un proces-verbal de sinucidere. Burdell se-nființează la morgă și-l identifică pe Granworth în cadavrul lui Benito. În portofel se găsește scrisoarea sinucigașului scrisă de mîna proprie a lui Granworth. Poliția se arată satisfăcută cu identificarea, iar judecătoru’ dă un verdict la ancheta pentru stabilirea cauzelor morții în sensu’ că aceasta s-ar datora sinuciderii. Ce, nu-i firesc? Oare Granworth nu mai încercase să se sinucidă în urmă cu doi ani?

Mă deplasez și stau cu spatele la birou’ lui Metts și dau roată cu privirea. Paulette stă ghemuită. Fața i-a devenit cenușie. Maloney mă privește cu ochii ieșiți din orbite, iar Henrietta-și împreunează mîinile ș-apoi le desface mereu. Metts e-ntr-o tensiune nervoasă atît de mare încît încearcă să-și aprindă luleaua c-un chibrit ce se stinsese. Continui să vorbesc:

— Buuun. Toate merg după plan. Burdell e rafinat. Lasă să treacă două zile pînă cînd îi telefonează Henriettei la Connecticut pentru a-i spune că Granworth s-a sinucis. Procedează așa, pentru ca mortu’ să poată fi îngropat fără ca ea să-l vadă.

Apoi le cere cameristei, feciorului și lui Fernandez să nu sufle o vorbă despre faptu’ că Henrietta fusese la New York în seara aia, nu fiindc-ar vrea s-o ferească pe Henrietta de complicații, ci doar pentru că vrea ca nimeni să nu știe c-ar fi existat măcar o femeie, oricare ar fi ea. El se gîndește la Paulette.

Ei bine, întregu’ plan funcționează admirabil și dacă s-ar fi oprit aici, toate ar fi fost în regulă și acum nici unu dintre noi n-ar fi avut habar de toată chestia.

Da’ Burdell nu se mulțumește cu atîta. Nu se mulțumește, deși i-a rămas vechea afacere a lui Granworth, pe care o continuă, și cîștigă bani. Într-o zi, cînd cotrobăie prin birou’ lui Granworth, găsește două lucruri. Găsește-n primu’ rînd polița de asigurare pe care o contractase Granworth și-n care stă scris că două sute de mii de dolari vor fi plătiți la moartea sa cu condiția ca aceasta să nu se producă prin sinucidere și mai găsește cele trei scrisori ale Henriettei, pe care Granworth le lăsase-n birou, scrisorile-n care-l acuza că umblă cu altă femeie, și a treia, în care-i spunea că va veni la New York ca să aibă o explicație cu el.

Atunci lui Burdell îi vine-o idee. Îi vine cea mai ticăloasă, cea mai mîrșavă idee pe care a avut-o vreodată un individ. Îi vine ideea că dacă s-ar putea dovedi că Granworth Aymes fusese ucis de soția sa Henrietta, atunci societatea de asigurări ar plăti. Banii ar intra în masa testamentară a lui Aymes, iar aceasta e grevată de ipoteca lui Periera, așa că banii de pe asigurare vor intra în buzunaru’ lui Periera, din moment ce societatea de asigurări s-a obligat să plătească pentru orice cauză a decesului, cu excepția sinuciderii!

Ați înțeles șpilu’? Era asta o idee grozavă, sau nu Deci Burdell se pune la treabă. Îl trimite pe Fernandez la conacul Altmira ca să-l pună la curent pe Periera cu nou’ plan. Iar după asta, așteaptă cu răbdare ș-o convinge pe Henrietta să plece la conac, unde va trăi bine și liniștit. Ea-i fericită să plece, pentru că e tulburată de presupusa sinucidere a lui Granworth. Se gîndește că poartă eventual chiar și răspunderea acestui gest disperat și că, dacă n-ar fi fost atît de dură cu el, s-ar fi putut ca el să nu-l fi făcut.

E-n regulă. Apoi Burdell stă ș-așteaptă. Am să vă spun de ce așteaptă. El știe că Henrietta n-are prea mulți bani. Știe că după ce vor fi cheltuiți, ea va-ncepe să recurgă la cele două sute de mii de dolari pe care le are în obligațiuni false, cele pe care i le substituiseră, și el mai știe că de-ndată ce va-ncerca să schimbe aceste hîrtii contrafăcute, guvernul federal va interveni și va porni cercetările. Știe că va fi vizitat de un agent, care-i va pune întrebări în privința lui Granworth și că vor fi cercetate circumstanțele în care s-a petrecut sinuciderea lui Aymes.

Scoate așadar cele trei scrisori ale Henriettei din birou și i le expediază lui Fernandez cu instrucțiuni ca să fie gata să le planteze-ntr-un loc unde agentu’ federal să le poată găsi cu ușurință.

Toate se petrec conform previziunilor, cu precizie matematică. Mie mi se-ncredințează cazu’ și mă duc la New York ca să-l văd pe Burdell.

În timpu’ șederii mele acolo, el îmi trimite o scrisoare nesemnată în care-mi spune că, dacă voi veni aici, am să găsesc niște scrisori din care pot afla lucruri interesante.

Iau plasă, vin aici, găsesc scrisorile și-ncep să cred că Henrietta l-a curățat pe Aymes, că de fapt el nu și-a luat singur viața, ci a fost omorît.

Burdell știe că eu mă voi întreba, probabil, cine a trimis scrisoarea asta și c-am să-i vorbesc despre ea, așa că-și pregătește o poveste – o poveste care face lucrurile s-apară încă și mai compromițătoare pentru Henrietta. Îmi declară că el le-a zis și celorlalți să spună cum că ea nu fusese la New York în seara respectivă, pentru ca numele ei să nu fie amestecat în afacerea asta.

Dar, la fel ca orice alt escroc, indivizii ăștia fac și ei vrînd-nevrînd greșeli. Și ăsta-i un lucru pe care mă bazez întotdeauna. L-am verificat pe Fernandez ș-am aflat că fusese șoferul lui Aymes ș-asta m-a pus pe gînduri. Lucru’ cel mai grav pe care l-au făcut a fost că l-au ucis pe Sagers, și chestia m-a-nfuriat, da’ și mai stupid e că s-au cramponat cu insistență s-o scoată pe Henrietta vinovată. Depuneau cu toții atît zel s-aducă dovezi că ea purta vina, după ce-ncercaseră mai întîi să-mpiedice implicarea ei în afacere, încît mi-am dat seama că se-ntîmplă ceva suspect.

A doua greșeală a fost cînd Fernandez mi-a ciripit despre Paulette. Dacă mi-a vorbit, n-a făcut-o decît pentru că-ntre timp Granworth își schimbase fața-n regulă și nimeni nu l-ar fi recunoscut în el