Hainish • vol. 3 • Oraşul iluziilor de Ursula K. Le Guin download .pdf 📖

  Cronologic, în ordinea ieşirii pe piaţă, „Oraşul iluziilor” este a treia carte din serie. Din punctul de vedere al naraţiunii, s-ar plasa la sfârşitul ciclului. O temă care străbate toate romanele din serie este cea a însingurării. Eroii creaţi de Ursula K. Le Guin sunt nişte însinguraţi, uneori chiar înstrăinaţi: Rocannon, preferă să rămână definitiv pe planeta-gazdă, numai să nu audă în minte „glasul inamicului”, „cei născuţi departe” nu sunt asimilaţi de băştinaşi, dar se pare că şi Liga a uitat de prezenţa lor pe planetă, în timp ce Falk-Ramarren este tot atât de pământean pe cât de werelian şi, în acelaşi timp, pe cât nu este în întregime pământean pe atât nu mai este nici werelian. Această dihotomie se va întâlni, bineînţeles, şi la personajele principale din următoarele trei romane ale seriei Hainish.

FRAGMENT:

Falk rămase tăcut un minut. Era un bărbat scund, zvelt, bine făcut; în chiar clipa aceasta, faţa lui foarte vioaie şi expresivă părea destul de posomorâtă sau temătoare, reflectându-i sentimentele cu tot atâta candoare ca faţa unui copil. În cele din urmă, adunându-şi în mod vizibil tot curajul, rosti:

— Vara trecută, când am studiat cu Ranya, ea mi-a arătat în ce fel mă deosebesc de standardul genetic omenesc. Numai printr-o răsucire sau două ale unei spirale... o deosebire foarte mică. Ca deosebirea dintre wei şi o.

Zove ridică ochii, surâzând, la referirea din Canon care-l fascina pe Falk, dar tânărul nu zâmbea.

— Cu toate acestea, este cert că nu sunt om. Aşadar pot fi o ciudăţenie, un mutant – produs accidental sau deliberat –, ori un extraterestru. Eu presupun că-i cel mai probabil să fiu un experiment genetic eşuat şi abandonat de experimentatori... Nu se poate preciza. Aş prefera să cred că sunt un extraterestru, de pe altă planetă. Asta ar însemna cel puţin că nu sunt singura creatură de felul meu din univers.

— Ce te face să fii sigur că există alte planete populate?

Falk ridică ochii, uimit, şi întrebă cu credulitate de copil şi simultan cu logică de adult:

— Există vreun motiv pentru a crede că celelalte Lumi ale Ligii au fost distruse?

— Există vreun motiv pentru a crede că ele au existat vreodată?

— Aşa m-ai învăţat tu însuţi şi cărţile, istoriile...

— Le-ai crezut? Crezi tot ce-ţi spunem?

— Ce altceva pot crede? Falk se învăpăie la chip. De ce m-aţi minţi?

— Te-am fi putut minţi, zi şi noapte, din oricare dintre următoarele două motive valide. Pentru că noi suntem shingi. Sau pentru că noi credem că tu eşti în slujba lor.

Urmă o pauză.

— Şi este posibil ca eu să-i slujesc, fără s-o ştiu, zise Falk coborându-şi privirea.

[...]

— Noi ne ascundem de shingi. Ne ascundem de asemenea de ceea ce am fost cândva. Înţelegi asta? Trăim bine în casele noastre... destul de bine. Dar frica ne stăpâneşte în mod absolut. A existat o vreme când călătoream cu navele între stele, iar acum nu cutezăm să ne îndepărtăm cu o sută cincizeci de kilometri de casă. Mai avem puţină cunoaştere şi nu facem nimic cu ea. Cândva totuşi am utilizat cunoaşterea aceea pentru a ţese tiparul vieţii, ca pe o tapiserie, peste noapte şi haos. Am sporit şansele vieţii. Am făcut lucrarea omenirii.

După altă tăcere, Zove urmă, privind spre cerul luminos de noiembrie:

— Gândeşte-te la planete, la oamenii şi animalele de pe ele, la constelaţiile de pe cerurile lor, la oraşele pe care le-au clădit, la cântecele şi obiceiurile lor. Toate astea sunt pierdute, ne sunt pierdute, la fel de complet precum tu ţi-ai pierdut copilăria. Ce ştim cu adevărat despre epoca măreţiei noastre? Câteva nume de planete şi eroi, un vălmăşag de fapte pe care am încercat să le asamblăm într-o istorie. Legea shing interzice omorul, dar ei au omorât cunoaşterea, au ars cărţi şi, ceea ce poate fi şi mai rău, au falsificat ce a rămas. Au strecurat Minciuna, ca întotdeauna. Nu mai suntem siguri de nimic în privinţa Epocii Ligii, deoarece nu ştim câte documente au fost falsificate. Trebuie să ţii minte, înţelegi?, în ce fel sunt shingii Inamicul nostru. Este destul de uşor să trăieşti toată viaţa fără să vezi pe vreunul – cu bună ştiinţă, vreau să zic; în cazul cel mai fericit, auzi o maşină zburătoare care trece în depărtare. Aici în pădure ei ne lasă în pace, iar asta poate să se întâmple pe tot Pământul, deşi noi n-o ştim. Shingii ne lasă în pace atâta timp cât rămânem aici, în colivia ignoranţei noastre şi în sălbăticie, plecând capetele când ei zboară pe deasupra. Însă nu au încredere în noi. Cum ar putea, chiar şi după o mie două sute de ani? În ei nu există încredere, pentru că în ei nu există adevăr. Ei nu respectă niciun acord, încalcă toate promisiunile, înşală, trădează şi mint neobosit; iar unele înregistrări rămase din vremea Căderii Ligii sugerează că puteau spune neadevăruri în graiul-minţii. Minciuna este cea care a înfrânt toate rasele din Ligă şi ne-a lăsat supuşii shingilor. Nu uita asta, Falk. Să nu crezi niciodată nimic din ce spune Inamicul.

— N-o să uit, Stăpâne, dacă-l voi întâlni vreodată pe Inamic.

— Nu-l vei întâlni... decât dacă te vei duce la el.

Neliniştea de pe chipul lui Falk lăsă locul unei expresii de atenţie încremenită. Sosise în sfârşit momentul pe care-l aşteptase.

— Adică să părăsesc Casa, rosti el.

— Te-ai gândit tu însuţi la asta, spuse Zove încetişor.

— Da, m-am gândit, dar este imposibil să plec. Vreau să trăiesc aici. Parth şi cu mine...

Şovăi şi Zove interveni, incisiv şi în acelaşi timp blând.