Bucataria Lui Radu cărți de crăciun online gratis PDF 📖

ROMÂNIA MĂRIŞOARĂ

Bucătăria universalistă

  În care intră doar câteva bunătăţi notorii şi curente, pe care ultima fărâmă de conştiinţă profesională m-a obligat să le salvez de provincialism şi să le urc la rangul de naţional-europene (fiind ele proprii mai ales oraşelor, cosmopolite şi oportuniste, acele găteli care au născut ideea – falsă – că nu există o bucătărie românească, că totul e împrumutat şi furat). Adevărul este că nici nu le-a vrut nimeni!

  Oricât m-am rugat de braşovenii mei, nu, nu şi nu, ardeii umpluţi ori copţi nu-s ai lor! M-am căciulit atunci la bucureşteni: „Măi băieţi, voi sunteţi ţara, limba literară şi televiziunea centrală, luaţi şi salata de vinete!" Iarăşi nu: că nu e drept, că şi aşa a mers vestea că Bucureştii le-au luat pe toate, că să vorbesc cu ieşenii sau clujenii, că acolo-s primarii ce râvnesc.

  Aceia nici n-au vrut s-audă; că ei nu vor ce aruncă toţi, că în salata de boeuf sunt toate culorile ungare şi încă şi altele, poate mai duşmănoase; că să-ncerc la Timişoara: acolo e totul claie peste grămadă, haosul secundordial cel mai armonios.

  În fine, am găsit soluţia aceasta, capitolul separat, care dă un curs antireformist şi antidemocratic cărţii mele, ce s-ar fi vrut descentralizată, şi care extrage, chinuit şi spăşit, din particular şi vâră triumfător în general câteva reţete arhicunoscute mondial şi consumate din belşug pe teritoriul sfânt şi xdeosebit de bogat în proteine, minerale şi lipide al ţării.

  Un colac de grâu frumos Ca şi fata lui Hristos.

  PAINE l kg făină de grâu • 1 lingură drojdie • 0,5 litri apă l linguriţă zahăr • 1 linguriţă untdelemn • 1 lingură sare

  Plămădeală:

  Drojdia se desface în puţină apă caldă şi o linguriţă de zahăr apoi se amestecă cu 2-3 pumni de făină şi puţină apă călduţă

  Plămădeala obţinută se bate până face băşici, se presară cu făină şi se lasă să crească la căldură, spre 1 oră

  Aluat:

  Făina rămasă se cerne în copaie

  Când plămădeala a crescut, se amestecă cu făină, ulei şi sare şi se frământă, turnând apă caldă, puţin câte puţin, până nu se mai lipeşte de mâini

  Se lasă coca la dospit, cât e nevoie – 2-3 ore

  Aluatul se formează pâini şi se dă la cuptor, la foc potrivit, 1 ceas

  Pâinea – reper simbolic. In gândirea tradiţională, pâinea şi colacul concentrează o simbolică în totalitate benefică: bucurie, rodnicie, belşug, fertilitate, puritate, înscrise pe o axă comună, aceste semnificaţii se acumulează într-o energie simbolică pe care omul se străduieşte s-o capteze.

  În obiceiurile populare tradiţionale, pâinea este adesea simbol al divinităţii, ceea ce o detaşază într-o posibilă ierarhie a reperelor simbolice în cultura populară. Ea este identificată cu anumite divinităţi în secvenţe ale obiceiurilor de Crăciun sau de Paşte, de înmormântare sau de comemorare a morţilor, când pâine sau colaci, special modelaţi, primesc nume de divinităţi (Crăciun, Dumnezeu, Maica Precista, Arhanghel etc.) şi sunt oferiţi ca ofrandă rituală (Jertfă'). Putem presupune practica de reprezentare prin aluatul de pâine a unor divinităţi (singurul aliment învestit cu această calitate) ca fiind anterioară creştinismului, care a identificat pâinea cu trupul lui lisus Hristos, precizând clar simbolismul ei.

  Principalele faze ale îndelungatului proces de muncă al agricultorului încep cu pâinea, prototipul efectului final al muncii în credinţa influenţării magico-rituale a rodniciei pământului: în Bucovina se aşază o pâine pe plug sau pe prima brazdă trasată; în Moldova se pune în coarnele boilor, la „pornitul plugului", o pâine sau un colăcel în formă de opt, iar în Dobrogea se rupe o pâine sau un colăcel, pe ogor, în cornul plugului, în Moldova, începutul aratului de toamnă este însoţit de dăruirea de colaci sau pâine preparată din grâul obţinut la începutul secerişului.

  Încheierea muncilor agricole şi începutul celorlalte faze de muncă au drept simbol, de asemenea, o pâine, în Transilvania, la ceremonia agrară a cununii, când alaiul secerătorilor intră cu buzduganul în casă, trebuie să găsească pe masă o pâine, în Oltenia, când se face prima dată pâine din grâul nou, se prepară un colăcel mic sau o pâine de care se leagă busuioc, sporiş sau alte flori. Sunt scufundate în fântână, după care se dau copiilor să le mănânce în credinţa că „grâul va fi spornic şi curat".

  „Făcutul pâinii" sau al colacilor (act complementar sacrificiului de animale) marchează, de fapt, intrarea în sărbătoare, purificând începutul perioadei prin valenţele rituale ale aluatului şi solemnizând timpul sărbătoresc prin prezenţa pâinii.

  Faza de pregătire a preparării pâinii este marcată de acte obligatorii – femeia trebuie să respecte cu câteva zile înainte interdicţii sexuale şi alimentare (să ţină post), trebuie să se spele, să-şi schimbe cămaşa şi, mai ales, acoperitoarea capului.

  Prima fază a transformării făinii în pâine, cernutul, respectă reguli specifice unui act ritual: el trebuie să se realizeze dimineaţa în zori, „pe nemâncate", în deplină tăcere. Aceleaşi reguli privind timpul ritual (zorii), starea de puritate cât şi un anumit comportament se impun şi pentru aducerea apei necesare apa care numai în aceste condiţii capătă valoare magico-rituală: „apa neîncepută" (uneori, „apa neîncepută" este înlocuită cu rouă).

  Adăugarea sării, personificată în unele credinţe populare ca „mama lui Dumnezeu" sau sfântă (numită Sfânta dreptate), este de natură să mărească puterile magico-rituale ale pâinii.

  Nu mai puţin semnificativă este adăugarea fermentului. Simbol al forţei vitale, prin care aluatul capătă viaţă, „răsare", „înfloreşte", „creşte", fermentul învie coca-ea „dospeşte", devine „vie". Coca reia, astfel, drumul grăuntelui semănat care răsare, înfloreşte, creşte, fiinţă vie a cărei dezvoltare este urmărită cu atenţie de cultivator.

  Pe lângă unele formule de invocaţie, „frământatul" aluatului, „muncitul" lui presupune un mare efort. Cu cât pâinea este mai mult „muncită", cu atât valoarea ei spirituală creşte.

  De observat că aluatul capătă conotaţii rituale direct legate şi de statutul de vârstă al aceleia ce îl frământă. O fetiţă mică pentru „turta ursitorilor" (în sate din Ialomiţa,