VALÉRIE PERRIN - APĂ PROASPĂTĂ PENTRU FLOR citește cărți romantice pdf 📖
- AUTOR: VALÉRIE PERRIN
- CATEGORIA: Romane Conteporane
- NR. DE PAGINI: 433
- LIMBA: Rmână
Cărți «VALÉRIE PERRIN - APĂ PROASPĂTĂ PENTRU FLOR citește cărți romantice pdf 📖». Rezumatul cărții:
Despre carte
Violette Toussaint este administratoarea unui cimitir dintr-un orășel din Burgundia. Diferiții participanți la înmormântări, vizitatorii fideli sau colegii – groparii, îngrijitorii și un preot – îi frecventează biroul ca să se încălzească, iar acolo râsul, camaraderia și, uneori, lacrimile oaspeților fac casă bună cu cafeaua pe care le-o oferă gazda. Aceasta din urmă își trăiește viața în ritmul confidențelor vizitatorilor ei, după caz, amuzante sau mișcătoare.
Programul lui Violette, mereu același, e dat peste cap într-o bună zi de sosirea lui Julien Seul – un comisar de poliţie din Marsilia –, care ține cu tot dinadinsul să împrăștie cenușa mamei sale, răposată de curând, peste mormântul unui necunoscut. În scurt timp devine limpede că gestul inexplicabil al lui Julien e strâns legat de trecutul complicat al lui Violette.
Cu Apă proaspătă pentru flori, Valérie Perrin le oferă cititorilor o poveste mișcătoare, spusă pe un ton intim, despre o femeie care, în ciuda tuturor piedicilor, crede neabătut în fericire.
Biografie
DESPRE VALÉRIE PERRIN
VALÉRIE PERRIN s-a născut în 1967 în Remiremont, în Munții Vosgi, Franța. A crescut în Burgundia și s-a stabilit la Paris în 1986. Romanul ei Les Oubliés du dimanche (2015) a câștigat premiul Booksellers Choice Award, iar ediția tipărită a fost bestseller mult timp după publicare. Romanul Apă proaspătă pentru flori (Changer l’eau des fleurs – Albin Michel, 2018) a câștigat Premiul Maison de la Presse, Paperback Readers Prize și a intrat pe listele ABA Indies Introduce și Indie Next List în 2020. A fost tradus în peste treizeci de limbi. Figaro Littéraire a numit-o pe Perrin unul dintre cei mai bine vânduți zece autori din Franța în 2019, iar în Italia, Apă proaspătă pentru flori a fost cea mai bine vândută carte din 2020. Perrin locuiește acum în Normandia.
Fragment
O singură ființă ne lipsește și tot universul nostru rămâne gol.
Vecinilor mei nu le este frică de nimic. Nu au griji, nu se
îndrăgostesc, nu-și rod unghiile, nu cred în destin, nu-și fac
promisiuni, nu figurează în registrele Casei de Sănătate, nu plâng,
nu-și caută cheile, ochelarii, telecomanda, copiii, fericirea.
Nu citesc, nu plătesc impozite, nu țin regim, n-au preferințe, nu-și
schimbă părerile, nu-și fac patul, nu fumează, nu fac liste, nu stau
prea mult pe gânduri ca să spună ceva. Sunt de neînlocuit.
Nu sunt lingușitori, ambițioși, ranchiunoși, spil cuiți, meschini,
generoși, geloși, neglijați, curați, sublimi, drăguți, zgârie-brânză,
zâmbitori, vicleni, violenți, îndrăgostiți, morocănoși, ipocriți, blânzi,
duri, blegi, răi, mincinoși, hoți, cartofori, puturoși, sinceri, unși cu
toate alifiile, optimiști.
Vecinii mei sunt morți.
Singura diferență între ei este dată doar de lemnul din care le sunt
făcute sicriele: stejar, pin sau mahon.
Recomandat pentru o lectură plăcută: ➾