Brisingr, Mostenirea, Vol. 3 Eragorn de Christopher Paolini citește bestseller online gratis .pdf 📖
- AUTOR: Christopher Paolini
- CATEGORIA: Science Fiction
- NR. DE PAGINI: 500
- LIMBA: Română
Cărți «Brisingr, Mostenirea, Vol. 3 Eragorn de Christopher Paolini citește bestseller online gratis .pdf 📖». Rezumatul cărții:
Top cele mai bune cărți online gratis, recomandat spre citire copiilor de la 7 ani Brisingr, Mostenirea, Vol. 3 Eragorn de Christopher Paolini .PDF
Se fac jurăminte. Se testează prietenii. Se ciocnesc forțe. Apriga bătălie cu armata imperiului s-a terminat, iar Eragon și dragonul sau, Saphira, abia au reușit să scape cu viață. Dar aventurile lor încă nu s-au terminat, căci Eragon se trezește prins într-o increngătură de promisiuni pe care nu știe dacă și le va putea ține.
Se fac jurăminte. Se testează prietenii. Se ciocnesc forțe. Apriga bătălie cu armata imperiului s-a terminat, iar Eragon și dragonul sau, Saphira, abia au reușit să scape cu viață. Dar aventurile lor încă nu s-au terminat, căci Eragon se trezește prins într-o increngătură de promisiuni pe care nu știe dacă și le va putea ține.
BRISINGER SAU CELE ŞAPTE FĂGĂDUINŢE ALE LUI ERAGON, BIRUITORUL UMBREI, ŞI ALE SAPHIREI BJARTSKULAR.
Rezumatul volumelor anterioare ale ciclului MOŞTENIREA. Eragon, un băiat de cincisprezece ani, crescut la o fermă, se află la vânătoare în lanţul muntos numit Şira, când o piatră albastră, şlefuită, îi apare în faţă, umplându-l de nelinişte. El duce piatra la ferma la care locuieşte împreună cu unchiul său, Garrow, şi cu vărul său, Roran. Garrow este cel care l-a crescut pe Eragon împreună cu soţia sa Marian, acum moartă. Despre tatăl său nu se ştie nimic; mama sa, Selena, fusese sora lui Garrow şi nu mai fusese văzută de la naşterea băiatului. Ceva mai târziu, piatra se crapă şi din ea iese un puişor de dragon, femelă. Când Eragon o atinge, în palmă îi apare un semn argintiu, iar minţile lor se unesc pe vecie; astfel, el devine unul dintre legendarii Cavaleri ai Dragonilor. Aceştia fuseseră creaţi cu mii de ani înainte, ca urmare a războiului necruţător dintre elfi şi dragoni, pentru ca între cele două neamuri să nu mai existe niciodată vreun conflict. Cavalerii deveniseră păstrătorii păcii, dascăli, vindecători, învăţaţi şi magicieni dintre cei mai pricepuţi căci unirea cu dragonii îi făcea pe toţi să dobândească această putere. Sub conducerea şi protecţia lor, ţinutul se bucurase de o vârstă de aur. După ce în Alagaesia sosiseră şi oamenii, fuseseră şi ei incluşi în acest ordin de elită. După mulţi ani de pace, monstruoşii urgali, făpturi războinice, uciseseră dragonul unui tânăr Cavaler din rândul oamenilor, numit Galbatorix. Înnebunit de această pierdere şi de refuzul mai-marilor săi de a-i hărăzi un alt dragon, acesta se ridicase împotriva Cavalerilor. Furând un alt dragon, pe care-l botezase Shruikan şi-l silise să-l slujească folosindu-se de vrăji malefice, îşi adunase împrejur un grup de treisprezece credincioşi: Trădătorii. Cu ajutorul acestor slujitori nemiloşi, Galbatorix îi răsturnase pe Cavaleri, îl ucisese pe Vrael, conducătorul lor, şi se proclamase rege în Alagaesia. Nu izbutise pe de-a-ntregul ceea ce-şi dorea, căci elfii şi piticii rămăseseră neatârnaţi în sălaşurile lor tainice, iar unii oameni se stabiliseră într- un regat independent, Surda, undeva la miazăzi. După optzeci de ani de lupte iscate de distrugerea Cavalerilor, veniseră douăzeci de ani de relativă linişte. Aceasta este, aşadar, situaţia delicată în mijlocul căreia este aruncat Eragon. El îşi dă seama, cu groază, că este în primejdie de moarte, căci toată lumea ştie că Galbatorix i-a omorât pe toţi Cavalerii care nu-i juraseră credinţă, aşa că se vede silit să-şi crească dragonul pe ascuns de familie. În acest timp, îi dă numele de Saphira, după un dragon pomenit de povestitorul satului, Brom. În curând, Roran părăseşte ferma pentru a-şi lua o slujbă care să-i îngăduie să strângă bani pentru a se căsători cu Katrina, fiica măcelarului. După ce Saphira creşte, ajungând mai înaltă ca Eragon, în Carvahall sosesc doi străini înfricoşători, cu înfăţişare de insecte, numiţi Ra’zac, care sunt în căutarea oului. Speriată, Saphira îl răpeşte pe Eragon şi fuge în munţi. El izbuteşte s-o convingă să se întoarcă, dar, până atunci, casa sa fusese deja rasă de pe faţa pământului de către cei doi. Eragon îl găseşte printre dărâmături pe Garrow, torturat şi grav rănit. Curând, acesta moare, iar Eragon jură să-i urmărească şi să-i omoare pe cei doi Ra’zac. Tocmai atunci îi iese în faţă Brom, care ştie de existenţa Saphirei şi-i cere să-l însoţească, fără să-i dezvăluie de ce. Eragon încuviinţează, iar Brom îi dăruieşte sabia Za’roc, care fusese odinioară a unui Cavaler, deşi refuză să-i spună cum o dobândise. În cursul călătoriei, Eragon află multe lucruri de la Brom, printre care meşteşugul luptei cu sabia şi cel al folosirii magiei. Până la urmă, pierzând urma duşmanilor, se abat înspre oraşul Teirm, unde locuieşte Jeod, un prieten de-al lui Brom, despre care acesta crede că-i poate ajuta să dea de urma bârlogului celor doi.
Recomandat pentru o lectură plăcută: ➾