Nicolas Barreau - Ingredientele iubirii descarcă top cărți bune despre magie online gratis PDF 📖
- AUTOR: Nicolas Barreau
- CATEGORIA: Cărți romantice
- NR. DE PAGINI: 177
- LIMBA: Română
Cărți «Nicolas Barreau - Ingredientele iubirii descarcă top cărți bune despre magie online gratis PDF 📖». Rezumatul cărții:
Top cele mai cărți online gratis, Nicolas Barreau - Ingredientele iubirii carte .PDF i-ați pofta de lectură cu MsBookS.Org
Nicolas Barreau s-a născut la Paris în 1980. Tatăl său este francez, iar mama – nemțoaică. Autorul vorbește fluent germana și franceza și locuiește în ambele țări. A studiat limbi romanice și literatură la Sorbona. Înainte să se dedice întru totul scrisului, a lucrat într-o librărie din Paris, pe Rive Gauche. Romanul Ingredientele iubirii, apărut în 2010, a fost tradus deja în douăsprezece țări și a devenit peste noapte bestseller internațional.
„Există unii oameni pe care i-am putea numi «impresioniștii» tagmei scriitoricești. Darul lor e acela de a descoperi poveștile. Aceștia străbat lumea în lung și-n lat, deschid bine ochii și culeg din copaci întâmplări, stări de spirit și mici scene, ca pe cireșe. Un gest, un zâmbet, felul în care cineva își piaptănă părul pe spate sau își leagă șireturile de la pantofi. Instantanee în spatele cărora se ascund povești. Povești care devin imagini.“
Fragment
Anul trecut, în noiembrie, o carte mi-a salvat viața. Știu că astăzi așa ceva pare de necrezut. Mulți dintre voi s-ar putea să aveți senzația că exagerez, ba chiar că sunt melodramatică, atunci când afirm una ca asta. Însă s-a petrecut întocmai cum vă spun. N-a fost vorba despre vreun glonț îndreptat direct spre inima mea, împiedicat să o străpungă de paginile unui volum gros de poezii de Baudelaire, legat în coperte de piele, așa cum se întâmplă adesea prin filme. Viața mea nu-i într-atât de palpitantă. Nu, inima mea nesăbuită fusese deja rănită. Într-o zi care nu se anunța a fi altfel decât banală. Mi-o amintesc perfect. Ultimii clienți din restaurant – un grup de americani destul de gălăgioși, un cuplu discret de japonezi și doi francezi ce discutau aprins – au rămas la masă până târziu, ca de obicei. Americanii se lingeau pe buze și scoteau o mulțime de „ooh“-uri și „aah“-uri în timp ce savurau gâteau au chocolat. După ce a servit desertul, Suzette m-a întrebat, ca de obicei, dacă mai am nevoie de ea, apoi a ieșit zglobie pe ușă. Jacquie era prost dispus, ca întotdeauna. De data asta îl întărâtaseră obiceiurile culinare ale străinilor și își dădea ochii peste cap în timp ce zăngănea farfuriile goale, așezându-le în mașina de spălat vase. — Ah, les Américains! Nu știu nimic despre bucătăria franțuzească, rien du tout! Mereu înfulecă și decorul. De ce mi-o fi dat să gătesc pentru barbarii ăștia? Mă bate gândul s-o dau încolo de meserie, pe bune că mă deprimă! Și-a dat jos șorțul și a mormăit către mine obișnuitul bonne nuit, apoi s-a urcat pe bicicleta lui veche și s-a făcut nevăzut în noapte. Jacquie e un bucătar desăvârșit și mi- e foarte simpatic, în ciuda faptului că oriunde s-ar duce ia arțagul cu el ca pe-o oală cu bouillabaisse 1 . Era bucătar-șef la Temps des Cerises deja de pe vremea când micul restaurant cu fețe de masă în carouri, roșu cu alb, aflat la o aruncătură de băț de animatul Boulevard Saint-Germain, pe Rue Princesse, îi aparținea încă tatălui meu. Tata se dădea în vânt după melodia „Anotimpul cireșilor“, atât de frumoasă și totuși atât de scurtă, un cântec optimist și în același timp ușor melancolic, despre dragostea găsită și în cele din urmă pierdută. Și în ciuda faptului că grupările de stânga din Franța au preluat mai târziu acest cântec vechi și l-au făcut imnul lor neoficial, cred că adevăratul motiv pentru care papá și-a botezat astfel restaurantul are mai puțin de-a face cu amintirea Comunei din Paris și mai mult cu amintirile lui, întru totul personale. În restaurantul ăsta am crescut, iar când stăteam în bucătărie, după ce veneam de la școală și îmi făceam temele pentru acasă înconjurată de zdrăngănitul oalelor și al tigăilor, învăluită de mii de mirosuri ademenitoare, puteam să bag mâna-n foc că Jacquie o să aibă mereu o gustărică delicioasă pentru mine. Jacquie, al cărui nume întreg este Jacques Auguste Berton, e originar din Normandia, un ținut în care poți să răzbați cu privirea până departe, spre linia orizontului, unde aerul devine sărat și nu vezi nimic în afară de nori și de nețărmurita mare, măturată de vânt. Nu e zi în care să nu-mi aducă aminte că adoră să privească în depărtare, departe de tot! Uneori, pentru el Parisul e prea tumultuos și în oraș se simte privat de libertate. În momentele acelea tânjește să se întoarcă la malul mării.
Descriere
Ingredientele iubirii este o carte dulce precum un gateau francais. O carte romantică, asezonată cu puțin mister, ceva umor (după gust :)) și o doză consistentă de Paris.
Aurelie, patroana unui mic restaurant parizian, Temps des Cerises, a fost părăsită de iubitul ei, Claude și rătăcește pe străzile Parisului, încercând să-și pună ordine în gânduri.
Afară nu erau încă prea mulți oameni și cizmele mele bocăneau trist pe pavajul vechi în timp ce mă îndreptam spre poarta din piatră care face trecerea între Rue de l’Ancienne Comedie și Boulevard Saint-Germain. Fusesem foarte fericită când găsisem apartamentul pe strada aia, cu patru ani în urmă. Ador districtul ăsta mic, cu străzile și aleile lui sinuoase presărate cu tarabe cu legume, stridii și flori, cafenele și magazine, ce coboară până spre malul Senei. Locuiesc la etajul al treilea al unei case vechi, cu scări din piatră, mâncate de vreme, fără lift, și când mă uit pe fereastră pot s-arunc o privire peste drum, la Procope, faimosul restaurant ce se află acolo de secole întregi și despre care se spune că a fost prima cafenea din Paris. Scriitori și filozofi obișnuiau să-și dea întâlnire aici: Voltaire, Rousseau, Balzac, Hugo și Anatole France. Nume sonore a căror prezență spirituală dă majorității clienților, care stau pe banchetele îmbrăcate în piele de culoare roșie și iau masa sub candelabrele masive, un fior plăcut.”
Încercând să scape de un polițist care o urmărea, crezând că vrea să se sinucidă, intră într-o mică librărie, unde dă peste o carte, a cărei protagonistă părea să fie chiar ea. După ce citește cartea, Aurelie vrea să-l cunoască neapărat pe Roger Miller, autorul englez al cărții. Încercările ei sunt împiedicate de editorul Andre Chabanais.
Dacă reușește, în cele din urmă, să-l întâlnească și unde e iubirea în toată această poveste, poți afla doar dacă citești cartea.
Recomandat pentru o lectură plăcută: ➾
