despre care vreau să te-ntreb și-mi pare rău că trebuie să-ți cer să-mi răspunzi, fiindcă nu vreau să-ți provoc acum frămîntări. Iată despre ce e vorba. Henrietta Aymes, soția lui Granworth, a primit o scrisoare nesemnată, de la un tip oarecare. Scrisoarea asta o avertizează că Granworth e-n vorbă cu nevasta acestui tip.

Îi vorbesc liniștit și încet.

— Ascultă, Rudy, îi zic, tu ești cel care i-ai trimis scrisoarea? Nu putea să fi fost nimeni altu’. Ce-ai de spus?

Urmează o pauză lungă. Apoi își întoarce iarăși ochii către mine.

— Așa-i, spune. Eu i-am trimis-o. Eram silit să fac ceva.

Dau aprobativ din cap.

— Uite, zic, cred că sîntem pe punctu’ de a descurca afacerea asta la fix. Nu vreau să te fac să vorbești prea mult. Spune-mi numai dacă judecata mea-i sănătoasă. Felu-n care văd lucrurile e următoru’. Poate că soția ta, Paulette, credea că-i nițel îndrăgostită de Aymes. Poate din cauza bolii n-ai putut să-i dai atenția de care are nevoie o femeie ca ea, așa că s-a-ncurcat cu Aymes. E-n regulă. Aymes crede că s-a-nvîrtit de-o afacere foarte bună. Începe să-ți bage mîna cînd într-un buzunar, cînd în altu’ și motivu’ pentru care n-ai aflat mai devreme e poate faptu’ că soția ta Paulette se ocupa de afacerile tale și-ntrucît ea și cu Aymes își țin mult timp de urît unu’ altuia, nu i-a fost greu s-o-mbrobodească. Ea nu observă că ești fraierit, pentru că nu vrea să observe. Mă-nțelegi?

Apoi scandalu’ a izbucnit. Deodată, la sfîrșitul anului trecut ea-și dă seama că nu ți-e prea bine. Află că ești grav bolnav și c-aveți nevoie de bani ca să te-aducă aici și să-ți dea îngrijire. Eventual a aflat că-ți dai seama despre chestiile care se-ntîmplă-n juru’ tău. Poate că i-ai și spus despre scrisoarea nesemnată pe care i-ai trimis-o Henriettei Aymes. Își dă seama că s-a comportat mizerabil și-ți spune că se-ntoarce să scoată gologanii ăia de la Aymes, chiar dac-ar trebui să plătească cu viața. Greșesc?

Întoarce iar ochii-n direcția mea.

— Nu greșești defel Caution, spune. Am avut o scenă mare. I-am spus tot ce gîndeam despre ea. I-am spus că e o lovitură pentru mine, care-s atît de bolnav, ca ea să se țină c-un individ care-mi fura și banii. Asta i-a provocat o criză de conștiință. Cred că i-a părut rău și, după cum știi – aici, văd un zîmbet înflorindu-i pe buze – nu mi-a mai rămas mult de făcut umbră sub soare și nu vreau să am sentimentul că am făcut viața grea cuiva. Ea mi-a spus că va aranja lucrurile. Mi-a spus că va scoate banii de la Aymes și că va termina cu el o dată pentru totdeauna, și s-a ținut de cuvînt. I-a scos.

Începe să tușească. Îi dau să bea din apa care era pe măsuța de noapte de lîngă pat. Îmi zîmbește-n chip de mulțumire.

— Sînt un om sfîrșit, Caution, spune, dar știu că trebuie să-ți faci meseria și totuși te rog să-mi acorzi o favoare. Vocea îi slăbește. N-aș vrea să fie menționat faptul că Paulette umbla cu Aymes, spune. Te rog să-ncerci să faci asta pentru mine. N-aș vrea ca lumea să știe că ea a fost în stare să prefere un escroc ordinar ca Aymes in locul meu.

Îmi zîmbește din nou. E o figură lamentabilă.

— E-n regulă, Rudy, zic, îți promit. Am să conduc acțiunea-n felul ăsta. Rămîi cu bine, și sănătate.

Mă-ntorc și-ncep să merg către ușă. Pe la jumătatea drumului văd ceva, un lucru ce se vede numai depășind margine paravanului situat de cealaltă parte a camerei. E un coș de hîrtii și cînd observ ce e-n coș, îmi vine un fel de idee ciudată, o idee atît de ciudată încît trebuie să fac un mare efort ca să mă stăpînesc. Cînd ajung la ușă mă-ntorc și-l privesc pe Rudy. A rămas cu ochii pironiți în plafon și are aeru’ pe jumătate mort de pe acum.

— Cu bine, Rudy, îi zic din nou. N-avea grijă de Paulette. Am s-aranjez să fie-n regulă.

Jos în hol dau peste Madrales.

— Ascultă, doctore, zic, totu-a mers strună, da’ mai e un lucru mărunt pe care-aș vrea să te rog să-l faci pentru mine. Am obținut de la Benito toate informațiile de care aveam nevoie. Am terminat ancheta, da’ mai trebuie să obțin de la el ș-o declarație scrisă, pentru că el e omu’ care a fost escrocat. Te rog să-mi faci rost de-o mașină de scris și niște hîrtie și dac-ai să-l pui să semneze nu va mai fi nevoie să-l necăjesc.

— Firește, domnule Caution, spune, veniți cu mine.

Mă duce într-una din camerele care dau pe hol, un fel de sală de consultație. Într-un colț, pe-o masă, e o mașină de scris. M-așez la mașina asta și redactez o declarație cuprinzînd toate cele spuse de Benito. După ce am terminat, mă duc la Madrales și împreună mergem sus. Nu-i treabă ușoară să-l facem pe Benito ăsta s-o semnezi Doctoru’ trebuie să-i țină mîna, pentru că tremură așa de tare încît abia poate să țină stilou’, da’ pîn’ la urmă reușește. Bag declarația-n buzunar, îmi iau rămas-bun de la indivizii ăștia ș-o iau din loc.

Am o bănuială turbată. Mi-a intrat o idee-n cap, care-i grozav de ciudată, ș-am de gînd să urmăresc ideea asta. Chiar dacă greșesc, tot o s-o urmăresc.

După ce m-am îndepărtat bine de bomba lui Madrales, opresc mașina și mă dedau la un exercițiu de gîndire profundă. Îmi verific ideea care mi-a intrat în cap. Am o bănuială foarte ciudată ș-am de gînd s-o pun în practică într-un mod tot așa de ciudat.

Cred c-am să dau o raită pe la ferma Paulettei și n-am s-o mai previn. Fac o mică descindere inopinată, numai ca să văd dacă nu pot pune mîna pe ceva ce-aș vrea foarte mult să găsesc.

Scot pistolu’ din buzunar și-l pun alături de mine. Dacă se mai găsește cineva să-ncerce vreo figură cu mine-n seara asta, are să primească o ripostă care-n mod sigur