Lăsă braţul lui George să cadă la pământ.

Cheile maşinii acestuia se aflau într-unul dintre buzunarele din faţă ale pantalonilor. Iar într-un dulap, sus, descoperiseră un borcan ce conţinuse unt de cocos marca Skippy, plin pe jumătate cu monede de zece cenţi, pe care le luaseră cu ei. În total, douăzeci de dolari şi şaizeci de cenţi, în bănuţi de zece cenţi.

Maşina lui George era un Mustang vechi şi astmatic cu patru cilindri, cu amortizoarele în ultimul hal şi anvelopele la fel de chele ca Telly Savalas. Au plecat din Texas pe US 93 către sud-est, intrând în Arizona. Până la amiaza zilei următoare, adică alaltăieri, ocoliseră Phoenix, pe drumuri lăturalnice. Ieri dimineaţă, cam pe la 9, se opriseră la un magazin prăfuit aflat cu trei kilometri dincolo de Sheldon, pe Arizona Highway 75. Au întors magazinul cu fundul în sus şi l-au pocherizat pe proprietar, un domn mai în vârstă, cu dinţi falşi, de felul celor care sunt comandaţi şi primiţi prin poştă. S-au ales cu şaizeci şi trei de dolari şi cu furgoneta moşului.

În dimineaţa respectivă, furgoneta făcuse pană la două roţi. Două anvelope în acelaşi timp şi – deşi au stat aproape o jumătate de oră să caute prin jur ţinte sau cuie, trăgând cu schimbul dintr-o uriaşă ţigară cu marijuana – n-au descoperit nimic suspect pe suprafaţa şoselei. În cele din urmă, Poke declarase că a fost probabil o coincidenţă. Lloyd îi răspunsese că, pe Dumnezeul lui, auzise el chestii şi mai ciudate. Apoi îşi făcuse apariţia Continentalul cel alb, ca un răspuns la rugăciunile lor. Ceva mai devreme, trecuseră graniţa dintre Arizona şi New Mexico, fără ca vreunul dintre ei să fie conştient de asta, cu alte cuvinte, de cazul lor avea să se ocupe de acum FBI-ul.

Şoferul Lincolnului trăsese la marginea drumului, scosese capul pe geam şi se interesase:

― Aveţi nevoie de ajutor?

― Păi te cred, îi răspunsese Poke.

Fără să stea pe gânduri, îl pocherizase imediat pe fraier. Îl împuşcase drept între ochi cu Magnumul. Bietul de el, probabil n-a mai apucat să-şi dea seama ce i s-a întâmplat.

― De ce nu întorci aici? spuse Lloyd, arătând spre intersecţia de care se apropiau.

Se afla în acea stare de beatitudine provocată de drog.

― Să ştii c-ai dreptate, îi răspunse Poke vesel.

Luă piciorul de pe acceleraţie, iar viteza maşinii scăzu de la o sută douăzeci la nouăzeci de kilometri pe oră. Smuci apoi volanul spre stânga, roţile din dreapta se ridicară puţin deasupra asfaltului în viraj, apoi înaintea lor se desfăşură o nouă şosea, US 78, care ducea spre vest. Iată-i reîntorşi astfel în Arizona, neavând habar că ieşiseră de pe teritoriul acelui stat sau că erau făptaşii a ceea ce ziarele numeau CHERMEZĂ UCIGAŞĂ ÎN TREI STATE.

Cam după o oră, pe dreapta lor apăru un indicator: BURRACK 9.

― Burlap? întrebă Lloyd ca prin ceaţă.

― Burrack, îl lămuri Poke şi începu să tragă de volan încolo şi încoace, încât maşina descria cele mai ciudate şi graţioase mişcări pe suprafaţa drumului. Hooopa! Hop!

― Nu vrei să facem un popas? Mi-e foame, omule.

― Tot timpul ţi-e foame.

― Du-te-n mă-ta. Când o iau la bord, mă apucă hămeseala.

― Poate-ţi dau eu acum să-mi rozi ceva, ce părere ai? Hooopa! Hop!

― Vorbesc serios, Poke. Hai să ne oprim.

― Okay. Trebuie să punem mâna şi pe nişte bani gheaţă. Deocamdată, consider c-am reuşit să ne pierdem suficient urma. Punem mâna pe nişte marafeţi, pe urmă o tăiem spre nord. Mi s-a urât de deşertul ăsta căcăcios.

― Okay, se arătă Lloyd de acord.

Nu-şi dădea prea bine seama dacă din cauza efectului drogului, însă îl cuprinse un acces neaşteptat de paranoia, chiar mai violent decât cel de la nodul rutier. Poke avea dreptate. Cel mai bine era să se oprească lângă localitatea asta, Burrack, şi să mai dea o lovitură, cum fusese cea de la Sheldon. Puneau mâna pe nişte bani şi pe câteva hărţi de la benzinărie, schimbau Continentalul cu o maşină care să nu bată în halul ăsta la ochi, apoi îşi croiau drum spre nord-est pe drumuri secundare. Să scape naibii odată din Arizona.

― Ştii care-i adevărul, omule? zise Poke. Nu ştiu de ce, dar mă încearcă o nelinişte, parc-aş fi o pisică din cele cu coada lungă într-o cameră plină cu balansoare.

― Păi să ştii că te-nţeleg foarte bine, îi răspunse Lloyd grav, apoi situaţia li se păru amândurora nemaipomenit de caraghioasă şi izbucniră în râs.

Burrack se dovedi o aşezare ce se întindea cât vedeai cu ochii de o parte şi alta a drumului. O străbătură cu viteza fulgerului, iar la ieşire descoperiră o combinaţie de cafenea, magazin şi benzinărie.

În parcarea neasfaltată se aflau o camionetă Ford şi un Oldsmobil prăfuit, de care era agăţată o remorcă pentru animale. Poke pătrunse şi el în parcare, urmărit cu privirea de calul din remorcă.

― Mi se pare un loc perfect, spuse Lloyd.

Poke era de aceeaşi părere. Se întoarse şi luă din spate arma calibru.357, verificând dacă era încărcată.

― Eşti gata?

― Ba bine că nu, îi răspunse Lloyd, înşfăcând Schmeisserul.

Traversară parcarea arsă de soare. Poliţia îi identificase pe cei doi încă de acum patru zile; îşi lăsaseră amprentele peste tot în locuinţa lui Gorgeous George şi în magazinul unde-l pocherizaseră pe bătrânul cu dantura sosită prin poştă. Camioneta moşului fusese descoperită la doar câţiva metri de trupurile celor trei persoane care călătoriseră în Continental, iar presupunerea că indivizii care-i omorâseră pe Gorgeous George şi pe proprietarul magazinului îi lichidaseră şi pe cei trei părea mai mult decât logică. Dacă ar fi ascultat radioul maşinii în loc de casetofon, ar fi ştiut că poliţia din Arizona şi New Mexico desfăşura cea mai mare vânătoare de oameni de patruzeci de ani încoace, şi asta numai din pricina a doi pungaşi mărunţi, care n-ar fi priceput în ruptul capului ce făcuseră ei atât de rău ca să stârnească un asemenea tărăboi.

Benzinăria era cu autoservire, prin urmare era musai să-l pună pe vânzător să dea drumul la pompă. Urcară treptele şi intrară în magazin. Până la tejghea, treceai pe lângă trei vitrine cu tot felul de conserve. Un tip în haine de cowboy tocmai plătea pentru un pachet de ţigări şi pentru o jumătate