class="_-body_b50-bodytext">— Dacă știai că umblă cu femei, zic, atunci de ce ți-a sărit așa muștaru’ cînd ai primit scrisoarea aia nesemnată de la individul ăla care spunea că Granworth se afișa c-o damă și că el, individul, intenționează să reacționeze dezagreabil în legătură cu asta? Nu ți s-a părut puțin cam curios ca individul ăsta să-ți scrie ție despre asta? Nu te-ai întrebat de ce nu i-a scris lui Granworth, spunîndu-i să ia jos labele de pe ea?

Se-ntoarce.

— Răspunsul e același pentru ambele întrebări, spune. Granworth știa că atîta timp cît escapadele lui se limitau la persoane fără importanță, nici el, nici ele nu mă interesau prea mult, dar îi spusesem că dacă ar da loc la vreun scandal, sau dacă-mi va mai provoca supărări sau necazuri, voi divorța.

Ideea unui divorț nu era pe placul lui, așa că a ținut legăturile lui amoroase departe de existența mea. Am avut impresia că omul care mi-a scris anonima aceea i-o fi spus lui Granworth că dacă nu încetează să se țină de nevastă-sa, îmi va scrie mie.

Cînd am primit scrisoarea, m-au cuprins furiile. Am fost și mai furioasă cînd i-am telefonat lui Granworth despre ea din Connecticut, și el n-a manifestat nici un fel de interes pentru cele spuse de mine. Schimbarea intervenită în atitudinea lui m-a lăsat înmărmurită, mai ales cînd mă gîndeam la toate protestele pe care le auzisem de la el cu foarte puțin timp înainte. Eram hotărîtă să divorțez dacă nu renunță la femeia aceea.

Zîmbește ca și cum și-ar fi amintit de ceva.

— Presupun că sînt la fel ca majoritatea femeilor, spune. În primul moment am crezut că pot să fac ceva din Granworth. Bănuiesc că fiecare care se mărită cu un bărbat slab crede că-l va putea schimba în bine. Noi, femeile, sîntem toate reformatori-amatori.

Zîmbesc.

— Mie-mi zici?! replic. D-aia au atîta noroc canaliile. Dacă un tip e om cumsecade, care femeie se interesează de el? Dacă-i om de nimic, ele consideră că-i de datoria lor să-l ia în antrepriză și să-l reformeze.

Îți mărturisesc că femeile-s cele mai nostime creaturi, îi zic. Am cunoscut odată o damă în Illinois, pornită să reformeze un tip pe care-l iubea. Tipul ăla obișnuia să sugă vreo două sticle de whisky pe zi, obicei de care ea a crezut că trebuie să-l lecuiască înainte de a se mărita cu el. Spunea că n-avea de gînd să se mărite c-o butie de whisky.

Așa cum îți zic, am întîlnit-o pe dama asta după doi ani. Depusese atîta pasiune în opera de reformare a individului încît dăduse-n patima beției și putea oricînd să bea la whisky pînă cînd cădea el sub masă. Iar el era distrus, zicea că dacă ea l-ar fi lăsat în pace din capu’ locului, el ar fi mierlit-o de mult de-atîta pileală ș-ar fi scăpat de griji, pe cînd acum era atît de plictisit s-o mai vadă pe nevastă-sa trăgînd la măsea, încît se gîndea să devină membru activ în liga pentru interzicerea băuturilor alcoolice. Chestia asta m-a convins că reformismu’ nu dă-ntotdeauna rezultatele scontate de reformatori.

Mai iau o țigară.

— Care va să zică Granworth nu-ți plăcea, spun. La asta se reduce tot, nu-i așa? Ascultă, Henrietta, ce fel de bărbat îți place? Ești sigură că nu erai și tu-ndrăgostită de vreun alt tip? După cum știi, eternu’ triunghi poate avea vîrfu’ și-ntr-o parte și-n alta!

Zîmbetul îi dispare de pe față. Mă privește grozav de serioasă, se apropie de locul unde șed și se uită-n jos la mine.

— Ascultă ce-ți spun, domnule detectiv, zice. Niciodată nu m-a interesat cu adevărat un bărbat pîn-acum – tocmai cînd, probabil, nu-mi va mai fi de nici un folos.

Zîmbesc.

— Nu te-nțeleg, madam, îi zic. Maloney ăsta-i băiat bun. Probabil c-ar fi un soț grozav dacă l-ai lua.

— Nu mă gîndeam la Maloney, spune. Mă gîndeam la dumneata.

Îmi zîmbește.

Parcă m-a atins c-un ciomag. Mă ridic și rămîn pe loc, privind-o fix. Ea nici măcar nu clipește. Doar stă și mă măsoară zîmbind.

— În materie de bărbați, ești singurul gen de om care mă atrage, spune. Dacă vreodată m-am gîndit la Jim Maloney, n-am făcut-o decît pentru că știu că e corect și mi-e un bun prieten.

Face un pas mai aproape.

— Cred că ești un bărbat grozav, continuă; și ești dur și mult mai deștept decît lași să se creadă. Dacă vrei să știi exact ce gîndesc despre dumneata, uite dovada!

Mai face-un pas înainte, își pune brațele-n juru’ gîtului meu și mă sărută – și pe ochii mei, frățioare, ori știe să sărute dama asta, ori nu știu eu ce-i aia un pupat! Stau locului ca trăsnit. Mă-ntreb în sinea mea dacă visez sau mi se-ntîmplă aievea, și-n același timp am sentimentu’ că Henrietta asta joacă o scenă mare; se gîndește că-s pe punctu’ de-a face o captură și-și închipuie c-ar putea să mă ducă de nas.

Nu suflu nici un cuvînt. Ea se-ntoarce, se duce pînă la masă și mai toarnă înc-un deget de whisky. Îl aduce și mi-l întinde. Ochii-i zîmbesc și cu greu se-mpiedică să nu izbucnească de-a dreptu-n rîs.

— Asta te-a speriat, nu-i așa? spune. Cred că sînt prima femeie care l-a speriat vreodată pe marele Lemmy Caution. Ei bine, mai ia un pahar și după ce l-ai dat gata, poți să-ți vezi de drum.

Dau băutura pe gît.

— Mă duc, îi zic, da-nainte de-a pleca d-aici vreau să-ți spun ceva, și uite ce. Ca femeie, îți mărturisesc că ești grozavă. Ești înzestrată cu toate darurile și ești unsă cu toate alifiile. Mi-aș putea pierde mințile dup-o femeie ca tine și poate că-ntre timp aș uita unde sînt și ce fac. Da’ dacă-ți închipui c-o scenă di granda cu pupici o să te scape din încurcătura asta-n care te afli, greșești, madam. Să nu crezi că n-am mai fost sărutat – ba din plin și zău că-mi place. Chiar și femeile-mi plac la nebunie în general; dar, scumpă doamnă, dacă m-am hotărît să te-nhaț în afacerea asta, n-ajung