se şi întâmplă, după o vreme. Simţi plasturii lipiţi în mai multe locuri peste cutele obrajilor şi, după ce încercă de mai multe ori să facă grimase, stabili că vreun medic oarecare se apucase să-i facă şi câteva cusături, pentru orice eventualitate.

Se uită în jur. Se afla într-o celulă mică, de forma unei cutii de saleuri aşezate pe latura scurtă. Dincolo de pat era o uşă zăbrelită. La capul patului exista un vas de toaletă fără capac şi fără inel. În spatele şi deasupra lui era o mică fereastră, zăbrelită şi ea, pe care reuşi să o vadă după ce-şi suci grijuliu, extrem de grijuliu, gâtul lui ţeapăn.

După ce şezuse pe marginea priciului exact cât să se convingă că nu va leşina, îşi lăsă în vine pantalonii de pijama cenuşii, informi, cu care fusese îmbrăcat, se aşeză pe W. C. şi urină îndelung. Când termină, se ridică în picioare ţinându-se de marginea patului, ca un bătrân. Aruncă o privire temătoare în vas, ca să vadă dacă nu apăreau urme de sânge, dar urina era curată. Trase apa.

Se apropie încet de uşa zăbrelită şi cercetă micul coridor de afară. La stânga lui era celula pentru beţivi. Un moş zăcea pe unul dintre cele cinci paturi, cu o mână atârnându-i inertă la pământ. La dreapta, coridorul se termina cu o uşă întredeschisă. Din tavanul cămăruţei atârna o lampă cu abajurul verde, de felul celor pe care le văzuse prin sălile de biliard.

O umbră se ridică, dansă în canatul uşii deschise, apoi pe coridor îşi făcu apariţia un zdrahon în uniformă de vară kaki. Purta o centură Sam Browne şi un pistol mare. Îşi vârî degetele mari în buzunarele pantalonului şi-l cercetă în tăcere pe Nick aproape un minut întreg. Apoi începu să vorbească.

― Când eram copil, am reuşit să ne apropiem de o puma, am împuşcat-o, apoi am târât-o treizeci de kilometri până în oraş, peste pământul tare. Ceea ce a mai rămas din sărmana creatură când am ajuns noi acasă mi se pare cel mai jalnic lucru pe care l-am văzut vreodată. Tu vii cam pe locul al doilea, băiete.

Lui Nick îi trecu prin minte că suna a discurs pregătit, şlefuit cu grijă şi foarte preţuit – rezervat tipilor din afara oraşului şi vagabonzilor care nimereau din când în când în cutiile de saleuri cu gratii.

― Cum îţi zice, urâtule?

Nick îşi duse un deget la buzele lui umflate şi sfâşiate şi clătină din cap. Îşi duse mâna la gură, brăzdă aerul cu un gest blând, în diagonală, apoi clătină iarăşi din cap.

― Ce? Nu poţi vorbi? Ce căcat mai e şi ăsta?

Cuvintele fuseseră pronunţate pe un ton întrucâtva amical, dar Nick nu avea cum distinge nuanţe şi inflexiuni. Culese din aer un creion invizibil şi făcu gestul de a scrie.

― Vrei un creion?

Nick răspunse cu un gest afirmativ.

― Dacă eşti mut, cum se face că nu ai la tine o legitimaţie din aia?

Nick ridică din umeri. Îşi întoarse pe dos buzunarele goale. Strânse din pumni şi făcu gesturi de box, gesturi care-i produseră un nou val de dureri în cap şi greaţă în stomac. Îşi încheie mica piesă de pantomimă atingându-şi tâmplele cu pumnii, dându-şi ochii peste cap şi lăsându-se peste gratii. Apoi arătă iarăşi spre buzunarele goale.

― Ai fost prădat.

Nick confirmă.

Bărbatul în kaki se întoarse la el în birou. Peste câteva momente reveni cu un creion bont şi un blocnotes. I le întinse printre gratii. În partea de sus a fiecărei foi se putea citi MEMO şi Emis de Biroul Şerifului John Baker.

Nick întoarse foile spre el şi bătu uşor cu guma creionului numele înscris acolo, ridicându-şi în acelaşi timp sprâncenele întrebător.

― Mda, ăsta-s eu. Tu cine eşti?

„Nick Andros”, scrise el, apoi îşi întinse mâna printre bare.

Baker clătină din cap.

― Nu dau mâna cu tine. Eşti şi surd?

Nick făcu semn că da.

― Ce ţi s-a întâmplat aseară? Doctorul Soames şi soţia lui au fost la un pas să te calce ca pe o bucată de lemn, băiete.

„Bătut şi jefuit. Cam la un kilometru şi jumătate de localul lui Zack de pe Main St.”

― Zona aia nu-i pentru puşti ca tine, urâtule. Tu n-ai vârsta cuvenită ca să ai voie să bei.

Nick clătină indignat din cap. „Am douăzeci şi doi”, scrise el. „Am şi eu dreptul să beau două beri fără să fiu bătut şi jefuit din cauza asta, nu?”

Baker citi aceste cuvinte cu un zâmbet acru.

― Din câte se vede, nu şi în Shoyo. Ce cauţi aici, băiete?

Nick rupse cea dintâi foaie din notes, o făcu ghem şi o lăsă să cadă pe podea. Înainte de-a apuca să-şi scrie răspunsul, braţul şerifului se repezi printre gratii şi-l înhăţă de umăr cu o mână de fier. Nick tresari.

― Soţia mea face curăţenie în celulele astea, spuse Baker, şi nu văd niciun motiv pentru care tu să faci murdărie pe jos. Du-te şi aruncă gunoiul în W. C.

Nick se aplecă, clipind des din cauza durerii din spate, şi pescui ghemotocul de hârtie de pe podea. Se duse cu el la toaletă, îl aruncă înăuntru şi apoi se uită către Baker, cu sprânceana ridicată. Baker îi făcu un semn.

Nick se întoarse. De această dată creionul îi zbură pe hârtie mai multă vreme. Baker se gândi că a-l învăţa pe un copil surdomut să citească şi să scrie nu era un lucru atât de simplu, iar Nick Andros ăsta era destul de bine mobilat la mansardă ca să prindă şpilul. Existau indivizi normali aici, în Shoyo, Arkansas, care nu se obişnuiau niciodată cu chestii de genul ăsta, şi nu puţini dintre ei ardeau gazul în crâşma lui Zack. Dar un puşti de-abia nimerit în oraş nu avea de unde să ştie asta.

Nick îi întinse notesul printre gratii.

„Călătoresc încolo şi-ncoace, dar nu sunt un vagabond. Ieri mi-am petrecut toată ziua muncind pentru un om cu numele de Rich Ellerton, cam la 10 kilometri vest de aici. I-am curăţat grajdul şi i-am urcat o groază de fân în pod. Săptămâna trecută am lucrat în Watts, Okla. Bărbaţii care m-au bătut mi-au furat şi plata pe o săptămână.”

― Eşti sigur c-ai lucrat pentru Rich Ellerton? Pot să şi verific, ştii