— Piscine, salvarea e doar în Isus, aproape că a şoptit.

— Prostii! Creştinii nu ştiu nimic despre religie, a spus înţeleptul hindus.

— S-au îndepărtat demult de calea lui Dumnezeu, a spus imamul.

— Unde este Dumnezeu în religia voastră? l-a întrerupt preotul. Nu ne puteţi arăta nici măcar un singur miracol. Ce fel de religie e aceea fără miracole?

— Nu este un circ în care morţii sar din morminte tot timpul, asta e! Noi, musulmanii, ţinem la miracolul esenţial al existenţei. Păsările zboară, ploaia cade, recoltele cresc – acestea sunt miracolele noastre.

— Penele şi ploaia sunt lucruri minunate, dar am vrea să ştim că Dumnezeu e cu adevărat cu noi.

— Oare? Isus a vrut să vă facă mult bine, şi ce-aţi făcut cu el? Aţi încercat să-l omorâţi. L-aţi bătut pe o cruce, cu piroane. Oare aşa se tratează civilizat un profet? Profetul Mahomed – pacea fie cu el – ne-a adus cuvântul lui Dumnezeu fără niciun nonsens lipsit de demnitate şi a murit la o vârstă matusalemică.

— Cuvântul Domnului? Analfabeţilor din deşert? Acelea erau crize de epilepsie determinate de legănatul cămilelor, nu de revelaţia divină. Ori de asta, ori de soarele care le prăjea creierii.

— Dacă profetul – lăudat fie-i numele – ar fi în viaţă, ar avea cuvinte speciale pentru dumneavoastră, a replicat imamul, îngustându-şi ochii.

— Ei bine, nu e. Cristos e viu, în timp ce bătrânul vostru „lăudat fie-i numele” e mort ca toţi morţii.

Înţeleptul hindus i-a întrerupt brusc. Fără să-şi dea seama că era în Tamil, a spus:

— Adevărata întrebare e de ce îşi pierde Piscine timpul cu aceste religii străine?

Ochii celorlalţi doi le-au sărit literalmente din cap. Erau amândoi născuţi în Tamil.

— Dumnezeu e universal, a bolborosit preotul.

Imamul a încuviinţat cu putere.

— Există un singur Dumnezeu.

— Şi cu acest unic Dumnezeu musulmanii aduc numai nenorociri şi provoacă numai revolte. Asta arată cât de rău e islamul şi cât de necivilizaţi sunt musulmanii, a continuat înţeleptul hindus.

— Uite cine vorbeşte! Conducătorul de sclavi din sistemul de castă, s-a răstit imamul. Hinduşii îi transformă pe oameni în sclavi şi se roagă la păpuşi costumate.

— Ei se prosternează în faţa viţelului de aur. Se roagă la vaci, a spus tărăgănat preotul.

— În timp ce creştinii îngenunchează în faţa unui om alb! Sunt lacheii unui zeu străin şi coşmarul tuturor celor ce nu sunt albi.

— Şi mănâncă porci şi sunt canibali, a adăugat imamul, pentru echilibru.

— Totul se reduce la ceea ce îşi doreşte Piscine – o religie adevărată sau mituri din benzi desenate?

— Dumnezeu sau idoli, a intonat grav imamul.

— Zeii noştri sau cei coloniali, a sâsâit înţeleptul hindus.

Era greu de spus care parte era mai înverşunată. Părea că o să se ia la bătaie.

Tata şi-a ridicat mâinile.

— Domnilor, domnilor, vă rog! a intervenit el. A vrea să vă aduc aminte că există libertatea credinţei în ţara asta.

Trei feţe lovite de apoplexie s-au îndreptat spre el.

— Da! Religie! La singular! au strigat cei trei înţelepţi la unison.

Trei arătătoare, ca nişte semne de punctuaţie, s-au ridicat pentru a sublinia ideea.

N-au fost mulţumiţi de efectul de cor pe care nu-l planificaseră sau de spontaneitatea gestului lor. Degetele au coborât urgent, iar ei au început să bombăne şi să ofteze pe cont propriu, Tata şi Mama continuau să se uite lung, fără cuvinte.

Înţeleptul hindus a fost primul care a rupt tăcerea.

— Domnule Patel, pietatea lui Piscine e admirabilă. În vremurile astea tulburi e bine să vezi un băiat atât de pasionat de Dumnezeu. Cu toţii suntem de acord în această privinţă.

Imamul şi preotul au încuviinţat.

— Dar nu poate fi hindus, mahomedan şi creştin în acelaşi timp. E imposibil. Trebuie să aleagă.

— Nu cred că e o crimă, dar presupun că aveţi dreptate, a replicat tata.

Cei trei au fost de acord şi s-au uitat spre cer, ca şi tata, de unde ştiau că trebuie să vină hotărârea. Mama s-a uitat la mine.

S-a lăsat o linişte apăsătoare.

— Hei, Piscine, ce crezi despre problema asta? m-a înghiontit Mama.

— Bapu Gandhi a spus că toate religiile sunt adevărate. Eu vreau doar să-l iubesc pe Domnul, am izbucnit, şi m-am uitat în jos, roşu la faţă.

Stânjeneala mea a fost contagioasă. Nimeni n-a spus nimic. Se întâmpla să nu fim departe de statuia lui Gandhi de pe esplanadă. Mahatma se plimba, cu bastonul în mână, cu un zâmbet maliţios pe faţă, cu o sclipire în ochi. Îmi imaginez că auzise toată conversaţia noastră, dar că pentru el era mai importantă inima mea. Tata a tuşit şi a spus cu jumătate de gură:

— Cred să toţi încercăm să-l iubim pe Dumnezeu.

Mă gândeam că era caraghios să spună asta tocmai el, care nu intrase în niciun templu cu o intenţie clară în minte, dacă-mi aduc bine aminte. Dar a mers. Nu poţi certa pe cineva pentru că vrea să-l iubească pe Domnul. Cei trei înţelepţi au dat înapoi, zâmbind forţat şi înciudat.

Tata s-a uitat la mine o secundă, ca şi cum ar fi vrut să-mi vorbească, apoi s-a răzgândit şi a spus:

— Vrea cineva îngheţată?

Şi a pornit-o către chioşc, fără să mai aştepte răspuns. Mama a continuat să se uite la mine cu o expresie amestecată, de tandreţe şi perplexitate.

Aceasta fost introducerea mea la dialogul inter-credinţe. Tata a adus trei îngheţate. Le-am mâncat într-o linişte neobişnuită şi ne-am continuat plimbarea de duminică.

Ravi a fost grozav de interesat când a auzit povestea.

— Aşadar, Swami Isus, mergi la haji anul acesta? a spus el, unindu-şi palmele într-un salut namaskar plin de evlavie.

— Te cheamă Mecca? şi-a făcut cruce.

— Sau te încoronezi la Roma ca Papa Pius?

A desenat o literă grecească în aer, arătându-şi bătaia de joc prin scrierea cuvântului.

— Te-ai grăbit să-ţi faci circumcizie ca să devii evreu? În ritmul ăsta, dacă mergi la templu joia, la moschee vinerea, la sinagogă sâmbăta şi la biserică duminica, trebuie să te mai convertești doar la încă trei religii ca să fii în vacanţă toată viaţa.

Şi alte răutăţi de felul ăsta.

Şi asta nu era tot. Există întotdeauna oameni care îşi iau sarcina de a-l apăra ei înşişi pe Dumnezeu, ca şi cum Realitatea Supremă şi cadrul care susţine existenţa ar fi slabe şi neputincioase.