Sabia de sticlă (Seria Regina roșie, vol. 2) de Victoria Aveyard descarcă online gratis .Pdf 📖
- AUTOR: Victoria Aveyard
- CATEGORIA: Bestseller
- NR. DE PAGINI: 351
- LIMBA: Română
Cărți «Sabia de sticlă (Seria Regina roșie, vol. 2) de Victoria Aveyard descarcă online gratis .Pdf 📖». Rezumatul cărții:
Sabia de sticlă (Seria Regina rosie, vol. 2) de Victoria Aveyard descarcă cartea online gratis .PDF
Al doilea volum din captivanta serie Regina roșie prezintă conflictul violent dintre armata tot mai numeroasă de rebeli roșii și lumea stăpînită de argintii.
Cu sînge roșu, dar cu o putere mai periculoasă decît ale argintiilor, aceea de a controla fulgerul, Mare a devenit o armă pe care Curtea Regală încearcă să o controleze. Însă atunci cînd scapă de Maven, prințul și iubitul care a trădat-o, descoperă că nu e nici pe departe singura așa.
Misiunea ei este acum să-i recruteze pe alții la fel ca ea, pentru că împreuna să lupte împotriva ordinii nedrepte care li s-a impus.
Fragment
Tresar. Cârpa pe care mi-o dă este curată, dar încă miroase a sânge. N-ar trebui să-mi pese. Deja am hainele murdare de sânge. Cel roșu este al meu, firește. Cel argintiu aparține altora. Lui Evangeline, lui Ptolemus, acvaticului, tuturor acelora care au încercat să mă ucidă în arenă. Presupun că o parte din el este și al lui Cal. Tăiat și învinețit de așa-zișii noștri călăi, a sângerat puternic prăbușit acolo, pe nisip. Acum stă vizavi de mine și se holbează la propriile picioare, așteptând ca rănile să înceapă procesul lent de vindecare pe cale naturală. Eu arunc o privire spre una dintre numeroasele tăieturi pe care le am pe braț, cel mai probabil de la Evangeline. E proaspătă și suficient de profundă ca să-mi lase o cicatrice. O parte din mine se bucură. Rana asta zimțată din carnea mea nu se va vindeca prin magie la atingerea mâinilor reci ale vreunui tămăduitor. Cal și cu mine nu ne mai aflăm în lumea argintiilor, unde mereu se găsește câte cineva care să ne șteargă cicatricele dobândite pe merit. Am scăpat. Sau, cel puțin, eu am scăpat de-acolo. Lanțurile lui Cal îi vor aminti mereu de captivitate. Farley îmi atinge mâna ca să mă facă atentă. O atingere surprinzător de blândă.
— Ascunde-ți chipul, fetițo, cu fulgerele! Asta caută ei. Măcar acum fac ce mi se spune. Ceilalți mă imită, trăgându-și pânzele roșii peste gură și nas. Chipul lui Cal rămâne neacoperit, dar nu pentru multă vreme. Nici nu se împotrivește atunci când Farley îi pune masca la loc, făcându-l să arate la fel ca noi. Măcar de-ar fi fost ca noi. Un bâzâit electric îmi încinge sângele, amintindu-mi de scrâșnetele trenului subteran. Ne duce inexorabil înainte, spre orașul care odinioară a fost un paradis. Trenul aleargă, zbierând amarnic pe șinele vechi, aidoma unui alergător argintiu într-o cursă pe teren deschis. Ascult scârțâitul de metal pe metal, îl simt adânc, până în oase, unde se instalează o durere rece. Furia care mă cuprinsese, forța pe care o simțisem în arenă mi se par acum doar niște amintiri îndepărtate, care lasă în urmă numai suferință și teamă. Nici nu vreau să-mi imaginez la ce s-o fi gândind Cal. El a pierdut totul, a pierdut tot ce-i fusese mai drag pe lume. Un tată, un frate, un regat. Habar n-am cum de încă mai poate să-și păstreze calmul. Nu trebuie să-mi explice nimeni motivul grabei noastre. Farley și oamenii ei, încordați ca niște arcuri, sunt toată explicația de care am nevoie. Încă mai fugim
Al doilea volum din captivanta serie Regina roșie prezintă conflictul violent dintre armata tot mai numeroasă de rebeli roșii și lumea stăpînită de argintii.
Cu sînge roșu, dar cu o putere mai periculoasă decît ale argintiilor, aceea de a controla fulgerul, Mare a devenit o armă pe care Curtea Regală încearcă să o controleze. Însă atunci cînd scapă de Maven, prințul și iubitul care a trădat-o, descoperă că nu e nici pe departe singura așa.
Misiunea ei este acum să-i recruteze pe alții la fel ca ea, pentru că împreuna să lupte împotriva ordinii nedrepte care li s-a impus.
Fragment
Tresar. Cârpa pe care mi-o dă este curată, dar încă miroase a sânge. N-ar trebui să-mi pese. Deja am hainele murdare de sânge. Cel roșu este al meu, firește. Cel argintiu aparține altora. Lui Evangeline, lui Ptolemus, acvaticului, tuturor acelora care au încercat să mă ucidă în arenă. Presupun că o parte din el este și al lui Cal. Tăiat și învinețit de așa-zișii noștri călăi, a sângerat puternic prăbușit acolo, pe nisip. Acum stă vizavi de mine și se holbează la propriile picioare, așteptând ca rănile să înceapă procesul lent de vindecare pe cale naturală. Eu arunc o privire spre una dintre numeroasele tăieturi pe care le am pe braț, cel mai probabil de la Evangeline. E proaspătă și suficient de profundă ca să-mi lase o cicatrice. O parte din mine se bucură. Rana asta zimțată din carnea mea nu se va vindeca prin magie la atingerea mâinilor reci ale vreunui tămăduitor. Cal și cu mine nu ne mai aflăm în lumea argintiilor, unde mereu se găsește câte cineva care să ne șteargă cicatricele dobândite pe merit. Am scăpat. Sau, cel puțin, eu am scăpat de-acolo. Lanțurile lui Cal îi vor aminti mereu de captivitate. Farley îmi atinge mâna ca să mă facă atentă. O atingere surprinzător de blândă.
— Ascunde-ți chipul, fetițo, cu fulgerele! Asta caută ei. Măcar acum fac ce mi se spune. Ceilalți mă imită, trăgându-și pânzele roșii peste gură și nas. Chipul lui Cal rămâne neacoperit, dar nu pentru multă vreme. Nici nu se împotrivește atunci când Farley îi pune masca la loc, făcându-l să arate la fel ca noi. Măcar de-ar fi fost ca noi. Un bâzâit electric îmi încinge sângele, amintindu-mi de scrâșnetele trenului subteran. Ne duce inexorabil înainte, spre orașul care odinioară a fost un paradis. Trenul aleargă, zbierând amarnic pe șinele vechi, aidoma unui alergător argintiu într-o cursă pe teren deschis. Ascult scârțâitul de metal pe metal, îl simt adânc, până în oase, unde se instalează o durere rece. Furia care mă cuprinsese, forța pe care o simțisem în arenă mi se par acum doar niște amintiri îndepărtate, care lasă în urmă numai suferință și teamă. Nici nu vreau să-mi imaginez la ce s-o fi gândind Cal. El a pierdut totul, a pierdut tot ce-i fusese mai drag pe lume. Un tată, un frate, un regat. Habar n-am cum de încă mai poate să-și păstreze calmul. Nu trebuie să-mi explice nimeni motivul grabei noastre. Farley și oamenii ei, încordați ca niște arcuri, sunt toată explicația de care am nevoie. Încă mai fugim
Recomandat pentru o lectură plăcută: ➾
