Moartea Unui Guru de Rabi R. Maharaj si Dave Hunt cărți-povești pentru copii online gratis pdf 📖
- AUTOR: Rabi R. Maharaj si Dave Hunt
- CATEGORIA: Jurnal, amintiri
- NR. DE PAGINI: 80
- LIMBA: Română
Cărți «Moartea Unui Guru de Rabi R. Maharaj si Dave Hunt cărți-povești pentru copii online gratis pdf 📖». Rezumatul cărții:
Descarcă cărți spirituale online gratis Dezamăgiri crescânde, ca şi lupte interioare şi exteri- oare l-au adus pe tânărul guru în conflict cu cunoştinţele şi trăirile sale mistice. El ajunge în final să găsească adevăratul sens al vieţii sale. În aceste vremuri în care misticismul, religia şi filozofia orientală îi fascinează pe mulţi din Europa şi America, Maharaj ne oferă o imagine valoroasă asupra acestei realităţi din perspectiva propriei sale experienţe.
Moartea Unui Guru de Rabi R. Maharaj si Dave Hunt .PDF
Moartea Unui Guru de Rabi R. Maharaj si Dave Hunt .PDF
Prolog
Mi se spusese să aştept afară până mi se controlau actele. în cele zece minute cât m-am plimbat încet încoace şi încolo în faţa punctului de control auster sub privirea rece a câtorva santinele, am început să bănuiesc ce avea să urmeze. Cu cât aşteptam mai mult, cu atât deveneam mai sigur. Preocupat de propriile mele gânduri, abia am observat, când s-a apropiat ofiţerul de mine. "Sunteţi Rabindranatti Maharaj?" m-a întrebat, comparând fotografia de pe paşaport, cu faţa mea acoperită cu barbă. "De ce barbă?" părea că se întreabă. Sau poate îşi spunea: "Bineînţeles, o barbă!" "Da, eu sunt" am zâmbit prietenos. Era o reacţie normală, la care prietenii mei se aşteptau întotdeauna şi pe care o comentaseră deseori. "Da, Rabi era un camarad tare blajin!" Chiar şi într-o împrejurare ca aceasta, m-am gândit, dar fără să zâmbesc. "Veniţi cu mine!" S-a întors brusc şi mi-a făcut semn să-1 urmez. Când am intrat în clădirea joasă, mi s-a ordonat să merg într-o încăpere din spate, unde mă aşteptau încruntaţi câţiva ofiţeri în uniformă. Acolo, departe de privirile celor câţiva turişti ce treceau frontiera în ambele direcţii fără sa întârzie prea mult, am auzit cuvintele acelea care m-au îngheţat: "Sunteţi arestat!" Era ca şi cum abia atunci, pentru prima oară aş fi devenit conştient cât de reci şi potrivnice erau revolverele purtate de acei bărbaţi care mă înconjurau. "De ce spionezi pentru guvernul indian?" întrebarea a venit de la ofiţerul cel mai mare în grad, care stătea la birou. "Dar nu spionez!" am protestat eu. "Şi îţi închipui că o să te credem, nu-i aşa?" a spus el râzând sarcastic. "Chiar îţi imaginezi că o să te lăsăm să părăseşti ţara?" Bineînţeles, eram indian, iar indienii nu călătoresc în Pakistan - cel puţin nu de obicei. Milioane de indieni fugiseră de pe acest tărâm ostil, după ce acesta intrase sub controlul musulman ca rezultat al Separării, iar alte mii fuseseră ucişi bestial în timp ce încercau să scape. De cealaltă parte a frontierei, hinduşii masacraseră mii de musulmani, iar milioane dintre ei au fugit din India şi au venit în acest refugiu oferit de britanici, ca o ultimă acţiune înainte de cedarea controlului acestei vaste regiuni din imperiul lor, care se afla în declin. De la Separare avuseseră loc multe conflicte la frontieră între trupele indiene şi cele pakistaneze, iar intervenţia recentă a Indiei în războiul dintre Orient şi Pakistanul de Vest, având ca rezultat independenţa Bangladeshului, nu va fi nicicând iertată sau uitată. Nici un indian cu mintea întreagă nu ar intra în acest teritoriu ostil, decât dacă ar avea o misiune foarte specială. La asta se gândeau cei care mă interogau şi de fapt aveau dreptate. Au lăsat să se înţeleagă că există dovezi incriminatorii împotriva mea, dar nu au spus care sunt acestea. Ultimul meu nume le dezvăluia că eram membru al celei mai înalte caste, iar pentru marea duşmănie dintre India şi Pakistan, acesta era un motiv suficient pentru a le susţine acuzaţia. La urma urmelor, ce ar fi făcut un indian - şi mai ales brahman - în Pakistan, decât să spioneze? Auzisem destule poveşti, pentru a şti că nu mă puteam aştepta la nici o judecată sau proces. De fapt nu eram spion, deşi misiunea mea în Pakistan - care fusese îndeplinită cu succes - dacă ar fi fost cunoscută, ar fi fost considerată la fel de ostilă ca şi spionajul. în timp ce priveam feţele mânioase şi vedeam cum îmi resping dezminţirile, am simţit deodată un val de deznădejde. Aceasta va fi, cu siguranţă, ultima zi din viaţa mea şi mai erau atâtea lucruri de făcut. Nu voi fi dat nici la programul de ştiri şi nici nu se va face vreun anunţ formal al execuţiei mele. Pur şi simplu voi dispărea fără urmă, iar mama care mă aştepta lângă Bombay şi pe care nu o mai văzusem de ani de zile, nu va şti niciodată ce s-a întâmplat şi nici de ce. După câteva investigaţii făcute de guvernul meu şi după nişte dezminţiri la fel de oficiale ale pakistanezilor, voi fi repede uitat; încă un dispărut în războiul acela secret, care nu a fost niciodată relatat de mass media. Cât am aşteptat sub pază sosirea din Lahore a unui om pe care îl numeau "Şeful" - care vroia să mă interogheze personal - m-am gândit la posibilitatea de a obţine eliberarea. Asta însemna să-i conving pe aceşti poliţişti înrăiţi, de ceva ce le va fi imposibil să creadă. Oricum trebuia să încerc; poate chiar ciudăţenia acestei povestiri va fi în favoarea mea. Poate că Şeful va vedea că totul este prea de necrezut pentru a fi minciună. Ca să fie înţeleasă, incredibila poveste va trebui spusă de la început, pornind de la primii ani ai copilăriei mele în Trinidad. Rădăcinile Unui Brahman Indiferent cât de împlinită ti-ar fi viaţa, când priveşti în urmă ai întotdeauna regrete. Cel mai profund sentiment de pierdere pe care l-am simţit vreodată, îl implica pe tatăl meu, Chandrabhan Ragbir Sharma Mahabir Maharaj. Cât de mult aş fi dorit să mai fie încă în viaţă. Faptul că acest om extraordinar a murit atât de tânăr şi în împrejurări atât de misterioase, nu explica pe de-a-ntregul regretul meu. De atunci s-au întâmplat atâtea lucruri remarcabile; adeseori mă întreb, cum ar fi să-i povestesc totul şi care ar fi reacţia lui. Să-i spun şi lui! Nu ne-am spus nimic toată viaţa. Din cauza jurămintelor pe care le făcuse înainte ca eu să mă fi născut, nu mi-a vorbit niciodată şi nici nu mi-a acordat cea mai mică atenţie. Două vorbe doar din partea lui, m- ar fi făcut nespus de fericit. Mai mult decât orice în lume, mi-am dorit să-1 aud spunând: "Rabi! Fiule!" Măcar odată! Dar nu a făcut-o niciodată. Timp de opt ani îndelungaţi nu a rostit nici un cuvânt; nici măcar o şoaptă nu a adresat mamei mele. Starea de transă în care ajunsese prin Yoga, era considerată extrem de deosebită şi chiar o formă de nebunie pentru cei neobişnuiţi cu 3 misticismul răsăritean. "Stările modificate ale conştiinţei" au câştigat o nouă acceptare în Occident, începând cu experimentele cu medicamente (drogurile) din laboratoarele ştiinţifice şi continuând cu extinderea lor în societate, până când milioane de oameni au experimentat această "realitate alternantă". Alte milioane de oameni au ajuns la ceea ce numim astăzi "o conştiinţă mai înaltă" prin hipnoză, autosugestie, imaginaţie dirijată şi diferite forme de Yoga popularizate în Vest, de la "meditaţie transcedentală" până la "centrare" sau "vizualizare". Mai mult chiar, validitatea fenomenului psihic este acceptată tot mai mult în comunitatea ştiinţifică, renunţând la scepticismul anterior al societăţii occidentale cu orientare materialistă, în favoarea unei noi deschideri către ocultism.
Recomandat pentru o lectură plăcută: ➾
