Cartea soarelui nou vol.3: Spada lictorului de Gene Wolfe citește gratis romane PDF 📖
- AUTOR: Gene Wolfe
- CATEGORIA: Science Fiction
- NR. DE PAGINI: 386
- LIMBA: Română
Cărți «Cartea soarelui nou vol.3: Spada lictorului de Gene Wolfe citește gratis romane PDF 📖». Rezumatul cărții:
Cartea Soarelui Nou de Gene Wolfe descarcă Vol.3 online gratis .PDF
Sub cerul care moare, Severian, torționarul căzut în dizgrație, ajunge în cele din urmă în Thrax, Orașul Odăilor fără Ferestre - locul exilului său. Dar odiseea pelerinului rătăcitor nu s-a încheiat încă și, împins de destinul său puternic și de nepătruns, el urcă în stravechii munți de pe Urth.
GENE WOLFE s-a născut în 1931 la New York şi a crescut în Houston, Texas. După doi ani şi jumătate petrecuţi la Universitatea Texas A&M, a renunţat la studii şi a fost recrutat în armată. A servit în Războiul din Coreea, pentru serviciile sale primind decoraţia Combat Infantry Badge. A urmat apoi cursurile Universităţii din Houston, absolvind Facultatea de Mecanică. Din 1984 s-a consacrat exclusiv scrisului. S-a afirmat ca scriitor de science-fiction odată cu publicarea în 1972 a romanului TheFifthHeadofCerberus, iar în 1973 a primit Nebula Award pentru cea mai bună nuvelă (TheDeathofDoctorIsland). În 1977 i s-a decernat Chicago Foundation for Literature Award, urmat de Rhysling Award pentru poezie science-fiction. Tetralogia CarteaSoareluiNou şi-a câştigat rapid titlul de operă clasică în domeniu şi i-a adus autorului şase premii prestigioase: World Fantasy Award, British SF Association Award, Nebula Award, Locus Award, John W. Campbell Memorial Award, Prix Apollo. Multiplu laureat pentru scrierile sale (romane, culegeri de povestiri, poezii).
Fragment
— Era în părul meu, Severian, a spus Dorcas. Aşa că am stat sub căderea de apă, în încăperea aceea fierbinte, de piatră – nu ştiu dacă partea bărbaţilor e rânduită la fel. Şi de câte ori ieşeam afară, le auzeam vorbind despre mine. Pe tine te numeau măcelarul negru şi mai ştiu eu cum, nume pe care nu vreau să ţi le repet.
— E firesc, am spus eu. Probabil erai prima persoană străină care a intrat în acel loc de-o lună încoace, încât e de aşteptat să vorbească despre tine, iar cele câteva femei care ştiu cine eşti să fie mândre de lucrul ăsta şi poate că puţin să se şi umfle în pene. Cât despre mine, eu m-am obişnuit de-acum şi cu siguranţă că ai mai auzit o grămadă de asemenea expresii pe drum încoace, şi nu numai o dată; eu unul am auzit.
— Într-adevăr, a recunoscut ea, aşezându-se pe pervazul ambrazurii. Dedesubt, în oraş, lămpile prăvăliilor viermuitoare începeau să umple valea râului Acis cu o iradiere galbenă, asemenea petalelor de coprine, dar ea părea să nu le vadă.
— Înţelegi acum de ce regulile breslei îmi interzic să-mi iau o nevastă – deşi, pentru tine, le-aş încălca, aşa cum ţi-am spus de atâtea ori, doar să-mi spui că asta vrei.
— Să-nţeleg că mi-ar fi mai bine dacă aş locui în altă parte şi aş veni să te văd numai o dată sau de două ori pe săptămână, sau te-aş aştepta pe tine să vii să mă vezi.
— Cam aşa se face de obicei. Iar la un moment dat femeile care au vorbit azi despre noi îşi vor da seama că s-ar putea ca ele sau fiii sau soţii lor să nimerească cine ştie când sub mâna mea.
— Dar nu-ţi dai seama că nu asta e problema? Problema e că... Dorcas a tăcut; apoi, după ce nici unul dintre noi n-a scos un cuvânt o vreme mai lungă, ea s-a ridicat şi a început să măsoare camera în sus şi-n jos, ţinându-şi o mână încleştată pe cealaltă mână. Nu o mai văzusem făcând asta, şi m-am simţit tulburat.
— Ei, care-i problema? am întrebat-o eu.
— Că atunci nu era adevărat. Dar acum este.
Recomandat pentru o lectură plăcută: ➾
