Cărți «Apocrifa - Cartea Lui Enoh descarca gratis .PDF 📖». Rezumatul cărții:
13. Mai văzui în visul meu un bou alb care crescu la fel şi sfârşi prin a deveni un mare bou alb.
14. Şi din el ieşiră mulţi boi care erau asemănători cu el.
15. Şi ei începură să facă alţi boi albi asemănători şi ei urmau unii după alţii.
Capitolul 83
1. Îmi ridicai privirea şi văzui cerul deasupra capului meu.
2. Şi iată că o stea căzu din cer.
3. Şi ea se înălţa în mijlocul acestor tauri şi păru ca paşte împreună cu ei.
4. După aceea văzui alţi tauri mari şi negri şi iată că ei schimbă fără încetare păşunile şi staulele, în timp ce tinerii lor viţei încep să se jelească împreuna cu ei şi uitându-mă încă o dată la cer, văzui mai multe astre care coborau şi se îndreptau spre această stea unica.
5. În mijlocul viţeilor tineri, taurii erau cu ei şi păşteau cu ei.
6. Privii şi admirai aceste lucruri şi iată că taurii au început să intre în călduri şi să se suie peste juninci, acestea primind sămânţa lor au adus pe lume elefanţi, cămile şi măgari.
7. Şi tauri erau înspăimântaţi de această generaţie monstruoasă şi imediat ei i-au muşcat şi i-au lovit cu coarnele lor.
8. Şi elefanţi i-au devorat pe tauri şi iată că toţi copiii pământului s-au cutremurat de cele ce au văzut şi au rămas îngroziţi.
Capitolul 84
1. Privii în continuare şi îi văzui cum se loveau unii pe alţii, se mâncau între ei şi auzii pământul care gemea. Atunci întorsei a doua oară privirile mele către cer şi într-o a doua viziune, văzui ieşind oameni asemănători cu oamenii albi. Era unul şi alţii trei care îl însoţeau.
2. Aceşti trei oameni care au ieşit la urmă, m-au luat de mână şi ridicându-mă deasupra pământului şi a locuitorilor săi m-au condus într-un loc deosebit.
3. Şi de acolo m-au urcat pe un turn înalt înconjurat de coline mai joase şi ei mi-au spus: Rămâi aici până când tu vei vedea ce se va întâmpla cu aceşti elefanţi, aceste cămile şi aceşti măgari, aceste stele şi toate aceste vite.
Capitolul 85
1. Atunci observai pe acela dintre cei patru oameni albi care ieşise primul.
2. Şi el apucă prima stea care căzuse din cer.
3. Şi el îi legă picioarele şi mâinile şi o aruncă într-o vale îngustă, adâncă, dezgustătoare şi întunecată.
4. Atunci unul din cei patru trase o sabie şi o întinse elefanţilor, cămilelor şi măgarilor, care au început să se lovească cu ea unii pe alţii şi tot pământul se cutremura.
5. Şi în viziunea mea, iată: văzui pe unul din cei patru oameni coborâţi din cer cum aduna şi apuca toate stelele mari ale căror părţi sexuale erau asemănătoare cu părţile sexuale ale cailor şi le arunca pe toate, cu picioarele şi mâinile legate, în peşterile pământului, Capitolul 86
1. Atunci unul din cei patru oameni se apropie de ceilalţi tauri şi le arăta lor anumite mistere la care ei s-au cutremurat. Şi se născu un om care construi o mare corabie. El locui în această corabie şi cu el trei tauri şi s-a făcut o învelitoare pe deasupra lor.
2. Îmi ridicai din nou privirea către cer şi observai o mare boltire şi avea deasupra şapte cascade care vărsau torente de ploaie peste sat.
3. Privii iarăşi şi iată că izvoarele pământului se răspândiră peste pământ în acest sat.
4. Şi apa începu să se învolbureze şi să crească peste pământ în aşa fel încăt nu mai am putut zări acel sat, pentru că era tot acoperit cu apă.
5. Era într-adevăr multă apa, întuneric şi nori şi iată că înălţimea apei depăşi înălţimea tuturor satelor.
6. Apele au acoperit în întregime şi au învăluit pământul.
7. Şi toţi taurii care erau adunaţi fură înecaţi şi pieriră în ape.
8. Dar nava plutea peste suprafaţa acestor ape. În acest timp toţi taurii şi elefanţii, cămilele şi măgarii şi cirezile, pieriră în această inundaţie imensă, ei dispărură înghiţiţi şi nu i-am mai putut vedea în adâncurile din care nu au mai putut să scape.
9. Mai privii încă şi iată cascadele încetară să mai cadă din înalt, izvoarele pământului să mai curgă, iar adâncurile se întredeschiseră.
10. Şi apele se retrăgeau în ele şi apăru pământul.
11. Şi corabia se aşeză pe pământ, întunericul se împrăştie şi apăru lumina.
12. Atunci boul alb, care s-a făcut om, ieşi din arcă şi cu el a tras tauri.
13. Şi unul din cei trei tauri era alb şi semăna cu acest bou, un altul era roşu ca sângele şi al treilea era negru şi taurul alb se retrase de ceilalţi.
14. Şi animalele câmpului şi păsările cerului începură să se înmulţească.
15. Şi diferitele specii ale acestor animale se grupară, lei, tigri, lupi, câini, mistreţi, vulpi, cămile şi porci.
16. Canari, ulii, vulturi şi corbi.
17. Şi printre ei se născu un bou alb.
18. Şi ei începură să se muşte unii pe ceilalţi şi boul alb care a fost născut între ei va zămisli un catâr şi un bou alb şi după aceea mai mulţi catâri. Şi boul alb care a fost zămislit din el a născut la rândul său un mistreţ şi o oaie albă.
19. Mistreţul zămisli mulţi alţi mistreţi.
20. Şi oaia alte douăsprezece oi.
21. Când aceste douăsprezece oi sau făcut mari ele vândură una dântre ele măgarilor.
22. Şi măgarii vândură oaia lupilor.
23. Şi ea crescu printre ei.
24. Atunci Domnul aduse celelalte oi pentru a locui cu prima şi să pască cu ea în mijlocul lupilor.
25. Şi ele se înmulţiră şi păşunile lor erau din