Henrietta se ridică. Vă spun că, așa, cu ochii plini de lacrimi, arată ca o păpușă adevărată. Are-n ochi un nu știu ce cînd se uită la mine, care m-ar putea face să mă topesc. Am impresia că dac-aș fi un tip înclinat să devin sentimental în legătură cu ceva, atunci felu-n care mă privește ar trebui să-mi facă plăcere.

— Cred că ești nemaipomenit. Lemmy! spune.

Iese împreună cu Maloney.

Mă deplasez la birou’ lui Metts, deschid sertaru’ și scot o pereche de brățări de oțel. Apoi mă duc la Paulette și i le pun la mîini. Nu s-ar zice că-i face plăcere.

— Nu ți-ar strica să te obișnuiești cu senzația asta, Paulette, îi zic, și dacă scapi cu douăzeci de ani, cred cu ai un noroc orb; de unde pui că n-am mai trecut la socoteală focurile alea pe care le-ai tras asupra mea.

Se scoală de pe scaun.

— Îmi pare rău că nu te-am nimerit, zice. Cred că m-aș fi scutit de o mulțime de necazuri dacă scăpam de tine. Dar, în sfîrșit, așa-i viața…

Face un pas brusc înapoi și-mi repede apoi o lovitură puternică-n obraz cu încheieturile. Cred că dacă m-ar fi izbit, cătușele alea ar fi făcut s-apară și mai pronunțat caracteru’ de relief muntos al mutrei mele.

Eu, însă, fandez cu-ndemînare. Lovitura nu mă găsește. O înhaț și-s tocma’ pe punctu’ să-i administrez o bătaie bună, aplicată pe zona creată anume de natură în acest scop, cînd mă opresc.

— Nu, îi zic, n-am să-ți dau nici o lecție; ar fi ca și cum aș pune nuiaua pe-o viperă. Paulette Benito, continui, te arestez pentru culpa de complicitate la uciderea cu premeditare a soțului tău, Rudy Benito; te arestez pentru culpa de complicitate la falsificarea și punerea în circulație a unor bancnote și titluri de obligațiuni și acțiuni. Te rețin aici la Palm Springs pînă la extrădarea și chemarea ta în judecată în fața unei curți federale.

Și de asemenea, continui, personal vorbind, aș vrea să-ți spun cît sînt de fericit că nu-s bărbat-tu. Ar fi ca și cum aș dormi c-un șarpe cu clopoței în pat.

Mă privește și ochii-i scapără scîntei.

— Îmi pare rău că nu ești bărbatul meu, spune, măcar o săptămînă. Dacă te-aș avea de bărbat, ți-aș da șoricioaică!

— Grozav, îi zic, și dac-aș fi bărbat-tu aș fi fericit s-o iau și să scap de tine. Luați-o d-aici, băieți. Băgați-o la pîrnaie, și dacă vrea să facă tărăboi în beci, n-are decît să se dea cu capu’ de pereți cît poftește.

Copoii, care așteptau afară, pun mîna pe ea ș-o duc. Metts scoate o sticlă de whisky și luăm fiecare cîte o porție dublă. Simt o sfîrșeală atît de mare că-mi vine să mă bag în pat și să dorm douăzeci și patru de ore fără să mă-ntorc măcar o singură dată-n tot acest răstimp.

Metts îmi spune c-a trimis o furgonetă la conacul Altmira, c-un sicriu și cîțiva oameni d-ai lui, cu cazmale, ca să dezgroape rămășițele lui Sagers și să le depună la locu’ cuvenit. Socot că băieții ăștia m-or fi așteptînd să mă duc acolo ca să le-arăt unde l-a-ngropat Fernandez pe bietu’ băiat, așa că mă reped jos, intru-n mașină și-i dau bătaie spre conac.

Se crapă de ziuă. Cred că la ora asta peisaju’ deșertului e impunător.

Am senzația că mi-ar place să stau p-aici, prin locurile astea, fără să fac vreo treabă și fără să-mi schimb această ocupație, în loc s-alerg de la un capăt la altu’ al țării, să prind escroci și falsificatori de doi bani ocaua și să joc tontoroiu’ ferindu-mă de-mpușcăturile unor dame ca Paulette.

Las mașina-n fața fermei și ocolesc pe jos pînă-n spatele clădirii. Doi copoi din forțele locale, c-o furgonetă a poliției și niște sape, așteaptă acolo. În furgonetă au un sicriu. Le arăt unde e-ngropat Sagers și ei încep să sape.

Apoi îmi dă prin minte ceva. Aprind o țigară, mă-ntorc la mașină și mă-ndrept către micul conac al Henriettei. Cînd ajung acolo, îl văd pe Maloney care tocmai se suie-n mașina lui.

— I-ascultă, să n-ai impresia că-s prost, îi zic, sau poate că sînt? Da-n atmosfera asta deprimantă am uitat de singura veste bună pe care o am pentru Henrietta. Și-n orice caz unde-ai pornit-o?

— Îmi iau tălpășița, spune. Vezi c-acum, cînd Henrietta a ieșit din cauză, cred că prezența mea nu mai are nici un rost. Am vrut să-i dau o mînă de ajutor, asta-i tot, și bănuiesc c-am profitat de situație ca s-o-mping să se mărite cu mine. Dar acum se pare că ea-și dă seama că nu dorește asta. Zice că-i place să mă considere ca pe un frate – știi, chestii d-astea.

Zîmbește.

— În tot cazu’, spune, am o prietenă-n Florida. Cred c-am să mă reped pîn-acolo să văd ce mai face.

— Halal băiat! îi zic.

Privesc prafu’ pe care-l stîrnește în timp ce se-ndepărtează pe șosea. Apoi mă duc pînă la ușă și bat puternic. După un timp Henrietta-și face apariția. Și-a schimbat ținuta și poartă o rochie albă din crep de China și pantofi albi. Fără-ndoială că dama asta știe ce să pună pe ea ca s-arate ca o bomboană.

— Ascultă, Henrietta, îi zic. Am ceva vești pentru tine, și dacă nu m-am gîndit să ți le dau mai-nainte; ai tot dreptu’ să mă crezi un tembel.

Granworth era asigurat pentru două sute de mii de bătrîne, nu-i așa? Ei bine, polița era valabilă pentru toate cazurile, cu excepția sinuciderii, și de sinucis nu s-a sinucis niciodată. A fost împușcat ieri de către jandarmii mexicani în timp ce se opunea să fie arestat.

E-n regulă. Așadar societatea de asigurări va plăti. Asta-nseamnă c-ai să intri-ntr-o grămadă de dolari, așa că n-ai de ce să-ți mai frămînți creierii cu grijile zilei de mîine. Am să vorbesc cu Metts la-ntoarcere, și dacă vrei niște pitaci repede, o să ți-i avanseze banca. Am să telegrafiez biroului din New York ca să trimită polița de