class="_-body_b50-bodytext">În noaptea cînd a murit, ieșise din acest birou și știam că mai tîrziu urma să se-ntîlnească cu doamna Aymes ca să discute despre muierea aia pe care ea era atît de furioasă. Următoru’ lucru pe care-l știu, l-am aflat a doua zi de dimineață, cînd a sunat poliția, spunîndu-mi că l-au pescuit pe Granworth din fluviu și că mă cheamă să-l identific. M-am dus și l-am recunoscut.

Știam de asemenea că doamna Aymes se-ntorsese la Connecticut tîrziu în noaptea aceea, deoarece Granworth mi-a spus că ea urma să se ducă înapoi după ce se vor întîlni.

Mi-am închipuit că lucrurile s-au petrecut cam așa: ea l-a văzut și i-a spus tot – că-i un nemernic necredincios, care o-nșală pe toate drumurile și c-are de gînd să-l lase, iar după ce s-au despărțit, că ea o va lua-napoi spre Connecticut. Îl știam pe Granworth. Era un tip impresionabil din fire și probabil că scena-l demontase, motiv pentru care cred c-a tras ceva la măsea și poate că s-a hotărît să-și ia zilele. Așa cum îl cunosc, probabil c-a băut în compania vreunei muieri la vreo bombă și aia-i femeia pe care-o văzuse paznicul.

Mi-am zis: dacă voi spune că el s-a-ntîlnit cu doamna Aymes în noaptea aia, poliția va crede că ea e dama cu care-a fost Granworth; m-am gîndit c-o vor aduce înapoi aici.; c-o vor lua la-ntrebări fără menajamente și că va fi supusă chiar la brutalități. Așa că mă duc la apartament, discut chestia cu personalu’ de serviciu și ne vorbim să nu spunem nimic despre faptul că ea fusese-n oraș în noaptea aia. Iau un miar pe care Granworth îl avea în sertarul biroului său și-l ating pe paznic ca să-și țină fleanca. Credeam atunci că Granworth își curmase zilele și nu vedeam de ce-ar fi implicată și ea în povestea asta. Îi făcuse el destule necazuri și cînd trăia.

Foarte bine. Toate lucrurile merg strună, ancheta pentru stabilirea circumstanțelor decesului se termină și cu asta basta. Însă cîteva luni mai tîrziu apari dumneata și spui că doamna Aymes a-ncercat să strecoare o obligațiune falsă la banca din Palm. Springs. Îmi pui o mulțime de-ntrebări înainte de-a avea timp să reflectez asupra lucrurilor, așa că ți-am servit aceeași poveste pe care-am oferit-o și judecătorului la anchetă. Dar după ce-ai plecat mi-am permis răgazu’ să-mi adun puțin gîndurile. Știam prea bine că obligațiunile pe care avocatu’ lui Granworth i le predase Henriettei Aymes erau în regulă. Ele au fost scoase din seifu’ lui Granworth, în care fuseseră păstrate. Mi-a-ncolțit în minte gîndu’ că, dacă ea a-ncercat să strecoare o obligațiune falsă, fără-ndoială că trebuie s-o fi căpătat de undeva și știa că era falsă.

Încă ceva. M-am uitat în sertarul acestui birou, unde Granworth pusese cele trei scrisori. Dispăruseră, și-mi amintesc că după anchetă, cînd ea se-ntorsese de la Con-necticut, am văzut-o într-o zi șezînd la biroul ăsta. Îmi încolțește o idee ciudată-n cap. Îmi vine ideea că poate-am fost un prost, că-n definitiv poate că totuși ea l-a curățat pe Granworth; că ea-i femeia pe care-o văzuse paznicu’ și că ăsta-i motivu’ pentru care dorea să-și ia scrisorile.

Adevărat, poate c-am ținut cu ea din capu’ locului, dar nu-mi place s-acopăr crime. Un sentiment de neliniște m-a cuprins treptat, mai ales de cînd ai început să dai tîrcoale p-aici, pentru că ai o reputație valabilă, domnule Caution, și-ncep să mă-ntreb ce mi se va-ntîmpla dacă afli adevăru’. Și-n privința asta am avut dreptate, dovadă că primu’ lucru pe care-l faci e să storci adevăru’ de la paznic, deși treaba asta n-o știam atunci.

M-așez în consecință la mașină și-ți bat o scrisorică pe care n-o semnez, pentru că am văzut lucrurile desfășurîndu-se cam așa. Dacă dumneata te duci la Palm Springs și găsești scrisorile alea, ești liber să faci ce vrei cu ele. Dacă crezi că ea l-a curățat pe Granworth poți face tot ce găsești necesar ca s-o pui sub acuzație sau poți s-o lași în plata Domnului, cum vrei. M-am gîndit că n-are să te intereseze cine-i persoana care ți-a trimis scrisoarea, de vreme ce-ai căpătat informația, și m-am mai gîndit că dacă ai să treci acea scrisoare în contu’ meu, am să-ți servesc întreaga tărășenie. Deci, asta e. Așa a fost și-mi pare rău dacă ți-am provocat neplăceri prin faptul c-am fost un nătărău și nu ți-am spus adevăru’ de la bun început.

Mă ridic și-i întind mîna.

— E-n regulă, Burdell, îi zic. Cred c-ai făcut bine să te descarci. Încep să cred că-ntr-adevăr Henrietta asta l-a curățat pe Granworth, și dac-a făcut-o va trebui să plătească.

Ne dăm mîna ș-o iau din loc.

Îi zic pa și pusi damei cu tocurile franțuzești d-afară și cobor cu ascensoru’. Mă reped la biroul intendentului, de lîngă intrare, arăt insigna ș-apuc telefonul. O chem pe telefonista-șefă de la centrala telefonică.

Îi spun telefonistei cine sînt și că tocmai am ieșit din birou’ lui Burdell și am convingerea că Burdell va cere în foarte scurt timp o convorbire interurbană de lungă distanță cu Palm Springs. Îi atrag atenția că trebuie să intercepteze convorbirea, s-o stenografieze și să afle cine-i individu’ de la celălalt cap, care-o primește. O rog să-mi păstreze stenograma pînă cînd voi veni s-o iau, iar între timp poate să-mi verifice dreptul în baza căruia i-am dat această dispoziție.

Telefonista-șefă îmi răspunde că-i în regulă.

Mă-ntorc apoi la hotelu’ unde m-am cazat și mă tratez c-o țigară de foi barosană. Mai întîi de toate, îmi dau perfect de bine seama că nici relatarea asta a lui Burdell nu e veridică. Ș-am să vă spun de ce.

Să presupunem că el a știut într-adevăr că Henrietta scosese scrisorile din sertaru’ biroului, doar ele reprezentau dovada faptului că ea-l văzuse pe Granworth în noaptea cînd a murit. Ei bine, n-ar fi fost oare o dovadă de judecată sănătoasă din partea lui Burdell dacă s-ar fi gîndit că le-a luat ca să le distrugă, și nicidecum ca să le poarte cu ea? De unde a