mea și spune-i c-am să-l întîlnesc de-ndată ce treaba lui va fi terminată și ne vom fi atins scopul. Hai noroc, Ferdie. Să nu te murdărești pe mîini, puiule, și să nu te joci cu pistolu’ dacă nu-i nevoie.”

Altmira: „Sal’tare, Langdon. Bagă de seamă să nu te murdărești nici tu pe mîini. La revedere…”

Sfîrșitul convorbirii.

Telefonist: G. O. Tarnet

Stenografi: V. L. O’Leary

Dacă asta nu-i o lectură plăcută, zău că nu știu care-ar putea să fie. După cît se pare, am sută-n sută dreptate în privința individului ăstuia Burdell și jur ca-nainte de-a isprăvi cu el să-i aplic constituția pentru că m-a făcut „dobitocu’ ăsta de’ Caution”. E nemaipomenit cum toți indivizii care au de-a face cu legea-și închipuie-ntotdeauna că orice polițist e prost. Poate-i lege la ei, da’ din cînd în cînd mai descoperă că-s puși să plătească și oalele sparte.

Da’ vă rog să mă credeți că tot ce-am zis pîn-acum încă nu-i nimic. După ce-am terminat de citit nota convorbirii, desfac pachetu’ cu fotografii. Sînt trei bucăți – Dubuinet camerista, Palantza fecioru’ și Termiglo șoferu’ și cînd mă uit la mutra ăstuia din urmă mă credeți că era să cad jos de surpriză? Pentru că Termiglo șoferu’ nu-i nimeni, altu’ decît Fernandez, număru’ unu de la conacul Altmira, individu’ pe care l-am burdușit și l-am zburat jos pe scări! Fraților, ori începe treaba asta să devină palpitantă, ori la loc comanda!

Așadar Fernandez a fost șoferu’ familiei Aymes sub numele de Juan Termiglo, și-acum e Fernandez, marele jucător de la conac. Acum încep să pricep cum devine cazu’ cu poza mea care fusese trimisă acolo. Că Burdell a trimis-o e sigur, și i-a trimis-o lui Fernandez ca să știe cine sînt, iar Fernandez a fost cel care i-a comunicat lui Burdell unde erau cele trei scrisori ale Henriettei.

Da’ vă rog să nu vă grăbiți, că nu arde! Ia să lămurim lucrurile. De unde-a știut Fernandez locu-n care ascunsese Henrietta scrisorile alea?

Mă bate gîndu’ c-a știut unde erau ascunse pentru că el a fost individu’ care le-a plantat acolo. Nu v-am spus c-am găsit scrisorile alea mult prea ușor? Felu-n care fuseseră-ngropate-n volumul ăla de poezii scobit mi se părea ca și cum tocmai li s-ar fi dat glas să strige ca să fie găsite de oricine ar fi avut atîta minte să caute în locurile cele mai nimerite.

Și dacă nu greșesc nici în privința asta – și-s convins că nu greșesc – atunci Burdell e de două ori mincinos. Toată istoria aia pe care mi-a vîndut-o despre felu’ cum a găsit Henrietta scrisorile-n birou’ lui Granworth și cum le-a luat cu ea e-o fiertură de povești să dormi de-a-npicioarele.

Buuun. Va să zică tot am aflat ceva, ce părere aveți? O chestie care-ncepe să promită. Mi-au și-ncolțit o grămadă de idei în cap în legătură cu situația asta nouă.

Aduc repede o foaie de hîrtie și-un creion și le aștern negru pe alb. tocmai ca să le pot pritoci în minte. Iată-le:

Punctul 1: Burdell pune personalul de serviciu să spună că Henrietta n-a fost în oraș în noaptea cînd Aymes a murit. Tot el îi dă o mie de dolari paznicului de la docul lui Cotton pentru ca să-și țină gura cu privire la femeia din mașină.

Punctul 2: Cînd obligațiunea falsă a fost strecurată de Henrietta și afacerea a fost încredințată lui Caution, Burdell îi spune aceeași poveste pe care a debitat-o și la ancheta pentru stabilirea circumstanțelor decesului. Imediat după aceea ia cele trei scrisori pe care le-a găsit în biroul lui Granworth și i le trimite lui Fernandez, care se găsește la conac, și-i spune să le planteze undeva în camera Henriettei, într-un loc în care pot fi găsite ușor. El îi scrie apoi o anonimă lui Caution spunîndu-i să se ducă la Palm Springs și să pună mîna pe niște scrisori din care o să afle berechet.

Punctul 3: Caution se duce la Palm Springs, găsește scrisorile precum și fotografia sa și-ncepe să creadă că se petrec lucruri ciudate. Se-napoiază la New York și-l vede pe Burdell. Burdell îi spune lui Caution o poveste cu nouă neveste care explică schimbarea poziției sale cu o sută optzeci de grade. Caution se preface c-a înghițit gălușca și pune telefonul lui Burdell sub supraveghere.

În consecință, ce știm? Un lucru îl știm sigur și anume că perechea de complici Burdell-Fernandez încearcă s-o-nfunde pe Henrietta sub acuzația de omor cu premeditare.

Buuun. Dacă lucrurile stau așa, poate că puteți să-mi spuneți și dumneavoastră mie ceva? Dacă ăștia doi indivizi încearcă s-o scoată pe Henrietta vinovată de moartea lui Granworth Aymes, atunci la ce naiba ține Burdell morțiș ca Henrietta să se mărite cu Fernandez?

Nu vi se pare că și asta-i o întrebare cu tîlc? Pentru că întrebarea asta-mi stă înfiptă-n creier ca un cui și-ntr-un fel sau altu’ trebuie să aflu răspunsu’, altfel simt că afacerea asta are să mă bage la balamuc în cel mai scurt timp.

Există însă un lucru pe care vă puteți bizui. Explicația-i totdeauna teribil de simplă. Întotdeauna explicațiile sînt simple cînd le afli în cele din urmă, da’ deocamdată-s încîlcite rău.

Așa, odată cînd eram în Oklahoma mi s-a-ntîmplat ca o femeie la care țineam foarte mult să m-atingă drept în creștetu’ capului cu un mai. Cînd mi-am revenit în fire ș-am întrebat-o de ce a făcut-o, mi-a spus că-ncepuse să țină atît de mult la mine, încît își dădea seama că dacă nu recurge la o măsură eroică, își va părăsi casa și familia, atît de mult îndrăgise mutra mea pocită. Mi-a spus că a reflectat bine și că cea mai potrivită soluție era să-mi ardă una cu maiu’ și că-n felul ăsta s-ar crea o situație care-ar lămuri lucrurile.

Ea a avut dreptate. După ce și-a-ncercat o dată puterile pe capu’ meu, am părăsit Oklahoma.

Poanta e c-am să folosesc și eu aceeași tehnică – cum se zice-n cercurile academice. Mă duc înapoi la Palm