Cărți «Apocrifa - Cartea Lui Enoh descarca gratis .PDF 📖». Rezumatul cărții:
19. Iată-l pe cei care conduc al doilea rând: Barkel, Zahebelo şi Heloyalel, pe care îl ajuta şi Helammelak, numit şi soare sau prea strălucitorul.
20. Zilele supuse influenţei lor sunt în număr de nouăzeci şi una.
21. Iată ce se întâmplă pe pământ în acest timp: căldură şi secetă, pomii îşi dau fructele lor şi fructele sunt bune de uscat.
22. Turmele merg la păşunile lor şi oile se aşează jos. Se recoltează toate darurile pământului, se îngrămădesc grânele în hambare şi se pun strugurii în prese.
23. Numele celorlalţi sunt: Gedael, Keel, Heel.
24. Cărora trebuie să îl adăugăm pe Asphael.
25. Şi zilele autorităţii sale sunt împlinite şi terminate.
Capitolul 80
1. Şi acum fiul meu Metusala, ţi-am împărtăşit toate viziunile pe care le-am avut înaintea ta. Am avut altele doua înainte de căsătoria mea şi una dintre ele nu seamănă cu cealaltă.
2. Prima mi-a apărut în timpul când eram ocupat să citesc şi a doua cu câtva timp înainte de căsătoria cu mama ta. Acestea au fost doua viziuni importante.
3. În legătură cu ele am întrebat pe Domnul.
4. M-am odihnit în casa bunicului meu Mahalaleel şi am văzut cerul strălucitor şi luminos.
5. Şi m-am prosternat şi am văzut pământul mistuit de o mare genune şi munţii agăţaţi deasupra munţilor.
6. Coline cădeau peste coline, copacii cei mai înalţi se despicau pe toată lungimea lor şi erau aruncaţi în adânc şi cădeau până la fund.
7. Văzând acest prăpăd, vocea mea s-a împleticit. Am strigat Gata, s-a sfârşit cu pământul. Atunci bunicul meu Mahalaleel mă ridică şi îmi spuse: Pentru ce strigi fiul meu, de ce jeleşti?
8. Îi povestii viziunea pe care am avut-o şi el îmi spuse: Ce ai văzut tu este grav fiul meu.
9. Şi viziunea pe care tu ai avut-o este izbitoare, ea se refera bineînţeles la păcatele pământului, pe care trebuie să îl înghită adâncurile. Da, va veni o mare pustiire.
10. Pentru aceasta, O! Fiul meu, ridică-te şi roagă-l pe Dumnezeul gloriei, căci tu eşti credincios şi pentru ca El să lase câteva persoane pe pământ şi pentru ca oamenii să nu piară cu toţii. Fiul meu pustiirea va veni din cer pe pământ şi aceasta va fi o mare ruină.
11. Atunci m-am ridicat şi Îl implorai pe Domnul, mi-am scris rugile mele pentru generaţiile din lume, dându-l fiului Metusala toate lămuririle pe care el putea să le dorească.
12. Şi când am ieşit şi am văzut soarele ridicându-se la răsărit, luna coborând la apus, toate stelele pe care Dumnezeu le-a creat înaintând falnic pe cer, atunci L-am preamărit pe Domnul a toată dreptatea, am slăvit numele Său cel Sfânt, pentru că el a făcut ca soarele să se ivească prin ferestrele de la răsărit, el urcă şi se ridică pe bolta cerului şi îşi împlineşte calea sa strălucitoare.
Capitolul 81
1. Şi ridicai mâinile spre cer şi lăudai pe Cel Prea Înalt. Şi deschisei gura şi mă folosi de limba pe care Dumnezeu a dat-o tuturor copiilor oamenilor, pentru a o folosi ca unealtă pentru gândurile lor şi L-am slăvit în aceşti termeni: 2. Tu eşti binecuvântat Doamne, rege puternic şi desăvârşit, Domnul tuturor creaturilor din cer, Rege al regilor, Domn al întregului univers a cărei Domnie, Stăpânire şi Măreţie nu se va termina niciodată.
3. Din veac în veac Domnia Ta va dăinui. Cerurile sunt tronul tău pentru totdeauna şi pământul este scara ta din veşnicie în veşnicie.
4. Căci Tu le-ai făcut şi Tu eşti cel care le conduci. Nimic nu poate ocoli puterea Ta fără sfârşit. Cu Tine înţelepciunea rămâne veşnic aceeaşi, ea veghează fără încetare lângă tronul Tău. Tu cunoşti, Tu vezi, Tu auzi tot, nimic nu scapă privirii Tale puternice, căci ochiul tău este pretutindeni.
5. Iată îngerii care au călcat ordinele Tale şi furia Ta planează asupra trupurilor omeneşti până în marea zi a judecăţii.
6. Ci, Domnul Dumnezeul meu, rege puternic şi indulgent te implor, te rog insistent ascultă rugile mele, fă ca paşii mei să dăinuiască pe pământ şi ca neamul omenesc să nu piară cu totul!
7. Nu părăsi pământul devastat şi fă ca el să nu fie distrus niciodată!
8. O, Doamne înlătură de pe faţa pământului fiinţele care te-au jignit. Dar păstrează rasa celor drepţi pentru a dăinui pentru totdeauna. O Doamne nu îţi întoarce faţa de la servitorul tău!
Capitolul 82
1. După aceea avui o altă viziune pe care vreau să ţi-o lămuresc, o! Fiul meu. Şi Enoh se ridică şi spuse către fiul său Metusala: Lasă-mă să îţi povestesc, o, fiul meu. Ascultă vorba din gura mea şi pleacă-ţi urechea la viziunea şi visul tatălui tău. Înainte de a lua în căsătorie pe mama ta, avui o viziune în patul meu.
2. Iată un taur ieşind din pământ.
3. Şi acest taur era alb.
4. După aceea a ieşit o juncă şi cu ea doi viţei tineri dintre care unul era negru şi unul roşu.
5. Cel negru îl lovea pe cel roşu şi îl urmarea pe tot pământul.
6. Din acel moment nu îl mai observai pe viţelul cel roşu, dar cel negru devenii deodată foarte Bătrân şi avea cu el o juncă
7. După aceea văzui mai mulţi tauri născuţi din acest cuplu care le semănau şi care îi urmau.
8. Şi prima juncă se îndepărta din apropierea primului taur şi ea căuta viţelul roşu dar nu îl găsi.
9. Şi ea scotea gemete jalnice căutându-l.
10. Şi ea continua ţipetele sale până când taurul se apropie de ea, din acel moment ea înceta să mai plângă şi să geamă.
11. Şi apoi ea aduse pe lume un taur alb.