Prof. Scarlat Demetrescu Din tainele vieții și ale universului top cărți erotice gratis 2020 .pdf 18+ .Pdf 📖
- AUTOR: Prof. Scarlat Demetrescu
- CATEGORIA: Top 100
- NR. DE PAGINI: 427
- LIMBA: Română
Cărți «Prof. Scarlat Demetrescu Din tainele vieții și ale universului top cărți erotice gratis 2020 .pdf 18+ .Pdf 📖». Rezumatul cărții:
Prof. Scarlat Demetrescu Din tainele vieții și ale universului descarcă top cele mai bune cărți care îți v-or arunca creierul în aer carte .PDF
M-am hotărât să dau la iveală acest tratat pentru ca omul să-şi potolească întrucâtva setea de a cunoaşte marile mistere ce-l înconjoară. Ştiu de pe acum că, după ce va parcurge câteva pagini, cititorul se va opri din lectură, punându-şi întrebarea: „Dar de unde ştie autorul cărţii de aceste mistere ale universului?". Întrebarea e firească şi merită să primească un răspuns. Prezenta lucrare este fructul comunicărilor entităţilor spirituale superioare, Lumini ale Cerului, care au revelat Adevărul câtorva iubiţi fraţi ai lor de pe pământ1 . La aceste comunicări am adăugat, în prima carte a lucrării, cunoştinţele ezoterice publicate până în prezent, în a doua carte vorbind doar Cerul prin trimişii săi. Aşadar această lucrare este un mănunchi de cunoştinţe adunate de la diferiţi autori, din relatările marilor lucizi spirituali pe care i-a avut pământul până acum, dar mai ales din comunicările primite de la marile Lumini Cereşti. Desigur, adevărurile descrise în acest tratat vor depăşi înţelegerea mulţimii. Numai entităţile spirituale evoluate le vor înţelege, aprecia, sorbi cu nesaţ, până la ultima pagină. Cei care încă nu se ridică la nivelul acestor destăinuiri, vor zâmbi, socotindu-le fantezii, rătăciri ale unor minţi bolnave. Acestora le recomand cu insistenţă să închidă cartea şi să nu o mai citească, deoarece, într-adevăr, le tulbură mintea şi mersul vieţii. Să dea Domnul ca Lumina, ca adevărurile expuse în această operă, să se reverse în sufletele semenilor mei, iar razele ei binefăcătoare să-i conducă pe calea binelui şi a iubirii. Amin! Ce minte redusă avea omul cu mii şi mii de ani în urmă! Ce greu îşi ducea el traiul, prin câte suferinţe a trecut, urcând treaptă cu treaptă, până să ajungă la libertatea de azi, la înţelegerea diferitelor fenomene, la cunoaşterea legilor fizice, chimice şi biologice, care domină şi conduc lumile fizice! Comparând viaţa omului primitiv cu aceea a omului din ţările civilizate de azi, constatăm o prăpastie imensă. Într-adevăr, în primele timpuri omul era atât de neştiutor, încât îşi ducea viaţa aproape ca un animal. Gol, flămând, gonit de fiare, omul rătăcea să-şi astâmpere foamea, când pe marginea mărilor - adunând plantele sau animalele aruncate de valuri, când prin păduri - culegând fructele arborilor, când prin câmpii - smulgând rădăcini şi tulpini suculente. Azi omul civilizat se răsfaţă în locuinţe comode şi somptuoase, îşi procură hrană peste necesar, se împodobeşte cu haine scumpe, iar mintea i se înalţă de la preocupările animalice de altădată la probleme subtile, invenţii minunate, descoperiri ştiinţifice, subiecte care ajung până la infinit: suflet, spirit, nemurire, Dumnezeu, Creatorul lumilor! Cu toată această ascensiune infinită a minţii omeneşti, adâncindu-se în studiul materiei şi al forţelor ce o animă, savantul constată că este înconjurat de o infinitate de enigme, de o serie nesfârşită de mistere. Într-adevăr, suntem foarte departe de punctul de unde am pornit, dar mai este mult până la ajungerea progresului final, destinat globului terestru pe care vieţuim. Azi comunicăm peste mări şi continente, zburăm spre înălţimile cerului şi străbatem adâncul mărilor. Ne minunăm de câte ştim, de câte am realizat, şi cu toate acestea, atâtea probleme frământă mintea omenească, aşteptându-şi soluţia, încât ne îngrozim de numărul şi profunzimea lor. Comparând cunoştinţele noastre actuale cu cele pe care ni le rezervă viitorul, obţinem o relaţie asemănătoare cu raportul dintre o picătură de apă şi apa unui ocean. Cunoaştem multe, dar cu toate acestea, putem spune că nu ştim nimic, faţă de câte suntem chemaţi să aflăm. 1 Scriem Pământ - când ne referim la planeta Pământ în ansamblul ei, constituit din globul terestru înconjurat de Cerul sau sferele sale spirituale; scriem pământ - când ne referim doar la Terra, globul terestru pe care ne întrupăm, coborând din Cer, pentru a ne face şcoala planetară. Această regulă este valabilă şi pentru Soare, Lună sau planete. In aceeaşi idee, scriem Cer pentru desemnarea sferelor spirituale, a spaţiului locuit de entităţile spirituale aparţinătoare Pământului sau oricărei alte planete sau corp ceresc; şi scriem cer pentru spaţiul fizic aflat deasupra orizontului - bolta cerească sau firmamentul. Cu mii şi mii de ani în urmă, graţie naturii fericite, a pământului fertil, climatului cald şi a unei rase de oameni ce îşi trage originea din noaptea vremurilor, în sudul Asiei şi în nord-estul Africii spiritul uman s-a luminat, a avansat şi a emis idei şi cunoştinţe profunde, juste şi cu o înălţime spirituală umilitoare pentru noi, europenii, care ne credem promotorii civilizaţiei, luminătorii omenirii. Este adevărat că acele cunoştinţe înalte nu erau posedate de mulţime, de poporul întreg, ci doar de preoţime, şi dintre aceştia numai de ocupanţii treptelor superioare; secretele fiind transmise doar iniţiaţilor destinaţi să urce treptele ierarhice ale preoţimii. Poporului neştiutor i se făceau servicii şi ceremonii impresionante, li se comunicau precepte morale şi cunoştinţe folositoare, exoterice - omul simplu fiind determinat să vadă lumea şi adevărul sub forme voalate, iar în preot - conducătorul vieţii sale terestre. Cunoştinţele reale, ezoterice, nu se comunicau vulgului, fiind sub ameninţarea pedepsei cu moartea. “Adu-ţi aminte, fiul meu - spunea preotul brahman noului iniţiat - că nu există decât un singur Dumnezeu, Suveran al lumilor, Principiul tuturor lucrurilor, pe care tu să-L adori în secret. Dar să ştii, de asemenea, că acesta este un mister ce nu trebuie niciodată dezvăluit vulgului stupid. Dacă totuşi o vei face, te vor lovi cele mai mari nenorociri.”
M-am hotărât să dau la iveală acest tratat pentru ca omul să-şi potolească întrucâtva setea de a cunoaşte marile mistere ce-l înconjoară. Ştiu de pe acum că, după ce va parcurge câteva pagini, cititorul se va opri din lectură, punându-şi întrebarea: „Dar de unde ştie autorul cărţii de aceste mistere ale universului?". Întrebarea e firească şi merită să primească un răspuns. Prezenta lucrare este fructul comunicărilor entităţilor spirituale superioare, Lumini ale Cerului, care au revelat Adevărul câtorva iubiţi fraţi ai lor de pe pământ1 . La aceste comunicări am adăugat, în prima carte a lucrării, cunoştinţele ezoterice publicate până în prezent, în a doua carte vorbind doar Cerul prin trimişii săi. Aşadar această lucrare este un mănunchi de cunoştinţe adunate de la diferiţi autori, din relatările marilor lucizi spirituali pe care i-a avut pământul până acum, dar mai ales din comunicările primite de la marile Lumini Cereşti. Desigur, adevărurile descrise în acest tratat vor depăşi înţelegerea mulţimii. Numai entităţile spirituale evoluate le vor înţelege, aprecia, sorbi cu nesaţ, până la ultima pagină. Cei care încă nu se ridică la nivelul acestor destăinuiri, vor zâmbi, socotindu-le fantezii, rătăciri ale unor minţi bolnave. Acestora le recomand cu insistenţă să închidă cartea şi să nu o mai citească, deoarece, într-adevăr, le tulbură mintea şi mersul vieţii. Să dea Domnul ca Lumina, ca adevărurile expuse în această operă, să se reverse în sufletele semenilor mei, iar razele ei binefăcătoare să-i conducă pe calea binelui şi a iubirii. Amin! Ce minte redusă avea omul cu mii şi mii de ani în urmă! Ce greu îşi ducea el traiul, prin câte suferinţe a trecut, urcând treaptă cu treaptă, până să ajungă la libertatea de azi, la înţelegerea diferitelor fenomene, la cunoaşterea legilor fizice, chimice şi biologice, care domină şi conduc lumile fizice! Comparând viaţa omului primitiv cu aceea a omului din ţările civilizate de azi, constatăm o prăpastie imensă. Într-adevăr, în primele timpuri omul era atât de neştiutor, încât îşi ducea viaţa aproape ca un animal. Gol, flămând, gonit de fiare, omul rătăcea să-şi astâmpere foamea, când pe marginea mărilor - adunând plantele sau animalele aruncate de valuri, când prin păduri - culegând fructele arborilor, când prin câmpii - smulgând rădăcini şi tulpini suculente. Azi omul civilizat se răsfaţă în locuinţe comode şi somptuoase, îşi procură hrană peste necesar, se împodobeşte cu haine scumpe, iar mintea i se înalţă de la preocupările animalice de altădată la probleme subtile, invenţii minunate, descoperiri ştiinţifice, subiecte care ajung până la infinit: suflet, spirit, nemurire, Dumnezeu, Creatorul lumilor! Cu toată această ascensiune infinită a minţii omeneşti, adâncindu-se în studiul materiei şi al forţelor ce o animă, savantul constată că este înconjurat de o infinitate de enigme, de o serie nesfârşită de mistere. Într-adevăr, suntem foarte departe de punctul de unde am pornit, dar mai este mult până la ajungerea progresului final, destinat globului terestru pe care vieţuim. Azi comunicăm peste mări şi continente, zburăm spre înălţimile cerului şi străbatem adâncul mărilor. Ne minunăm de câte ştim, de câte am realizat, şi cu toate acestea, atâtea probleme frământă mintea omenească, aşteptându-şi soluţia, încât ne îngrozim de numărul şi profunzimea lor. Comparând cunoştinţele noastre actuale cu cele pe care ni le rezervă viitorul, obţinem o relaţie asemănătoare cu raportul dintre o picătură de apă şi apa unui ocean. Cunoaştem multe, dar cu toate acestea, putem spune că nu ştim nimic, faţă de câte suntem chemaţi să aflăm. 1 Scriem Pământ - când ne referim la planeta Pământ în ansamblul ei, constituit din globul terestru înconjurat de Cerul sau sferele sale spirituale; scriem pământ - când ne referim doar la Terra, globul terestru pe care ne întrupăm, coborând din Cer, pentru a ne face şcoala planetară. Această regulă este valabilă şi pentru Soare, Lună sau planete. In aceeaşi idee, scriem Cer pentru desemnarea sferelor spirituale, a spaţiului locuit de entităţile spirituale aparţinătoare Pământului sau oricărei alte planete sau corp ceresc; şi scriem cer pentru spaţiul fizic aflat deasupra orizontului - bolta cerească sau firmamentul. Cu mii şi mii de ani în urmă, graţie naturii fericite, a pământului fertil, climatului cald şi a unei rase de oameni ce îşi trage originea din noaptea vremurilor, în sudul Asiei şi în nord-estul Africii spiritul uman s-a luminat, a avansat şi a emis idei şi cunoştinţe profunde, juste şi cu o înălţime spirituală umilitoare pentru noi, europenii, care ne credem promotorii civilizaţiei, luminătorii omenirii. Este adevărat că acele cunoştinţe înalte nu erau posedate de mulţime, de poporul întreg, ci doar de preoţime, şi dintre aceştia numai de ocupanţii treptelor superioare; secretele fiind transmise doar iniţiaţilor destinaţi să urce treptele ierarhice ale preoţimii. Poporului neştiutor i se făceau servicii şi ceremonii impresionante, li se comunicau precepte morale şi cunoştinţe folositoare, exoterice - omul simplu fiind determinat să vadă lumea şi adevărul sub forme voalate, iar în preot - conducătorul vieţii sale terestre. Cunoştinţele reale, ezoterice, nu se comunicau vulgului, fiind sub ameninţarea pedepsei cu moartea. “Adu-ţi aminte, fiul meu - spunea preotul brahman noului iniţiat - că nu există decât un singur Dumnezeu, Suveran al lumilor, Principiul tuturor lucrurilor, pe care tu să-L adori în secret. Dar să ştii, de asemenea, că acesta este un mister ce nu trebuie niciodată dezvăluit vulgului stupid. Dacă totuşi o vei face, te vor lovi cele mai mari nenorociri.”
Recomandat pentru o lectură plăcută: ➾
