vreun port. Între timp, pe uscat, trupele perşilor pustiau totul în calea lor, ceea ce nu a făcut decât să le îngreuneze situaţia, pentru că hrana era puţină, iar ei distruseseră şi recoltele, şi depozitele de alimente. În plus, coloanele armatei constituiau o ţintă uşoară din cauza încetinelii cu care se deplasau. Grecii au recurs la tot felul de manevre înşelătoare ca să-i dezorienteze pe duşmani. În cele din urma, înfrângerea lui Xerxes de către forţele coalizate ale cetăţilor greceşti s-a dovedit un dezastru imens. Aceste evenimente rămân emblematice pentru toţi cei dispuşi să sacrifice mobilitatea de dragul masivităţii: întotdeauna vor învinge cei flexibili şi iuţi de picior, pentru că au mai multe opţiuni strategice. Cu cât este inamicul mai masiv, cu atât devine mai uşor de înfrânt.

  Necesitatea renunţării la „formă” este din ce în ce mai stringentă pe măsura înaintării în vârstă, întrucât suntem tot mai înclinaţi spre a ne închista în propriile noastre metode şi idei, rămânând prizonieri ai „formelor” rigide. Începem să fim previzibili – acesta este primul dintre semnele decrepitudinii. Această previzibilitale ne face ridicoli. Cu toate că, la prima vedere, am spune că ridiculizarea şi dispreţul sunt forme de atac destul de blânde, în realitate ele constituie arme puternice care, cu timpul, ne erodează imaginea şi susţinerea populară. Un adversar care nu te respectă nu va întârzia să devină îndrăzneţ, iar îndrăzneala îl face redutabil până şi pe cel mai mic dintre animale.

  Curtea regală franceză de la sfârşitul secolului al XVIII-lea, al cărei tip reprezentativ era însăşi regina Maria-Antoaneta, ajunsese atât de închistată în formalismul ei rigid, încât oamenii din popor o socoteau un anacronism stupid. Această depreciere a unei instituţii vechi de secole a fost primul simptom al unei maladii aflate în stadiu terminal, întrucât simboliza ruperea legăturilor monarhiei cu poporul. Pe măsură ce situaţia mergea din ce în ce mai rău, Maria-Antoaneta şi Ludovic al XVI-lea puneau un tot mai mare accent pe orientarea lor spre trecut, ceea ce a însemnat şi sporirea vitezei cu care se îndreptau spre ghilotină. Regele Carol I al Angliei reacţionase în acelaşi fel la valul preschimbărilor democratice din preajma anilor 1630 – 1640 – dizolvase parlamentul şi întărise rigiditatea protocolului curţii. Carol dorea să revină la un mai vechi stil de guvernare, foarte strict sub aspectul respectării convenţionalismului, până în cele mai mărunte detalii. Inflexibilitatea sa nu a făcut decât să mărească dorinţa generală de schimbare. Curând, ţara a căzut în haosul unui devastator război civil, iar regele a fost măturat de pe tron, în final pierzându-şi capul sub securea călăului.

  Pe măsură ce îmbătrâneşti, trebuie să contezi din ce în ce mai puţin pe trecut. Fii vigilent pentru ca forma pe care o ia caracterul tău să nu pară anacronică. Nu este vorba de a maimuţări moda tinerilor – nu ai provoca decât râsul. Gândirea este aceea care trebuie să se adapteze oricărei noi împrejurări, inclusiv inevitabilului moment când înţelegi că e cazul să laşi loc celor mai tineri care se pregătesc să-şi înceapă ascensiunea. Rigiditatea te va face să semeni uimitor de mult cu un cadavru.

  Nu uita, totuşi, că absenţa „formei” este o metodă strategică. Îţi asigură condiţiile necesare creării surprizelor tactice. În timp ce duşmanii se luptă să-ţi ghicească mişcarea următoare, îşi dezvăluie propria lor strategie, ceea ce îi plasează pe o poziţie net dezavantajoasă. În plus, păstrezi atuul iniţiativei şi îi împiedici să acţioneze: se văd reduşi la situaţia de a reacţiona şi atâta tot. Le zădărniceşti şi eforturile depuse cu adunarea informaţiilor. Ţine minte: absenţa „formei” este un mijloc de luptă. Nu o confunda niciodată cu stilul „mergi cu turma” sau cu fatalismul şi resemnarea. Utilizeaz-o nu întrucât creează armonie şi pace interioară, ci pentru că îţi sporeşte puterea.

  În sfârşit, a învăţa să te adaptezi fiecărei noi împrejurări înseamnă a privi evenimentele din propria ta perespectivă şi, adeseori, a ignora sfaturile flecarilor din jur. Cu alte cuvinte, înseamnă să renunţi la toate principiile pe care le predică unii şi alţii, să arunci cât colo toate cărţile în paginile cărora ţi se recomandă ce şi cum să faci şi să nu ţii seama de poveţele înţelepte din bătrâni. „Legile care guvernează evenimentele sunt abolite de evenimente noi”, scria Napoleon, ceea ce vrea să spună că trebuie să evaluezi fiecare împrejurare în parte. Dacă dai prea mult credit ideilor altora, vei ajunge să îţi asumi o „formă” pe care nu ai creat-o tu. Prea mult respect faţă de ideile celorlalţi te va determina să le dispreţuieşti pe ale tale. Fii brutal cu trecutul, mai ales cu trecutul tău, şi nu acorda respect nici uneia dintre „filosofiile” ce ţi se impun din afară.

  Imagine:

  Mercur. Mesagerul cu aripi la încălţări, zeul comerţului, patronul hoţilor, jucătorilor şi al tuturor celor care înşală prin iuţeală. În ziua în care a fost născut, Mercur a inventat lira, iar spre seară, a furat vitele lui Apollo. Obişnuia să colinde lumea luând orice formă dorea. Ca şi metalul lichid căruia i s-a dat numele său, zeul întruchipează iluzoriul şi insesizabilul – puterea informă.

  Ultimul cuvânt:

  Aşadar, măiestria în alcătuirea unei armate constă în a ajunge la absenţa unei forme precise. În război, victoria nu se repetă ci îşi adaptează necontenit înfăţişarea [.]. O forţă militară nu are o componenţă constantă, apa nu are o formă constantă; capacitatea de a câştiga victoria prin transformare şi adaptare la adversar este ceea ce se numeşte geniu.

  (Sun-tzu, secolul al IV-lea î. Hr.)

  CONTRAARGUMENT.

  Utilizarea spaţiului pentru a-ţi dispersa forţele şi a crea o formulă abstractă nu ar trebui să îndemne să neglijezi concentrarea lor atunci când ea îţi este necesară. Absenţa formei îl determină pe duşmanul tău să te caute peste tot, risipindu-şi propriile forţe, psihice şi fizice. Atunci când, în sfârşit, angajezi bătălia, loveşte-l cu putere şi concentrare. Aşa a reuşit Mao să-i învingă pe naţionalişti: le-a fragmentat trupele, le-a izolat şi apoi le-a zdrobit cu un atac necruţător. Legea concentrării a prevalat.

  Dacă mizezi