Vi Keeland - Indecent citeșste online gratis cărți bune pdf 📖
- AUTOR: Vi Keeland
- CATEGORIA: Cărți Interzise
- NR. DE PAGINI: 360
- LIMBA: Română
Cărți «Vi Keeland - Indecent citeșste online gratis cărți bune pdf 📖». Rezumatul cărții:
De aceeași autoare, în colecția Eroscop au apărut: Șeful, Bilete înveninate, Ticălos la patru ace, Mister Moneybags (scrise împreună cu Penelope Ward) și Egomaniac, iar la Bookzone Rivalii și Invitația.
Nu amesteca niciodată serviciul cu plăcerile… Două greșeli nu se anulează una pe alta. Dar uneori situația devine de două ori mai distractivă. Dată afară din cauza comportamentului indecent. Nouă ani. Nouă ani în care mă spetisem pentru una dintre cele mai mari companii din America. Și totul se termina din cauza unei filmări făcute în vacanță – o filmare privată făcută în timpul meu liber. Ofticată, i-am scris megamiliardarului de director și i-am spus ce cred eu despre compania lui. Nu credeam că o să ajung să corespondez cu bogătanul ăla. Până la urmă, și-a dat seama că mi se făcuse o nedreptate și am fost reangajată. Și nu era singurul lucru pe care voia să-l facă pentru mine. Dar nu eram dispusă să mă încurc cu șeful șefului șefului meu. Ar fi fost foarte greșit, chiar indecent. Cam ca filmarea care mă băgase în belea.
Încântătoare nerușinarea jucăușă, zeflemeaua vioaie și evoluția agreabilă a flirtului amuzant în ceva mult mai complex, sobru și minunat!” – Bookgasms Book Blog
„Vi Keeland te duce într-un periplu emoțional dramatic din care nu te poți desprinde.” – Musings of the Modern Belle
„Cu râsetele, lacrimile și momentele ei sexy așa de fierbinți că ai nevoie de un evantai, Indecent dezvăluie profunzimea lui Vi Keeland și clar te face să vrei să petreci mai mult timp cu acest cuplu adorabil și foarte dinamic.” – Harlequin Junkie
„Indecent a fost dusă la perfecțiune. Personajele sunt amuzante și distractive, iar povestea devine dramatică pe măsură ce avansează.” – TDC Book Reviews
„A fost o surpriză imensă. Râzi în hohote, plângi, leșini! (…) O carte superbă, și pe dinafară, și pe dinăuntru!” – AC Book Blog
Indecent este o comedie romantică savuroasă, cu multe întâmplări hazlii și replici spumoase, dar și cu momente dramatice care te țin cu sufletul la gură. Vi Keeland are incredibilul talent de a te face să distrezi copios, ca mai apoi să te emoționeze până la lacrimi…
Primele pagini sunt pline de un umor delicios.
După ce s-a întors dintr-o binemeritată vacanță, Irlanda Saint James, o jurnalistă de știri foarte apreciată, a primit o veste foarte neplăcută. Printr-o scrisoare oficială, i se comunica sec că a fost concediată pentru comportament indecent, care contravenea politicilor firmei. Totul pornise, se pare, de la o postare buclucașă pe Instagram a uneia dintre prietenele sale – un scurt filmuleț în care mai multe prietene se distrau toples pe o plajă la o petrecere a burlăcițelor. Amețită probabil după mai multe cocktailuri, prietena Irlandei le dăduse tag la toate fetele ce apăreau în filmuleț. Chiar și așa nu ar fi trebuit să fie nicio problemă, întrucât Irlanda avea contul privat și nu public. Totuși, scrisoara de concediere avea anexată și o copie a respectivului filmuleț.
Enervată la culme, Irlanda și-a înecat amarul în alcool, ca să constate apoi șocată dimineața că, în timp ce era amețită bine, îi trimisese un email chiar președintelui companiei! Am râs în hohote citind ce scrisese Irlanda, răspunsul pe care l-a primit de la respectivul ”bogătan”, precum și încercarea ei ulterioară de a drege ”busuiocul”.
Grant Lexington s-a distrat de mailul complet nerușinat pe care l-a primit, admirând în sinea lui spiritul belicos și dorința de a-și face dreptate a Irlandei. Investigând incidentul, Grant a descoperit că Irlanda fusese lucrată ”ca la carte” de însuși șeful ei, căruia Irlanda îi stătea ca un spin în coaste, așteptând primul prilej să o dea afară. Infiltrându-se incognito, printr-un cont fals, în urmăritorii de pe Instagram ai Irlandei, copiase filmulețul compromițător și îl dusese la serviciul de personal. Constatând nedreptatea făcută, Grant a reangajat-o pe Irlanda și l-a dat afară pe șeful acesteia.
Însă interacțiunea scurtă, dar foarte intensă, a celor doi protagoniști lăsase o amprentă asupra fiecăruia. Grant inventează ad-hoc o comisie pentru promovarea drepturilor femeilor la locul de muncă, doar pentru a avea cât mai multe prilejuri de a o întâlni pe Irlanda
Sunt foarte haioase duelurile verbale dintre Grant și Irlanda, precum și modul jucăuș în care fiecare îl tachinează pe celălalt, luându-l în zeflemea. Chimia dintre ei este aproape palpabilă și devine evident că nici unul dintre ei nu va mai putea rezista prea mult atracției irezistibile pe care o simte pentru celălalt, momentele de pasiune dintre ei fiind foarte fierbinți și explicite.
Atmosfera caldă și relaxantă se schimbă însă brusc când, într-o discuție amicală avută cu Mia, cea mai bună prietenă a Irlandei, și soțul acesteia, Grant a afirmat sec și fără echivoc că el nu își dorește să aibă copii niciodată, năucind-o pe Irlanda, al cărei vis dintotdeauna fusese să aibă o familie mare și unită, cu mulți copii și un câine pentru companie.
Motivele pentru afirmația categorică a lui Grant ne sunt dezvăluite încetul cu încetul, ducându-ne câțiva ani în urmă, prin câteva capitole relatate din perspectiva lui Grant. Povestea din trecut a lui Grant este răvășitoare și foarte tristă, lăsând cicatrici adânci în sufletul acestuia.
Evenimentele se precipită în final, au loc mai multe întâmplări dramatice și fiecare dintre cei doi eroi va fi pus în fața unei decizii dificile. Va fi iubirea lor suficient de puternică pentru a-i ajuta să depășească toate obstacolele? Vă las plăcerea să aflați singuri răspunsul în carte.
O carte romantică încântătoare, care ne demonstrază din plin puterea vindecătoare a dragostei, și pe care o recomand cu drag!
”Fără ploaie, florile nu cresc.”