Ursula K. Le Guin – Hainish • 6 • Deposedaţii : descarcă carți bune online gratis pdf 📖
- AUTOR: Ursula K. Le Guin
- CATEGORIA: Science Fiction
- NR. DE PAGINI: 356
- LIMBA: Română
Cărți «Ursula K. Le Guin – Hainish • 6 • Deposedaţii : descarcă carți bune online gratis pdf 📖». Rezumatul cărții:
Descriere
În “Istoria SF-ului modern” Jacques Sadoul scria despre Ursula K. Le Guin că este o autoare care nu i-a plăcut deloc. M-a mirat acest lucru, pentru că citisem “Mâna stângă a întunericului” şi mi se păruse o carte bună, într-adevăr mai dificil de citit, cu un stil parcă greoi şi cu un subiect mai delicat pe alocuri. În general părerile lui Sadoul despre cărţile şi autorii SF din istoria sa mi s-au părut corecte, aşa că am rămas nelămurit cu privire la referirea lui la Ursula K.Le Guin. În această iarnă am citit “Deposedaţii” şi trebuie să afirm răspicat că dl. Sadoul a greşit (sau poate nu a citit acest roman).
Romanul a apărut în 1974 cu titlul “The Dispossessed” şi a primit cam toate premiile mari ale literaturii science-fiction (Hugo în 1975, Nebula 1974 şi Locus). În limba română a apărut la editura Nemira în 1995.
Autoarea a scris şapte romane şi nuvele şi mai multe povestiri legate prin faptul că acţiunea din ele se petrece în acelaşi univers. După planeta Hain, a fost numit ciclul Hainish. Romanele din acest ciclu nu sunt legate între ele prin personaje sau intrigă. În afară de “Deposedaţii” au mai apărut în limba română “Mâna stângă a întunericului” (“The Left Hand of Darkness” , 1969, Nemira 1994 şi 2006), “Lumea lui Rocannon” (“Rocannon’s World”, 1966, Nemira 2006) şi “Lumii îi spuneau pădure” (“The Word for World Is Forest”, 1976, editura Mondial 1993).
Romanul urmăreşte acţiunile fizicianului Shevek de pe planeta Anarres care pleacă pe planeta vecină, Urras pentru a-şi putea definitiva propria teorie temporală. În paralel ni se descrie viaţa fizicianului pe planeta natală până în momentul plecării. Cartea e o succesiune de capitole care îl urmăresc pe Shevek în cele două lumi.
Fragment
"Nu era decât un zid. Nu părea important. Construit din pietre nefinisate, lipite superficial cumortar. Un adult putea cu uşurinţă să arunce o privire de partea cealaltă, chiar şi un copil îlputea escalada. Acolo unde traversa drumul, în loc de poartă, zidul degenera în simplă geometrie,o linie, ideea unui hotar. Doar că ideea era reală. Importantă. De şapte generaţii încoace nuexistase nimic mai important pe lume decât zidul cu pricina.Ca toate zidurile, era ambiguu, cu două feţe. Ceea ce se afla în interiorul său, ori în afara sa,depindea de care parte a zidului te aflai. Privit din exterior, zidul împrejmuia un teren arid deşaizeci de acri numit „Portul Anarres".
Pe teren se aflau câteva turnuri de lansare, o platformă deaterizare, trei depozite, un garaj pentru camioane şi un cămin. Căminul avea un aspect durabil,neîngrijit şi jalnic; nu avea nici un fel de spaţiu verde, nu se vedea nici un copil; evident, nu locuianimeni acolo şi nici nu părea că va locui vreodată pentru prea multă vreme. De fapt, căminul eraun local de carantină. Zidul împrejmuia nu numai terenul de aterizare, dar şi navele care soseaudin spaţiu, oamenii care veneau cu acestea, lumile din care proveneau şi restul universului.Împrejmuia universul lăsând planeta Anarres liberă în exterior.Privit de pe partea cealaltă, zidul împrejmuia Anarres. Întreaga planetă se afla în interiorulsău, un mare lagăr de concentrare, izolat de alte lumi şi de alţi oameni, în carantină.Un grup de localnici se îndreptau pe drum către terenul de aterizare, alţii aşteptau pe loculunde drumul străpu
ngea zidul.
Nu de puţine ori oamenii veneau de la Abbenay, oraşul din apropiere, în speranţa că vor zărio nava spaţială, ori pur şi simplu pentru a vedea zidul. În definitiv, era singurul zid de delimitaredin lumea lor. Nicăieri nu se vedea vreun anunţ cu „Trecerea oprită!" Mai ales adolescenţiisimţeau o atracţie deosebită. Se apropiau de zid. Se aşezau pe el. Vedeau o echipă de lucrătoridescărcând baloturi de pe camioanele cu şenile în dreptul depozitelor. Sau chiar şi o navă detransport, pe platformă. Acestea soseau de opt ori pe an, fără să ştie nimeni când, cu excepţiaoficialilor care lucrau efectiv la rachetodrom, aşa că arunci când spectatorii se dovedeau destul denorocoşi să zărească vreuna, aceştia erau mai întâi cum nu se poate mai emoţionaţi, după carerămâneau acolo unde se aflau, iar nava pe locul ei, de partea cealaltă, un turn negru şi imobilîntro încrengătură de macarale în mişcare. Apoi o femeie se desprindea dintrunul din grupurile dela depozite şi spunea: „Programul de astăzi sa terminat, fraţilor".
Purta banderoladepartamentului de apărare, o privelişte la fel de rară ca aceea a unei nave spaţiale. Şi asta eraceva. Dar, deşi vorbea cu blândeţe, tonul ei era categoric. Era chiar comandanta acestei grupe, iardacă era provocată, avea să fie sprijinită de şefii ei. Şi la urma urmei nu mai era nimic de văzut.Străinii, cei de pe alte tărâmuri, rămâneau ascunşi în navă. Nu ofereau nici un spectacol. Chiar şipentru grupa de apărare spectacolul era la fel de plictisitor. Uneori comandanta îşi dorea cacineva să încerce să treacă zidul, ori ca unul dintre astronauţii străini să sară din navă, sauvreun puşti din Abbenay să încerce să se furişeze pentru a o vedea mai bine. Dar aşa ceva nu seîntâmpla niciodată. Niciodată nu se întâmpla nimic. Iar când întradevăr sa întâmplat ceva, aprinso nepregătită."
În “Istoria SF-ului modern” Jacques Sadoul scria despre Ursula K. Le Guin că este o autoare care nu i-a plăcut deloc. M-a mirat acest lucru, pentru că citisem “Mâna stângă a întunericului” şi mi se păruse o carte bună, într-adevăr mai dificil de citit, cu un stil parcă greoi şi cu un subiect mai delicat pe alocuri. În general părerile lui Sadoul despre cărţile şi autorii SF din istoria sa mi s-au părut corecte, aşa că am rămas nelămurit cu privire la referirea lui la Ursula K.Le Guin. În această iarnă am citit “Deposedaţii” şi trebuie să afirm răspicat că dl. Sadoul a greşit (sau poate nu a citit acest roman).
Romanul a apărut în 1974 cu titlul “The Dispossessed” şi a primit cam toate premiile mari ale literaturii science-fiction (Hugo în 1975, Nebula 1974 şi Locus). În limba română a apărut la editura Nemira în 1995.
Autoarea a scris şapte romane şi nuvele şi mai multe povestiri legate prin faptul că acţiunea din ele se petrece în acelaşi univers. După planeta Hain, a fost numit ciclul Hainish. Romanele din acest ciclu nu sunt legate între ele prin personaje sau intrigă. În afară de “Deposedaţii” au mai apărut în limba română “Mâna stângă a întunericului” (“The Left Hand of Darkness” , 1969, Nemira 1994 şi 2006), “Lumea lui Rocannon” (“Rocannon’s World”, 1966, Nemira 2006) şi “Lumii îi spuneau pădure” (“The Word for World Is Forest”, 1976, editura Mondial 1993).
Romanul urmăreşte acţiunile fizicianului Shevek de pe planeta Anarres care pleacă pe planeta vecină, Urras pentru a-şi putea definitiva propria teorie temporală. În paralel ni se descrie viaţa fizicianului pe planeta natală până în momentul plecării. Cartea e o succesiune de capitole care îl urmăresc pe Shevek în cele două lumi.
Fragment
"Nu era decât un zid. Nu părea important. Construit din pietre nefinisate, lipite superficial cumortar. Un adult putea cu uşurinţă să arunce o privire de partea cealaltă, chiar şi un copil îlputea escalada. Acolo unde traversa drumul, în loc de poartă, zidul degenera în simplă geometrie,o linie, ideea unui hotar. Doar că ideea era reală. Importantă. De şapte generaţii încoace nuexistase nimic mai important pe lume decât zidul cu pricina.Ca toate zidurile, era ambiguu, cu două feţe. Ceea ce se afla în interiorul său, ori în afara sa,depindea de care parte a zidului te aflai. Privit din exterior, zidul împrejmuia un teren arid deşaizeci de acri numit „Portul Anarres".
Pe teren se aflau câteva turnuri de lansare, o platformă deaterizare, trei depozite, un garaj pentru camioane şi un cămin. Căminul avea un aspect durabil,neîngrijit şi jalnic; nu avea nici un fel de spaţiu verde, nu se vedea nici un copil; evident, nu locuianimeni acolo şi nici nu părea că va locui vreodată pentru prea multă vreme. De fapt, căminul eraun local de carantină. Zidul împrejmuia nu numai terenul de aterizare, dar şi navele care soseaudin spaţiu, oamenii care veneau cu acestea, lumile din care proveneau şi restul universului.Împrejmuia universul lăsând planeta Anarres liberă în exterior.Privit de pe partea cealaltă, zidul împrejmuia Anarres. Întreaga planetă se afla în interiorulsău, un mare lagăr de concentrare, izolat de alte lumi şi de alţi oameni, în carantină.Un grup de localnici se îndreptau pe drum către terenul de aterizare, alţii aşteptau pe loculunde drumul străpu
ngea zidul.
Nu de puţine ori oamenii veneau de la Abbenay, oraşul din apropiere, în speranţa că vor zărio nava spaţială, ori pur şi simplu pentru a vedea zidul. În definitiv, era singurul zid de delimitaredin lumea lor. Nicăieri nu se vedea vreun anunţ cu „Trecerea oprită!" Mai ales adolescenţiisimţeau o atracţie deosebită. Se apropiau de zid. Se aşezau pe el. Vedeau o echipă de lucrătoridescărcând baloturi de pe camioanele cu şenile în dreptul depozitelor. Sau chiar şi o navă detransport, pe platformă. Acestea soseau de opt ori pe an, fără să ştie nimeni când, cu excepţiaoficialilor care lucrau efectiv la rachetodrom, aşa că arunci când spectatorii se dovedeau destul denorocoşi să zărească vreuna, aceştia erau mai întâi cum nu se poate mai emoţionaţi, după carerămâneau acolo unde se aflau, iar nava pe locul ei, de partea cealaltă, un turn negru şi imobilîntro încrengătură de macarale în mişcare. Apoi o femeie se desprindea dintrunul din grupurile dela depozite şi spunea: „Programul de astăzi sa terminat, fraţilor".
Purta banderoladepartamentului de apărare, o privelişte la fel de rară ca aceea a unei nave spaţiale. Şi asta eraceva. Dar, deşi vorbea cu blândeţe, tonul ei era categoric. Era chiar comandanta acestei grupe, iardacă era provocată, avea să fie sprijinită de şefii ei. Şi la urma urmei nu mai era nimic de văzut.Străinii, cei de pe alte tărâmuri, rămâneau ascunşi în navă. Nu ofereau nici un spectacol. Chiar şipentru grupa de apărare spectacolul era la fel de plictisitor. Uneori comandanta îşi dorea cacineva să încerce să treacă zidul, ori ca unul dintre astronauţii străini să sară din navă, sauvreun puşti din Abbenay să încerce să se furişeze pentru a o vedea mai bine. Dar aşa ceva nu seîntâmpla niciodată. Niciodată nu se întâmpla nimic. Iar când întradevăr sa întâmplat ceva, aprinso nepregătită."
Recomandat pentru o lectură plăcută: ➾
