că șmecherul ăsta n-avea nici un motiv să-și ia zilele. Are franci, e sănătos – pentru că societatea de asigurări l-a găsit în bună condiție fizică – și prin urmare n-am timp să cred că s-a sinucis numai pentru că Henrietta i-a spus c-o să-l părăsească ș-o să dea divorț. De ce s-o fi făcut? Un fustangiu de talia lui – doar Fernandez spunea că umbla c-o mulțime de dame – n-avea de ce să se piardă cu firea numai fiindcă l-a prins nevastă-sa și i-a spus că i s-a scîrbit de el. Faptu’ că-ncercase să se sinucidă cîndva înainte, nu explica nimic. Cînd a făcut tentativa aia era beat criță de nu știa nici măcar cum îl cheamă.

Dac-a spus c-avea de gînd s-o ia de la-nceput și să devină om cumsecade, poate că era sincer. Fără-ndoială c-așa pare să fi fost, fiindcă nu văd care om ar fi atît de tembel încît să-și facă o poliță de asigurare pentru o sumă foarte mare și să plătească o primă inițială extraordinar de piperată dac-avea de gînd să-și ia viața, cînd știa că societatea de asigurări nu va plăti în caz de sinucidere.

Faptu’ că Granworth și-a făcut polița asta de asigurare, după părerea mea, are o importanță cu totu’ specială.

Cel’lalt lucru e dama asta, Paulette Benito. Prima idee care-i vine oricui în minte e că poate și tipa-i amestecată-n afacere. Da’ cred că nu-i așa – vă dați seama că dacă Burdell și Fernandez ar fi dorit s-o bage la apă, ar fi putut s-amorseze chestia asta cu femeia mai-nainte, implicînd-o-n combinație. Nu, mai degrabă socot că nimeni nu i-a acordat importanță în afacerea asta și dac-au omis s-o menționeze, au făcut-o numai pentru ca să concentreze atenția asupra Henriettei.

Da-i sigur că Paulette asta trebuie să știe ceva. Dacă era vioara-ntîi la Granworth m-aș prinde că el i-a vorbit despre nevastă-sa, cu atît mai mult dacă el și Henrietta nu s-aveau bine; și poate că Paulette asta are să-mi spună ceva despre Henrietta. un fleac care s-arunce puțină lumină asupra afacerii ăsteia cu falsurile. Cred c-am s-o vizitez pe Paulette asta de-ndată ce voi isprăvi niște treburi p-aici, și fîța asta o să vorbească ș-o să-și dea drumu’ la gură, cu toate că se află-n Mexic și-n afara jurisdicției Statelor Unite: trebuie să fiți lămuriți că localitatea asta, Sonoyota, unde se află, e chiar în partea mexicană a frontierei de stat a Arizonei și trebuie s-o aduc pe teritoriu’ Statelor Unite pentru ca s-o fac să vorbească, da’ n-am să ezit și nici n-am s-aștept să fie extrădată, chiar dacă va trebui s-o trag de cosițe peste graniță.

Și toate lucrurile astea trebuie să vă facă să-nțelegeți c-afacerea asta a-nceput să-mi stea-n gît. E cineva care-ncearcă să mă ducă cu zăhărelu’ și nu-mi prea vine bine pe chelie.

Îi dau un telefon lui Metts, șefu’ poliției din Palm Springs, mă conversez nițeluș cu el și punem lucrurile la cale.

Metts e băiat bun și nu-i lipsit de inteligență. Și-n plus, știe să dea o mînă de ajutor, ceea ce nu se poate spune despre mulți dintre copoii pe care i-am cunoscut.

Aranjamentu-i următoru’. El o să trimită doi agenți de teren pînă la conac ca s-o ridice pe Henrietta. Ăștia o vor aduce la birou’ lui Metts la ora unsprezece. La unșpe și jumătate, tocmai cînd Periera și Fernandez au să-ncerce să-nțeleagă despre ce e vorba, copoii se vor întoarce ca să-i înhațe și să-i aducă și pe teribiloșii ăștia doi. După care cred că vom putea să-ncepem.

Mă pun la ținută specială. Îmbrac un costum gri foarte elegant, pe care-l am cu mine, ș-un fetru gri deschis c-o cravată gri argintie, așa numai ca să-mi creez iluzia că ies în lume, ș-o iau agale spre birou’ lui Metts de la sediu’ central al poliției și le zic salve.

Metts îmi cedează birou’ său, îmi oferă o țigară de foi, m-așez comod și aștept.

Nu trece mult și cei doi copoi mi-o aduc înăuntru pe Henrietta. Are-un aer foarte mirat și-n același timp arată grozav. Frățioare, ori știe dama asta să-și aleagă toaletele și să le poarte, ori la loc comanda!

E-mbrăcată c-un taior de culoarea lămîii, care provine dintr-o casă unde se pricep la croit. Poartă o bluză din mătase cafenie, o pălărie din panama de culoarea lămîii cu o panglică maro, pantofi din hunting maro și alb și ciorapi de mătase de culoare brun deschis.

Se instalează-n scaunu’ pe care l-au pregătit pentru ea de partea cealaltă a biroului ăstuia mare și văd că se uită la pălăria pe care-o port bine trasă pe-un ochi. Cei doi agenți de teren părăsesc camera și ne lasă singuri.

— Bună dimineața, Lemmy, spune, ca și cum am fi prieteni vechi. Îmi zîmbește. Ce se-ntîmplă? continuă. Sînt arestată? Și nu-i frumos să stai cu pălăria pe cap în fața unei doamne.

— Povești, surioaro, îi zic. Și ia seama. Încă nu-s hotărît dac-am să te-nhaț în dimineața asta, sau dac-am să te rețin ca martor principal, sau dac-am să te iau numai la-ntrebări. Da’ nu-s obligat să-mi scot pălăria cînd vorbesc cu persoane suspectate de infracțiuni penale, dacă nu vreau; și poți să te abții de la amabilitățile alea, c-ai început să mă plictisești. Pricepi?

Se uită ca și cum ar fi fost lovită cu bumerangu-n cap. E surprinsă, nu glumă. Și nu mă miră. C-o seară-nainte juca o scenă mare cu mine și poate-și închipuie că m-a redus la condiția pe care-a vrut-o, iar în dimineața următoare se trezește c-o iau în focuri de o manieră care-o lasă țuț. Nu v-ar surprinde și pe dumneavoastră?

— Pricep, conchide, c-un fel de răceală. Și ce urmează după asta?

— Iată ce, scumpo, îi zic. Am hotărît să redeschid cercetarea-n juru’ circumstanțelor morții soțului tău. Am ajuns la concluzia că Granworth Aymes a fost asasinat și cred că s-ar putea ca tu să știi mai mult despre treaba asta decît ți-ar conveni să spui. Ș-apoi, mă paște și gîndu’ că-mi ascunzi ceva în