Marile colectivităţi muncitoreşti reprezentau în permanenţă un pericol potenţial. Aşa cum, în trecut, nemulţumirile lor au putut fi exploatate foarte uşor pentru declanşarea revoluţiilor prin care a fost instaurat sistemul comunist, şi în continuare ei se puteau revolta oricând împotriva mizeriei zilnice. În fond, muncitorii nu aveau de pierdut "decât lanţurile". Pe baza acestei concepţii ei au fost folosiţi în revoluţii, dar tot în virtutea ei se puteau răzvrăti oricând împotriva noilor stăpâni. Liderii de la Kremlin cunoşteau foarte bine strategia răsturnării unui regim cu ajutorul muncitorilor şi se temeau că îi vor cădea victime la rândul lor. Ceea ce, în multe cazuri, s-a şi întâmplat. Spre exemplu, în România, regimul ceauşist s-a prăbuşit definitiv în momentul în care marile colective muncitoreşti s-au alăturat revoluţionarilor din stradă. Din aceste motive, trebuia ca muncitorii să fie supravegheaţi permanent, cu atenţie, de oameni special pregătiţi. infiltraţi în rândurile lor.

11. Se va urmări cu stricteţe ca presa autohtonă să nu transmită date privind calitatea şi sortimentul mărfurilor ce ni se transportă. Nu este voie ca această activitate să se cheme comerţ. Trebuie neapărat menţionat faptul că e vorba de schimburi de mărfuri.

Marele vecin de la Răsărit nu trebuia perceput ca un partener de afaceri, ci ca un prieten. Iar cu un prieten nu faci afaceri, deoarece, mai devreme sau mai târziu, pot apărea suspiciuni ori nemulţumiri, mai ales din partea celui aflat în inferioritate. De aceea trebuia păstrat un secret absolut şi asupra mărfurilor trimise în URSS. În plus, sintagma "schimburi de mărfuri" inducea impresia unui avantaj reciproc, ce masca jaful practicat de liderii de la Moscova în detrimentul statelor-satelit.

12. Se vor exercita presiuni asupra serviciilor, în sensul neacordării de acte de proprietate asupra pământului; actele vor arăta calitatea de lot dat în folosinţă, dar nu de proprietate a deţinătorului.

Sentimentul de proprietate trebuia anihilat prin orice mijloace. Distrugându-i suportul material al independenţei personale, individul putea fi făcut să-şi piardă complet identitatea şi apoi cufundat cu mult mai multă uşurinţă în anonimatul maselor de manevră supuse necondiţionat autorităţilor.

13. Politica faţă de mica gospodărie ţărănească să urmeze acel curs pentru a o face nerentabilă. După aceea trebuie începută colectivizarea. În cazul în care ar interveni o rezistenţă mai mare, trebuie redusă împărţirea mijloacelor de producţie, concomitent cu creşterea obligaţiilor de predare a cotelor. Dacă nu se ajunge la rezultatul scontat, trebuie aranjat ca agricultura să nu poată asigura aprovizionarea întregii ţări, astfel ca necesarul să fie acoperit prin import.

Proprietatea particulară trebuia distrusă, mai ales la ţară. Micul proprietar agricol avea un grad mai mare de independenţă datorită faptului că îşi putea asigura cele necesare traiului, şi chiar ceva în plus, în cadrul propriei sale gospodării. El nu mai depindea de relaţiile cu cei din jur pentru a supravieţui şi nici nu era prea preocupat de obţinerea unor înalte poziţii sociale sau de alte privilegii. Micul proprietar agricol trăia într-o cvasiizolare, fapt care îl făcea foarte greu de manipulat. De aceea trebuia înlăturat suportul ce îi dădea siguranţa zilei de mâine şi forţa de a rezista, îndârjit şi tăcut, tuturor presiunilor. Ţăranul ştia că puterea lui stătea în pământ şi în mica gospodărie din care îşi asigura traiul zilnic, de aceea era imposibil de aplicat o metodă directă pentru a-l deposeda de ceea ce avea mai scump. În acest sens, strategii comunismului au apelat la o manevră indirectă şi anume la subminarea micii proprietăţi private, gradat, prin diverse metode, făcând-o nerentabilă. Sărăcit, hărţuit, lipsit de speranţă în ceea ce priveşte viitorul, micul proprietar trebuia în cele din urmă să se supună colectivizării. Iar dacă totuşi rezistenţa continua, trebuia să se apeleze la import, pentru a-i da lovitura de graţie. Metoda a fost adoptată în mai toate statele socialiste, în primele decenii ale formării acestora, dar şi mai târziu. Spre exemplu, în România, în 1992 şi 1993 s-a apelat la importul de grâu, deşi micii producători obţinuseră producţii dincolo de aşteptări.

14. Trebuie făcut totul ca hotărârile şi ordinele ― fie acestea cu caracter juridic, economic sau organizatoric ― să fie nepunctuale.

În statele-satelit trebuia păstrată permanent o stare de dezorganizare. Trebuia ca legile să se bată cap în cap ori să vină prea târziu, ordinele şi hotărârile să fie ineficiente, ierarhiile să nu aibă stabilitate ş.a.m.d. Menţinând haosul, societatea îşi păstra slăbiciunile şi putea fi foarte uşor de controlat. Oamenii nu aveau posibilitatea să-şi solidifice un sistem propriu de valori, sentimentul de insecuritate se accentua, iar manipulatorii aveau astfel un teren extrem de propice pentru acţiune.

15. Trebuie făcut totul ca anumite cazuri să fie discutate concomitent de mai multe comisii, oficii sau institute, însă nici una dintre ele să nu aibă drept de decizie înainte de a se consulta cu celelalte (fac excepţie cazurile ce vizează industria minelor).

O altă strategie menită să inducă haosul, să împiedice formarea unor ierarhii funcţionale, să nu ofere posibilitatea vreunei instituţii sau alteia de a acumula prea multă autoritate. De fapt, o variantă a vechiului principiu "dezbină şi stăpâneşte". Excepţie face industria minelor, deoarece minerii constituiau armata de rezervă a regimului, prin faptul că ei puteau fi manipulaţi cu extremă uşurinţă. Iar pentru ca efectul manipulării să fie cel scontat, era necesar ca în rândurile celor din subteran să funcţioneze impecabil simţul ierarhiei. La un singur semn al celui pe care îl considerau lider (evident, acesta fiind agent KGB), trebuia ca ei să se mobilizeze şi să acţioneze pentru îndeplinirea ordinelor, fără nici un comentariu sau reţinere. Izolarea totală de lumea exterioară dădea posibilitatea liderului să-i convingă că numai ce spunea el era "corect" şi "bine" pentru ei. O veritabilă armată de roboţi, păstrată în subterane, gata de acţiune la orice moment.

16. Autoconducerea din uzină nu poate exercita nici o influenţă asupra activităţii din uzină. Poate lucra doar la punerea în practică a hotărârilor.

Trebuia ca principiile socialiste vehiculate tot timpul, precum şi cel al "autoconducerii muncitoreşti", să rămână numai pentru faţada propagandistică şi, eventual, pentru a arunca vina tuturor nereuşitelor asupra colectivelor înseşi. Dar realizările trebuie atribuite doar "viziunii înţelepte" a conducătorilor de la Centru.