Mi-e Rau La Cap Ma Doare Mintea descarcă cele mai bune cărți gratis PDF 📖

Noi perle de tranziţie

E foarte greu să găseşti incompetenţi de calitate.

  GARFIELD MOTANUL, forumist Evenimentul Zilei

  Erori au fost, erori sunt încă ginerii nu ştiu cum era „pe vremuri", ceilalţi poate că au început să uite. Acomodarea cu binele se face iute şi aşterne o pătură groasă peste cufărul cu amintiri dătătoare de fiori. Acum suntem guralivi, superficiali şi veseli. înainte mergeam cu tărtăcuţa vârâtă între umeri şi mâinile în buzunare, gata să ne facem că nu vedem nimic şi că nu auzim mai mult decât vedem. Singura supapă la care umblam era umorul, sub forma lapidară şi riscantă a bancului politic („zece ani pentru cine-l spune, cinci pentru cine-ascultă"). Această formă de răzbunare prin hazul de necaz păstra la cote funcţionale pulsul unui sistem anemiat şi al unei populaţii în genunchi. Tot ea ne ajuta însă, fără să ne dăm seama, să consfinţim renunţarea la pretenţii. Era suficient dacă râdeam de Ceauşescu la chefuri şi înjuram în gând la cozi. Ne credeam puternici pentru o clipă şi uitam cât eram de vulnerabili în rest. Ţesutul social slab şi vecinătatea ameninţătoare a ur(s)sului răsăritean făceau posibilă batjocura, indiferenţa sau dispreţul celor puţini faţă de cei mulţi. Cum ne revanşam? Satirizându-i pe satrapi, luându-le în derâdere obiceiurile, desenând perciuni şi cercel de rocker pe icoanele comuniste de pe tablouri sau din manuale.

  Şi cu asta ajungem la titlul de mai sus. Una dintre ocupaţiile favorite ale cârcotaşilor subversivi pe cont propriu era schimonosirea cântecelor patriotice difuzate în exces la radio şi la televizor. De ce? Fiindcă era singura formă de sancţionare a unei realităţi nedemne: aceea că inflaţia de refrene patriotarde era ea însăşi o sluţire vinovată a ideii de patriotism, căreia îi culegem roadele acum, când termenul ca atare e prăfuit, demonetizat sau în cel mai bun caz suspect. Prin urmare, cine avea un strop de curaj şi un dram de umor modifica o literă şi obţinea un efect. Aşa se face că trei dintre şlagărele corale propagate nemilos sub comunism – Pe-al nostru steag e scris unire, Deşteaptă-te, române! şi Eroi au fost, eroi sunt încă – au beneficiat de o carieră alternativă în undergroundul autohton prin variantele Pe-al nostru steag e scris uimire, Descurcă-te, române! şi Erori au fost, erori sunt încă.

  Ultimul dintre aceste titluri îşi păstrează, din nefericire, actualitatea. Termenul lui de garanţie nu va expira pentru simplul motiv că limba română, schingiuită temeinic, aproape cu sistem, de comunişti este supusă în continuare la cazne grele. Astăzi parcă mai mult ca ieri se vorbeşte zgomotos, prost şi anapoda. Fraza bezmetică, anacolutul violent, calchierea dizgraţioasă au un grad de incidenţă îngrijorător. Grija pentru nuanţă a dispărut, sufocată de cele două discipline la care România deţine toate titlurile posibile: aflatul în treabă şi datul cu părerea. Cât de antipatriotică este atitudinea asta foarte puţini pricep, iar erori au fost, erori sunt încă vocea lor se aude stins, ca suspinul unui bolnav bătrân şi blazat.

  A fost aşa dintotdeauna? Au existat mereu inepţii antologabile? Sunt vinovate vremurile trecute pentru deriva discursului prezent? Da, categoric. Ţin minte, bunăoară, cât de ocupat eram cu trei decenii în urmă, când consemnam pe ascuns zeci de perle ale profesorilor mei din liceu. Recolta era fabuloasă, cu atât mai mult cu cât ogorul se întindea pe suprafaţa unui liceu de filologie-istorie, unde te-ai fi aşteptat să existe, mai ales la catedră, o comandă excelentă a limbii române. Ei bine, n-a fost aşa. Chicotind cu nasul înfundat în mâneca vestonului şi pitit în spatele unui coleg corpolent, am aflat atunci lucruri măreţe. De pildă, la geografie am fost anunţat că „La Turnu-Severin a fost construit un pod de către Apolodor din Damasc, al cărui picior se vede şi astăzi". La română aveam parte de subtilităţi diafane, mai ales când venea vorba de analizarea unor poezii de pe lista lecturilor obligatorii. „Din poemul Plumb se desprinde ideea că mortul era singur în coşciug", m-a informat cu un aer doct profesoara de română, punând bazele unei misterioase hermeneutici a solitudinii funerare. Nici orele de pregătire a tineretului pentru apărarea patriei (da, da, iubiţi cvadragenari, vechiul PTAP, if memory serves) nu erau scutite de năstruşnicii ambalate sub forma panseului grav. Un ins uscăţiv şi inclement ne-a adus la cunoştinţă, într-un moment de apoteoză cerebrală, că „premilitara e inima prin care naţiunea respiră, se mişcă şi acţionează". Şi câte şi mai câte.

  Nu e de mirare, aşadar, că destui elevi au deprins de la profesori uşurinţa de-a rosti enormităţi. Când mi-a venit rândul să predau discipline umaniste la o şcoală de provincie, suflul exploziei inepţiale m-a izbit în faţă. O privire diagonală pe câteva extemporale mi-a prilejuit reîntâlnirea cu exprimarea trăşcălie, nesupravegheată, unde nexul cauzal e necunoscut, iar grija pentru mesaj lipseşte. De exemplu, un elev a glosat ambiţios pe marginea „Scrisorii lui Nea Goe Basarab", un altul a explicat că „O scrisoare de la Muselim Selo n-a fost scrisă de Muselim Selo, cum s-ar crede din tidu, ci de căprarul Nicolae, care era mort", iar un al treilea a stabilit că „Dingo este un câine mare, de prerie, care dezgroapă cadavre şi le mănâncă de vii". Predarea ştafetei se făcuse fără şovăiri sau poticneli. Acurateţea? Un moft. Pedanteria? O năzbâtie desuetă. Respectul pentru cuvânt? O utopie vinovată.

  Aşa stând lucrurile, deriva discursului public din ziua de azi se prezintă însoţită de explicaţii. O ţară unde lumea vorbeşte şleampăt nu se poate comporta coerent. Un loc în care televiziunea pune în circulaţie gângavi revanşarzi, peltici mintal, păpuşi decerebrate şi atleţi ai uitatului pe gaura cheii pierde statornic şansa revirimentului. O populaţie care crede că autocenzura verbală şi cenzura ideologică sunt sinonime pune limba română în imposibilitatea de-a se apăra. O lume lipsită de proprietatea termenilor, dar capabilă să vorbească în clişee de la răsăritul la apusul soarelui împinge româna într-un subsol igrasios, fetid erori au fost, erori sunt încă şi cotropit de beznă. La fel de important,