel. Înainte, de vină fusese
întotdeauna faptul că făcuse ceva rău sau că nu li
se supusese. De data asta era altfel; de vină era
ceea ce devenise, și îi era tare frică.
Imediat ce închiseseră ușa din capătul scărilor,
bezna a învăluit-o ca o blană. Îi simțea atingerea
pe piele, ca atunci când ți se freacă o pisică de
picioare. A început să tremure. Cel mai tare ura
cușca, mai mult decât loviturile, mai mult decât
umilințele. Dar nu voia să plângă. Nu plângea
niciodată. Nici nu știa cum.
Mirosul era cumplit; nu aveau toaletă, doar
găleata din colț pe care or să aibă voie s-o
golească numai când or să-i lase să iasă. Și cine
știe când avea să se întâmple asta?
Dar mai rău chiar decât mirosul erau râcâielile
slabe care se porniseră la numai câteva minute de
când fusese încuiată. Știa că în curând avea să
simtă gâdilatul unor piciorușe înțepătoare pe
picioare și pe abdomen dacă îndrăznea să se
întindă pe jos. Prima oară încercase să se miște
încontinuu și să facă zgomot ca să-i sperie, dar
într-un târziu obosise și adormise, fără să-i mai
pese câți erau și ce făceau.
Își dădea seama în
întuneric, după felul în care se mișcau și după
greutate, dacă erau șobolani sau șoareci. Șobolanii
erau cei mai cumpliți. Unul chiar o mușcase odată.
Îl îmbrățișa pe Tom, încerca să-l aline, și astfel
se mai încălzeau amândoi puțin. Adevărul era că
nu i-ar fi prins rău nici ei un pic de alinare, dar pe
ea nu avea cine s-o aline. "
Recomandat pentru o lectură plăcută: ➾
