VICTOR HUGO- NOTRE - DAME top cele mai bune cărți din literatura universală descarcă cărți motivaționale online gratis .PDF 📖
- AUTOR: VICTOR HUGO
- CATEGORIA: Literatura Universală
- NR. DE PAGINI: 244
- LIMBA: Română
Cărți «VICTOR HUGO- NOTRE - DAME top cele mai bune cărți din literatura universală descarcă cărți motivaționale online gratis .PDF 📖». Rezumatul cărții:
VICTOR HUGO- NOTRE - DAME top cele mai bune cărți din literatura universală acum și online gratis .PDF
Victor Hugo a început să scrie Notre-Dame de Paris în 1829, în mare măsură pentru a-i face pe contemporani să fie mai conștienți de valoarea arhitecturii gotice , care a fost neglijată și deseori distrusă pentru a fi înlocuită cu clădiri noi sau înlăturată prin înlocuirea unor părți ale clădirilor într-o nouă stil. De exemplu, vitraliile medievale din Notre-Dame de Paris au fost înlocuite cu sticlă albă pentru a permite mai multă lumină să intre în biserică. Acest lucru explică secțiunile descriptive mari ale cărții, care depășesc cu mult cerințele poveștii. Cu câțiva ani înainte, Hugo publicase deja o lucrare intitulată Guerre aux Démolisseurs ( Războiul demolatorilor)) vizează în mod special salvarea arhitecturii medievale a Parisului. Acordul cu editorul său original, Gosselin, era că cartea va fi terminată în același an, dar Hugo a fost întârziat constant din cauza cerințelor altor proiecte. În vara anului 1830, Gosselin a cerut lui Hugo să finalizeze cartea până în februarie 1831. Începând din septembrie 1830, Hugo a lucrat continuu la proiect ulterior.
Titlul original francez al romanului, Notre-Dame de Paris , indică faptul că catedrala în sine este cel mai semnificativ aspect al romanului, atât cadrul principal, cât și punctul central al temelor poveștii. Clădirea căzuse în paragină în momentul scrierii, ceea ce Hugo a simțit puternic. Cartea descrie epoca romantică ca una dintre extreme în arhitectură, pasiune și religie. [ citație necesară ] Este explorată tema determinismului (soarta și destinul, așa cum este stabilită în prefața romanului prin introducerea cuvântului „ ANANKE ”), precum și revoluția și conflictele sociale.
Prolog
Victor Hugo a început să scrie Notre-Dame de Paris în 1829, în mare măsură pentru a-i face pe contemporani să fie mai conștienți de valoarea arhitecturii gotice , care a fost neglijată și deseori distrusă pentru a fi înlocuită cu clădiri noi sau înlăturată prin înlocuirea unor părți ale clădirilor într-o nouă stil. De exemplu, vitraliile medievale din Notre-Dame de Paris au fost înlocuite cu sticlă albă pentru a permite mai multă lumină să intre în biserică. Acest lucru explică secțiunile descriptive mari ale cărții, care depășesc cu mult cerințele poveștii. Cu câțiva ani înainte, Hugo publicase deja o lucrare intitulată Guerre aux Démolisseurs ( Războiul demolatorilor)) vizează în mod special salvarea arhitecturii medievale a Parisului. Acordul cu editorul său original, Gosselin, era că cartea va fi terminată în același an, dar Hugo a fost întârziat constant din cauza cerințelor altor proiecte. În vara anului 1830, Gosselin a cerut lui Hugo să finalizeze cartea până în februarie 1831. Începând din septembrie 1830, Hugo a lucrat continuu la proiect ulterior.
Titlul original francez al romanului, Notre-Dame de Paris , indică faptul că catedrala în sine este cel mai semnificativ aspect al romanului, atât cadrul principal, cât și punctul central al temelor poveștii. Clădirea căzuse în paragină în momentul scrierii, ceea ce Hugo a simțit puternic. Cartea descrie epoca romantică ca una dintre extreme în arhitectură, pasiune și religie. [ citație necesară ] Este explorată tema determinismului (soarta și destinul, așa cum este stabilită în prefața romanului prin introducerea cuvântului „ ANANKE ”), precum și revoluția și conflictele sociale.
Prolog
Acum câţiva ani, vizitând, sau, mai bine zis, scotocind catedrala Notre-Dame,
autorul acestei cărţi a găsit în ungherul întunecos al unui turn, cuvântul acesta săpat
cu mâna pe zid:
Majusculele acestea greceşti, înnegrite de vechime şi scobite de ajuns de adânc
în piatră, cu nu ştiu ce semne proprii caligrafiei gotice, întipărite în formele şi în
atitudinile lor, ca pentru a destăinui că le scrisese o mână din Evul Mediu, şi în
special sensul lor lugubru şi fatal, îl impresionară viu pe autor. Se întrebă, căută să
ghicească cine putea să fie sufletul necăjit care nu vrusese să părăsească lumea fără a
lăsa pe fruntea bătrânei biserici acest stigmat de crimă sau de nenorocire.
Între timp, zidul a fost vopsit sau zgâriat (nu mai ştiu ce s-a petrecut), şi
inscripţia a dispărut. Căci aşa se procedează de aproape două sute de ani cu
minunatele biserici ale Evului Mediu. Mutilările le pândesc de pretutindeni,
dinăuntru ca şi din afară. Preotul le spoieşte, arhitectul le zgârie, apoi vine poporul şi
le dărâmă. Astfel, afară de fragila amintire pe care i-o consacră aici autorul acestei
cărţi, nu mai rămâne astăzi nimic din cuvântul misterios săpat în fundul sumbru al
catedralei. Nimic din destinul necunoscut, rezumat de el în chip atât de melancolic.
Omul care a scris cuvântul pe zid s-a şters acum câteva veacuri, s-a şters şi el de pe
zidul bisericii, biserica, ea însăşi, se va şterge, poate, curând, de pe faţa pământului.
În legătură cu acest cuvânt a fost scrisă cartea prezentă.
Februarie 1831
Recomandat pentru o lectură plăcută: ➾
