Capitolul 13

  Cartea lui Enoh

  1. Aceasta este cartea cuvintelor de judecată şi cuvintele adresate îngerilor veghetori, care sunt în această lume, după porunca pe care mi-a dat-o în viziunea mea Cel Sfânt şi Cel Mare. Am văzut atunci în vis că vorbeam cu limba mea din carne şi cu acelaşi suflu cu care Atotputernicul a însufleţit buzele oamenilor pentru a se înţelege între ei.

  2. Şi am înţeles cu inima. Însuşi Dumnezeu a dat oamenilor putinţa să înţeleagă cuvintele adresate minţii lor; iar mie, El mi-a dat autoritatea de a-l cerceta pe îngerii veghetori, copii cerului. Deci eu am scris rugăminţile voastre; dar eu am văzut în viziunea mea, că atât cât va exista lumea, niciodată voi nu veţi obţine ceea ce aţi cerut.

  3. Judecata s-a pronunţat împotriva voastră; toate rugăminţile voastre sunt în zadar.

  4. Aşadar, de acum înainte voi nu veţi mai urca la ceruri; iar pe pământ, voi veţi fi încătuşaţi atâta timp cât va exista lumea.

  5. Dar, mai înainte, voi veţi fi martori la nenorocirea celor care vă sunt dragi; ei nu vă vor mai aparţine. Ei vor cădea sub sabie chiar sub ochii voştri.

  6. Şi nu puteţi adresa nici o rugă pentru ei, nici pentru voi!

  7. Ci veţi plânge şi veţi suferi în tăcere. Acestea sunt cuvintele din cartea pe care am scris-o.

  8. Iată acum viziunea pe care am avut-o;

  9. Iată: M-am văzut înconjurat de nori şi de ceaţă deasă; priveam cu îngrijorare mişcarea astrelor şi a fulgerelor în timp ce vânturi prielnice îmi ridicau aripile şi grăbeau drumul meu.

  10. Am fost înălţat astfel până la cer şi am ajuns curând la un zid clădit din pietre de cleştar. Flăcări mişcătoare îi învăluiau marginile. Am simţit cum mă cuprinde groaza.

  11. Cu toate acestea, m-am vârât în mijlocul acestor flăcări.

  12. Şi am ajuns într-o vastă locuinţă care era pavată cu pietre de cristal. Pereţii ca şi podeaua, erau de asemeni din cristal şi la fel şi temeliile. Tavanul era format din stele rătăcitoare şi fulgere de lumină şi în mijloc se vedeau mişcându-se heruvimi de foc într-un car agitat. Flăcări tremurau împrejurul zidurilor şi poarta era de foc. Când a fost să intru în această locuinţă, ea era în acelaşi timp arzătoare ca focul şi rece ca gheaţa; şi nu exista acolo nici urmă de fericire, nici de viaţă. Atunci o spaimă a pus brusc stăpânire pe mine; m-am cutremurat de groază.

  13. Tremuram ca varga, m-am întors cu faţa spre pământ şi am avut o viziune.

  14. Iat-o: Eram într-o altă locuinţă mai largă decât prima, porţile căreia erau toate deschise în faţa mea, în mijlocul unei flăcări tremurătoare.

  15. Era atâta strălucire, măreţie şi fală încât îmi este peste puteri să vă descriu, nici splendoarea ce o înconjoară şi nici întinderea sa.

  16. Podeaua era de foc; în tavan străluceau fulgere şi stele rătăcitoare, iar acoperişul era în întregime un foc scânteietor.

  17. L-am examinat cu atenţie şi am văzut acolo înălţat un tron; 18. Al cărui aspect era ca bătut de grindină cu toate că marginile sale erau strălucitoare ca globul soarelui; din el se auzeau voci de heruvimi.

  19. Din acest tron puternic ieşeau torente de flăcări; 20. Strălucitoare încât era imposibil să le priveşti.

  21. Şi era cineva aşezat pe acest tron măreţ.

  22. Al cărui veşmânt era mai strălucitor decât soarele şi mai alb decât zăpada.

  Cartea lui Enoh

  23. Nici un înger nu era în stare să Îl privească în faţă pe Strălucitorul şi Magnificul, nici să se apropie de El; nici un ochi de muritor nu putea să Îl privească. Un foc strălucitor ardea în jurul Lui.

  24. Şi se ridica, chiar înaintea lui, un foc de o mare întindere; astfel încât cei ce-l înconjurau, nu puteau să se apropie de El şi erau în faţa lui mii şi mii. El nu avea nevoie nici de sfaturi, nici de ajutoare, dar sfinţii care formau curtea lui nu îl părăseau nici ziua nici noaptea. M-am apropiat cât am putut, acoperindu-mi faţa şi plin de teamă. Atunci, Domnul El însuşi a binevoit cu propria Sa gură să mă cheme pe nume: Apropiete, spuse El, apropiete mai mult şi vino să auzi cuvintele Mele sacre.

  25. El m-a primit şi m-a făcut să mă plec în faţa porţii. Şi îmi ţineam ochii coborâţi în pământ.

 Capitolul 14

  1. Atunci mi s-a adresat şi mi-a spus aşa: Ascultă, ascultă fără frică, O! Enoh cel drept, O! Scrib al dreptăţii, apropie-te şi ascultă vocea mea. Du-te, spune-le îngerilor veghetori care te-au trimis să mă rogi pentru ei: Voi trebuie să vă rugaţi pentru oameni şi nu oamenii pentru voi!

  2. De ce aţi abandonat înălţimile sfinte ale cerului, locuinţele voastre eterne, pentru a merge să păcătuiţi cu femeile. De ce v-aţi îndrăgostit de ficele oamenilor; v-aţi însoţit de ele; v-aţi dedat cu ele la lucruri care ţin de copii pământului şi aţi dat naştere unei rase nelegiuite?

  3. Voi care eraţi spirite ale cerului, având sfinţenie şi viaţă eternă, v-aţi murdărit cu femeile, v-aţi dedat la muncile cărnii, aţi zămislit în sânge, v-aţi purtat ca şi aceia care sunt numai din sânge şi carne.

  4. Ei, au fost creaţi pentru a muri.

  5. Iată de ce le-am dat lor femei, în scopul de a convieţui cu ele pentru a procrea copii care să le păstreze rasa pe pământ.

  6. Dar voi aţi fost creaţi ca spirite curate încă de la început voi aveţi o viaţă eternă, voi nu puteţi muri.

  7. Şi de aceea Eu nu v-am dat vouă femei, pentru că fiind spirite curate voi trebuia să locuiţi în cer.

  8. Şi acum uriaşii care sunt rezultatul târgului dintre spirit şi