Cărți «Tehnici de manipulare descarcă cărți motivaționale online gratis .pdf 📖». Rezumatul cărții:
24. Punctualitatea transporturilor trebuie perturbată (mai puţin cele cuprinse în îndrumările din NG 552-46).
Cu cât haosul creştea, cu atât ţara respectivă, populaţia ei, era mai uşor de stăpânit. În plus, trebuia ca oamenii să fie în permanenţă preocupaţi de ceva, nemulţumiţi de activitatea vreunui şofer sau a altuia, agasaţi de întârzieri ori de aglomeraţie, pentru a-şi pierde obişnuinţa gândirii lucide, pentru a nu observa că întreg sistemul era greşit. În plus, în momente de cumpănă, când mizeria traiului cotidian atingea insuportabilul, orice reglementare minoră însoţită de înfierarea publică a unor ţapi ispăşitori putea dezamorsa tensiunea, atrăgând chiar recunoştinţa populaţiei pentru scurtul moment de respiro. Apoi tactica era reluată.
25. În uzine trebuie iniţiate diferite şedinţe şi conferinţe profesionale, trebuie notate propunerile, observaţiile ce au fost expuse, respectiv autorii acestora.
Preocupările de ordin profesional ale cetăţenilor şi îndeosebi ale celor din marile centre industriale trebuie să fie cunoscute cu precizie pentru a nu face loc surprizelor. Dar nu numai cunoscute, ci şi notate, clasificate, arhivate, pentru a urmări evoluţia profesională a fiecărui individ în parte, modul său de gândire, motivele de satisfacţie sau de nemulţumire, dorinţele şi potenţialul intelectual ş.a.m.d. Având aceste fişe individuale se putea anticipa şi comportamentul fiecăruia în anumite situaţii.
26. Trebuie popularizate discuţiile cu muncitorii care se ocupă de probleme actuale legate de producţie, respectiv cele care critică trecutul şi problemele locale. Nu se vor înlătura cauzele fenomenelor în discuţie.
Preocupările şi gândurile clasei "conducătoare" trebuie canalizate spre probleme de muncă ori locale, pentru a evita întrebările grave ce puteau apărea în minţile unora. De asemenea, pentru a demonstra că sistemul comunist încuraja libertatea de opinie (aşa cum susţineau ideologii de la Centru), erau încurajate poziţiile critice, dar, bineînţeles, numai la adresa trecutului sau a unor probleme minore, ce nu puteau duce la punerea în discuţie a întregului sistem. Din aceleaşi motive era încurajată şi autocritica. Dar pentru ca astfel de discuţii diversioniste să poată continua la nesfârşit, era esenţială păstrarea cauzelor ce le făceau posibile.
27. Luările de poziţie ale conducerilor autohtone pot avea coloratură naţională sau istorică, dar nu pot duce la unitate naţională.
Pentru păstrarea unei aparenţe de independenţă faţă de Moscova, erau îngăduite luările de poziţie cu substrat istoric (bineînţeles, era vorba de istoria naţiunilor respective rescrisă în cheie comunistă), sau naţionalist (în acest caz, pentru a amplifica tensiunile interetnice în spiritul bine cunoscutului principiu "dezbină şi stăpâneşte"). Trebuia însă respectată limita dincolo de care ar fi putut apărea unele revendicări teritoriale întemeiate. Chiar şi după colapsul comunismului, în unele ţări din sfera de influenţă moscovită directiva a fost aplicată în continuare. Spre exemplu, în România, după revoluţia din decembrie 1989, tendinţele naţionaliste au răbufnit cu furie, dar nu s-a mers până la depunerea unor eforturi concrete, susţinute, pentru reunificarea ţării cu teritoriile româneşti de dincolo de Prut.
28. Trebuie acordată o mare atenţie ca nu cumva să existe reţele de apă neracordate la reţeaua principală în cartierele în curs de reconstrucţie sau nou construite. Canalizarea veche şi fântânile trebuie lichidate sistematic pe parcurs.
Apa este esenţială pentru supravieţuirea omului. În cazul unor revolte foarte greu de contracarat, controlul asupra reţelelor de apă oferea posibilitatea declanşării unor acţiuni diversionist-teroriste cu efect catastrofal asupra insurgenţilor. Pentru reuşita totală a acestor acţiuni era necesar ca toate reţelele de apă se fie conectate la un sistem central, iar sursele independente să fie distruse. De fapt, metoda era cunoscută şi aplicată, în diverse variante, de foarte mult timp. Spre exemplu, popoarele din vechime, în fuga lor din calea năvălirilor barbare, aveau întotdeauna grijă să otrăvească fântânile. De asemenea, existenţa sistemului unic de alimentare cu apă făcea posibilă şi aplicarea altor diversiuni, cum ar fi răspândirea zvonurilor privind otrăvirea apei potabile, ce amplificau starea de tensiune, de nesiguranţă, făcându-i vulnerabili pe cei vizaţi. În timpul revoluţiei din România au fost utilizate intens astfel de zvonuri.
29. Reconstrucţia obiectivelor industriale şi construcţia celor noi se vor face având în vedere ca materialele reziduale să fie dirijate în depozitele de apă ce ar putea folosi drept rezerve de apă potabilă.
Nu numai fântânile şi sistemele independente de alimentare cu apă trebuie distruse, ci şi orice altă rezervă potenţială de apă potabilă. În acest sens era impusă poluarea lacurilor, a râurilor, a pânzelor freatice etc.
30. În oraşele reconstruite sau nou-construite nu se admit în locuinţe spaţii excedentare, care ar putea folosi la adăpostirea pe o perioadă mai lungă a animalelor sau depozitarea rezervelor de alimente.
Tot în eventualitatea apariţiei unor mişcări de rezistenţă sau a altor situaţii de criză, trebuie să fie reduse la maximum şansele de supravieţuire a celor care luptau împotriva sistemului.
31. Întreprinderile proprietate personală şi industriaşii vor primi doar acele cantităţi de materii prime şi utilaje care să împiedice producţia de calitate. Preţul acestor mărfuri să fie mai mare decât preţul produselor similare ale întreprinderilor de stat.
În unele state socialiste au mai continuat, un timp, să existe şi întreprinderi particulare. Dar ele au fost subminate, pentru a da faliment în cel mai scurt timp posibil. Asemenea cazuri erau apoi folosite de propaganda comunistă ca exemple "vii" ale superiorităţii sistemului de producţie socialist faţă de cel capitalist.
32. Trebuie facilitată extinderea proprietăţii de stat la cel mai înalt grad în toate domeniile. Este admisă criticarea activităţii organelor administrative, însă nu se admite nicidecum scăderea numerică a personalului şi nici funcţionarea lor normală.
Controlul statului, respectiv al partidului unic, trebuia impus în absolut toate domeniile. Pentru a facilita acest lucru era necesară crearea unui uriaş sistem birocratic, în cotloanele căruia să se piardă orice revendicare raţională, orice iniţiativă nedorită, orice manifestare de independenţă. Sistemul birocratic putea fi criticat, pentru a da nemulţumiţilor iluzia că îşi pot exprima liber părerile, dar nu trebuia împiedicat să funcţioneze.
33. Trebuie să se aibă o mare grijă de toate proiectele de fabricaţie din industria minieră, respectiv din întreprinderile indicate în mod special. A se împiedica aprovizionarea bună a pieţei interne.
"Pârghiile" economiei socialiste trebuie păstrate în mâinile celor de la Centru. Din nou, o atenţie specială este acordată industriei miniere, precum şi celorlalte "sectoare prioritare". În ce priveşte populaţia, aceasta trebuia menţinută la