Sculptînd în timp de Andrei Tarkovschi dawnload free pdf 📖
- AUTOR: Andrei Tarkovschi
- CATEGORIA: Artă
- NR. DE PAGINI: 293
- LIMBA: Română
Cărți «Sculptînd în timp de Andrei Tarkovschi dawnload free pdf 📖». Rezumatul cărții:
Sculptînd în timp de Andrei Tarkovschi carte .PDF
Căutînd răspunsuri la întrebari despre film și artă în general, despre creator și public, despre valori și nonvalori, unul dintre cei mai importanți cineaști din secolul XX privește adînc în sine și spre lumea din jur. Lumea lui se dezvăluie în Sculptînd în timp, carte fundamentală pentru orice artist, astfel încat să stîrnească și mai multe întrebaăi.
Căutînd răspunsuri la întrebari despre film și artă în general, despre creator și public, despre valori și nonvalori, unul dintre cei mai importanți cineaști din secolul XX privește adînc în sine și spre lumea din jur. Lumea lui se dezvăluie în Sculptînd în timp, carte fundamentală pentru orice artist, astfel încat să stîrnească și mai multe întrebaăi.
Biografie
Andrei Tarkovschi s-a născut pe 4 aprilie 1932 la Zavrajie, în regiunea Ivanovo, Rusia. Fiul poetului Arseni Tarkovski, a studiat muzica, pictura, sculptura, limba arabă și a lucrat în Siberia, în geologie. În 1956 a fost admis la VGIK (Institutul Central de Cinematografie al URSS) de la Moscova, unde a studiat la clasa lui Mihail Romm. Atunci, sub influența neorealismului italian, a realizat primele scurtmetraje. După filmul de licență Compresorul și vioara, primul său lungmetraj, Copilăria lui Ivan din 1962, l-a impus în atenția publicului și a criticii, câștigând Leul de Aur la festivalul de la Veneția. După multe șicane cu cenzura, Andrei Rubliov (1966) a ajuns la Festivalul Internațional de Film de la Cannes în ultima zi, autoritățile sovietice dorind ca prin această întârziere să se evite posibilitatea unei nominalizări. Filmul a fost interzis în URSS până în 1971. Solaris (1972) a fost aclamat în țările comuniste și considerat replica sovietică a filmului american 2001: Odiseea Spațială, regizat de Stanley Kubrick, cu toate că Tarkovski susținea că nu văzuse filmul. Din cauza următoarei creații, Oglinda, care prezintă episoade cu nuanțe autobiografice, regizorul a intrat din nou în vizorul autorităților sovietice. Au urmat Călăuza (1979) și Nostalgia (1983), cel din urmă filmat în Italia, sub ochiul vigilent al cenzurii. În anul următor, artistul a plecat în Suedia, unde, cu ajutorul colaboratorilor regizorului Ingmar Bergman, a făcut Sacrificiul, ultimul său film, recompensat cu patru premii la Cannes, unde Andrei Tarkovski, devenit unul dintre cei mai importanți creatori de film din secolul XX, nu a putut fi prezent din motive medicale. Regizorul, pe care Ingmar Bergman îl considera cel mai mare regizor, inventator al unui nou limbaj cinematografic, ce surprinde „viața ca vis“, s-a stins din viață la 54 de ani, departe de țara natală, la câteva luni de la terminarea filmului Sacrificiul. A fost înmormântat într-un cimitir pentru emigranții ruși în Sainte- Geneviève-des-Bois, Paris.
Fragment
Cu vreo douăzeci și ceva de ani în urmă, pe când lucram la primele schițe ale viitoarei cărți, mă întrebam adesea dacă merită, de fapt, efortul să mă apuc de așa ceva. Nu ar fi mai corect să fac filme, unul după altul, filme care să rezolve în practică problemele teoretice care apar de obicei în procesul de creație al oricărei opere? Biografia mea artistică nu s-a construit în cel mai fericit mod. Distanța mare dintre filme a reprezentat pentru mine un răgaz dureros, în care, neavând ce face, să mă gândesc serios care este obiectivul exact al muncii mele, prin ce se deosebește arta cinematografului de toate celelalte arte, care mi se pare mie că este trăsătura specifică a șanselor pe care le oferă, să compar experiența mea cu experiența și realizările colegilor mei. Citind și recitind lucrări de istorie a cinematografiei, am ajuns la concluzia că sunt nesatisfăcătoare, că generează în mine dorința de a dezbate și de a le contrazice cu modul meu de abordare a problemelor și a scopurilor creației cinematografice. Conștientizarea principiilor profesiei mele și dorința de a exprima propria mea înțelegere a legilor ei fundamentale se formează cel mai adesea prin respingerea teoriilor cinematografice pe care le cunosc. Nevoia de a-mi spune părerea despre acest subiect s-a accentuat poate și pe măsura destul de deselor întâlniri cu spectatorii în cele mai diverse contexte. Dorința lor cea mai puternică este aceea de a înțelege natura trăirii cinematografice din filmele mele și de a primi răspunsuri la nenumăratele lor întrebări, pentru ca până la urmă să aducă la un numitor comun părerile lor haotice și incomplete despre film și despre artă în general.
Recomandat pentru o lectură plăcută: ➾
