Fata care a atins cerul de Luca Di Fulvio -Carte in PDF format PDF 📖
- AUTOR: Luca Di Fulvio
- CATEGORIA: Jurnal, amintiri
- NR. DE PAGINI: 538
- LIMBA: Română
Cărți «Fata care a atins cerul de Luca Di Fulvio -Carte in PDF format PDF 📖». Rezumatul cărții:
Descarcă jurnale, biografii online gratis, Fata care a atins cerul de Luca Di Fulvio -Carte .PDF
Cum se transformă un tânăr hoţ, care şi-a petrecut copilăria într-un iad, într-un susţinător şi apărător fervent al libertăţii? Cum se transformă un artist evreu în supravieţuire într-un medic recunoscut? Şi cum se transformă o fată cu un destin dificil într-o creatoare de modă de succes? Răspunsul se găseşte la Veneţia. Căci acolo, în labirintul de străduţe şi canale din cea mai misterioasă lagună a Europei, între măreţia pieţii San Marco şi mizeria speluncilor din Rialto, se găseşte întreaga panoramă a vieţii. O poveste spectaculoasă despre cele mai ambiţioase visuri şi despre o dragoste care transcende orice frontiere.
Cum se transformă un tânăr hoţ, care şi-a petrecut copilăria într-un iad, într-un susţinător şi apărător fervent al libertăţii? Cum se transformă un artist evreu în supravieţuire într-un medic recunoscut? Şi cum se transformă o fată cu un destin dificil într-o creatoare de modă de succes? Răspunsul se găseşte la Veneţia. Căci acolo, în labirintul de străduţe şi canale din cea mai misterioasă lagună a Europei, între măreţia pieţii San Marco şi mizeria speluncilor din Rialto, se găseşte întreaga panoramă a vieţii. O poveste spectaculoasă despre cele mai ambiţioase visuri şi despre o dragoste care transcende orice frontiere.
Fragment
Carul de rahat, cum îi ziceau în cartierul dell’ Angello, trecea o dată pe săptămână. Lunea. În lunea aceea, după cinci zile de ploaie torențială, carul de rahat înainta cu greu pe ulița îngustă a Pescăriei, abia trecând, cu butucul roților zgâriind câteodată zidul caselor. Cei șase pușcăriași puși înlănțuiți în urma carului se afundau în noroi până la glezne și icneau de efort, căznindu-se să scoată roțile din gropile în care se împotmoleau. Izmenele lor de lână proastă, grele și găurite, erau năclăite până la vintre. În fața carului mergeau alți doi pușcăriași, legați cu lanțuri unul de altul, care trebuiau să adune gălețile pline de gunoaie și de excremente din fața porților caselor sau din curți și să le arunce în imensa troacă pusă în car. Pe cei opt pușcăriași îi controlau patru oșteni, doi în fața și doi în spatele puturoasei procesiuni. În spatele carului se adunase o mică ceată pestriță, alcătuită mai mult din străini decât din romani, cum adesea se întâmpla în Cetatea Sfântă. Erau doi învățați germani, cu cărți grele la subraț, trei maici cu glugi mari cu vârfuri ascuțite răsucite în sus, care înaintau cu capul plecat, un sarazin cu pielea ca alunele prăjite, doi soldați spanioli, cu pantalonii lor colanți cu un picior galben și unul roșu, care pășeau cu ochii întredeschiși ca să-și domolească durerea de cap, după ce-și petrecuseră noaptea într-un han, și care acum se grăbeau să ajungă pe unde erau încartiruiți ca să nu fie declarați dezertori, și mai era și un indian, cu turban și cu o cămilă care răgea, deranjată de frig, aflată în drum spre un circ de pe celălalt mal al Tibrului, și un negustor evreu, pe care-l recunoșteai după bereta galbenă impusă de lege. Și cu toții, de-a valma, aveau pe chip o expresie dezgustată din cauza groaznicei duhori, care era din ce în ce mai rea pe măsură ce se apropiau de piața Sant’ Angelo în Pescheria, unde miasmei carului de rahat i se alătura cea a resturilor din piața de pește, care putrezeau pe jos de șase zile. Când ajunseră în piață, lumea înghesuită trecu de carul de rahat și se pierdu în micul Babel de personaje care umpleau Sant’ Angelo în Pescheria. Și negustorul, al cărui nume era Șimon Baruch, iuți pasul, uitându-se nervos în jur și dezvăluind o fire temătoare. Încheiase o afacere foarte bună în piața de funii din apropiere, vânzând un număr mare de frânghii împletite care tocmai sosiseră la bordul unei ambarcațiuni ancorate în portul Ripa Grande, și reușise să scoată toată suma în bani peșin în loc de obișnuitele cambii. Așadar, înainta adus de spate, strângându-și pe el mantaua cu amândouă mâinile, îngrijorat că săculețul din piele, plin de monede, ar putea să-i fie furat pe străzile Romei. Șimon Baruch îl băgă de seamă pe demnitarul unei țări exotice, cu mustăți mari răsucite, însoțit de doi harapi uriași cu iatagane cu intarsii, cu plăsele din colți de elefant. Văzu jongleri cu piele măslinie, poate macedoneni sau albanezi. Și un mic grup de moșnegi, așezați în fața caselor lor, pe scaune de paie, care jucau zaruri, într-o cutie de lemn așezată pe pământ. Apoi, trei femei sărmane care se învârteau în jurul tejghelelor de marmură pentru pește pe care de-acum zăceau câteva coșuri de răchită, cu macrouri din Isola Sacra și cu bibani de Bracciano. Femeile cotrobăiau printre resturile aruncate pe jos, în căutarea unui cap sau a unei cozi care să dea gust zemii din ierburi sălbatice, adică tot ce aveau să pună pe masă în seara aia. Două aveau în jur de patruzeci de ani și buzele, strânse de frig, erau nefiresc încleștate, trădând o lipsă considerabilă de dinți în gură. În schimb, a treia era foarte tânără. Avea păr roșcat și o piele care se bănuia albă și transparentă ca alabastrul sub jegul care o acoperea. Șimon Baruch se gândi că semăna cu Susanna pândită de bătrâni din episodul cărții profetului Daniel.
Recomandat pentru o lectură plăcută: ➾
