biblioteca Nr.1
de cărți online gratis
Cărți » Science Fiction » Stephen King (citeste top romane de dragste pdf) .pdf 📖 📕 - carte online gratis .Pdf 📚

Cărți «Stephen King (citeste top romane de dragste pdf) .pdf 📖». Rezumatul cărții:

0
1
1 ... 474 475 476 ... 478
Mergi la pagina:
unde Harold Lauder aşteptase momentul potrivit ca să vorbească în aparatul lui de emisie-recepţie, declanşând explozia. La amiază, două sau trei mii de oameni aveau să se aşeze împreună la masă şi să privească la est, spre Denver, mâncând vânat şi sendvişuri cu unt de arahide şi aspic, iar ca desert plăcintă proaspătă. Era posibil să fie cea din urmă adunare de acest fel din Free Zone, asta dacă nu porneau cu toţii la Denver să petreacă pe stadionul unde odinioară jucase fotbal echipa Bronco. Dacă la începutul primăverii soseau câte puţini oameni, în ultima vreme, imigranţii veneau într-un adevărat şuvoi. Doar de la 15 aprilie şi până acum se înregistraseră încă opt mii, iar acum erau în total nouăsprezece mii; Biroul de Recensământ al lui Sandy nu mai reuşea să ţină pasul, cel puţin pentru moment. Erau rare zilele când nu li se adăugau decât cinci sute de oameni.

În ţarcul pe care Stu îl adusese până aici şi-l acoperise cu o pătură, Peter începu să urle din răsputeri. Fran se îndreptă spre el, dar Lucy, deşi se făcuse cât un munte, fiind în luna a opta, ajunse prima.

― Te previn că este vorba de scutece, îi spuse Fran. Îmi dau seama din felul cum plânge.

― N-o să rămân saşie dacă văd o poponeaţă. Lucy îl ridică din ţarc pe Peter, care plângea indignat, şi-l legănă cu blândeţe în lumina soarelui. Salut, copilaşule. Ce faci tu aici? Nu prea te distrezi.

Peter făcea larmă mare.

Lucy îl culcă pe o altă pătură, pe care o aduseseră în acest scop. Peter o porni târâş, urlând în continuare. Lucy îl întoarse cu faţa în sus şi începu să-i desfacă pantalonaşii de catifea albastră. Peter îşi agită vesel picioruşele.

― De ce nu faceţi o plimbare, voi doi? le propuse Lucy, zâmbind.

Lui Stu, zâmbetul i se păru înecat în tristeţe.

― Foarte bună idee, spuse Fran, prinzându-l pe Stu de braţ.

Stu se lăsă în voia ei. Traversară şoseaua şi intrară într-o poiană frumoasă, care urca abrupt spre înălţimi, sub norii albi mânaţi repede pe cerul azuriu.

― Ce-i cu asta? se arătă Stu nedumerit.

― Nu înţeleg, ce vrei să spui?

Dar inocenţa lui Fran era puţin prea pronunţată.

― Privirea aceea.

― Care privire?

― Ştii foarte bine despre ce-i vorba. Nu-mi poţi spune că în spatele unei asemenea priviri nu se ascunde ceva.

― Hai să stam jos, Stu.

― Aşa, pur şi simplu?

Se aşezară şi priviră spre est, unde crestele se lăsau spre zona de câmpie, învăluită în ceaţă albăstruie. Acolo, în zona aceea nelămurită, era Nebraska.

― E ceva serios. Şi nu ştiu cum să-ţi vorbesc.

― Păi, dă-i drumul, o încurajă, strângându-i mâna.

Dar, în locul cuvintelor, obrajii lui Fran începură să se frământe. O lacrimă i se scurse pe faţă, iar colţurile gurii i se lăsară în jos, tremurând.

― Fran...

Nu, n-am să plâng! îşi spuse ea supărată. Dar lacrimile nu i se opriră şi plânse amar, oricât se strădui să se abţină. Încurcat, Stu o îmbrăţişă şi aşteptă.

După ce se mai potolise, îi spuse:

― Şi acum, spune-mi. Ce se petrece?

― Mi-e dor de casă, Stu. Vreau să mă întorc în Maine.

În spatele lor, copiii săreau şi ţipau. Uluit, Stu o măsura cu privirea. Apoi zâmbi oarecum nesigur.

― Despre asta era vorba? Şi eu, care mi-am închipuit că te hotărâseşi cel puţin să divorţezi de mine. Nu că unirea noastră ar fi fost vreodată binecuvântată de preot, după cum se zice.

― Nu plec nicăieri fără tine, îi răspunse ea. Îşi scosese un Kleenex din buzunarul de la piept şi se ştergea la ochi. Nu ştii asta?

― Ba da.

― Dar vreau să mă întorc în Maine. Visez mereu locurile de acolo. Tu nu ai niciodată vise cu East Texas? Cu Arnette?

― Nu, îi răspunse el cinstit. Cred că n-aş trăi mai puţin şi nici n-aş fi mai puţin fericit dacă n-aş mai vedea Arnette niciodată. Tu vrei să te întorci la Ogunquit, Frannie?

― Peste o vreme, poate. Dar nu direct. Mi-ar plăcea să merg în vestul Maine-ului, în Regiunea Lacurilor, cum i se spunea. Când Harold şi cu mine te-am întâlnit în New Hampshire, ne găseam foarte aproape de zona despre care-ţi vorbesc. Sunt nişte locuri extrem de frumoase. Bridgton... Sweden... Castle Rock. Din câte-mi închipui, lacurile sunt pline cu peşti. Cu timpul, ne-am putea stabili pe litoral. Dar în cel dintâi an n-aş suporta. Am prea multe amintiri. La început, aş fi copleşită. Aş fi copleşită de imensitatea oceanului. Se uită în jos, la degetele ei care se frământau nervos. Dar dacă vrei să rămâi aici... să-i ajuţi să pună totul pe roate... te-aş înţelege. Şi munţii sunt frumoşi, dar... nu mă simt ca acasă.

Se uită la est şi constată că, în sfârşit, putea să definească un lucru pe care-l simţise crescând în el încă de când zăpada începuse să se topească: impulsul de a porni la drum. Aici se adunase prea multă lume la un loc; n-ai fi putut spune că se calcă pe picioare, deocamdată, dar mulţimea îi transmitea un sentiment de nervozitate. Printre ei existau „oamenii Zonei” (după cum începuseră chiar să-şi spună) care se împăcau cu această stare de lucruri, ba care dădeau semne că se bucură de ea. Jack Jackson, care conducea noul Comitet din Free Zone (mărit între timp la nouă membri), era unul dintre ei. Brad Kitchner era altul – Brad lansase o sută de proiecte, în care se ajuta de absolut toate persoanele apte. Fusese ideea lui să pună în funcţiune o staţie de televiziune de la Denver. Transmitea filme vechi în fiecare seară, de la 6 la 1 noaptea, cu un program de ştiri de zece minute la ora 9.

Iar cel care preluase şefia poliţiei în absenţa lui Stu, Hugh Petrella, nu era genul de om cu care să se împace foarte bine. Simplul fapt că Petrella îşi organizase o campanie pentru a obţine rangul respectiv îl neliniştea pe Stu. Era un tip dur şi puritan, cu o figură ce părea cioplită din topor. Avea la dispoziţie şaptesprezece oameni de ordine şi cerea mai mulţi cu prilejul fiecărei întruniri a Comitetului din Free Zone... Dacă ar fi fost acolo, Glen ar fi spus că eterna luptă americană dintre lege şi libertatea individului se pornise din nou.

1 ... 474 475 476 ... 478
Mergi la pagina:


Recomandat pentru o lectură plăcută: ➾