— Mda! Teela avusese aceleaşi idei? Rădăcini, plante, oxid de taliu. Dacă exista un loc bun de plantat toate astea, atunci grădina lui Anne acolo era. Teela ar fi ştiut despre ce este vorba.

— Anne ar fi ascuns-o bine.

— Nu poţi să ascunzi plantele de lumina soarelui. Şi nici nu o putea aşeza acolo unde orice trecător hominid ar fi mirosit-o. Ar fi trebuit să-i fie şi la-ndemână, undeva pe un Munte Răsturnat, într-un loc în care baloanele cu aer cald n-ar fi putut ajunge. O fisură, o prăpastie, poate. Iar acum, noi va trebui să ghicim dacă Teela a văzut-o.

— Şi dacă a făcut-o? Louis oftă.

— Bram, ce ai tu cu Protectorii în viaţă?

— Ultimule, arată-i. Propun să facem o baie.

25. OPŢIUNI IMPLICITE

Sonda acceleră la peste o sută cinci zeci de kilometri deasupra vârfurilor Munţilor Răsturnaţi. Lumea Inelară porni spre şi peste ea, asemeni unui râu îngheţat mai mare decât lumile, cu 1200 de kilometri pe secundă. Sonda încerca s-o prindă din urmă.

— Suntem în unghiul de vedere al acelor instalaţii de pe cometă pe care le-ai cruţat? îl întrebă Louis pe Păpuşar.

— Da, este suficient de sus deasupra planului Lumii Inelare, dar noi vom ateriza înainte ca lumina să atingă cometa.

Acolitul se întinse, masiv şi tăcut. Chmeee îl trimisese să înveţe, şi învăţase de la Bram în ultimi 2,2 falani. Să-l înveţe înţelepciunea ar fi fost o adevărată farsă, gândi Louis. Protectorii au inteligenţă ce le iese şi pe urechi, dar înţelepciune? Oare un Kzin putea sesiza diferenţa?

— Si ai spulberat orice ne putea observa?

— Da.

— Marcat. Arată-ne Zidul de Margine.

— De fapt, nu pot să vă arăt Protectorii, Louis. Asta a cerut Bram, dar nu pot atât de mult.

— Ce-ai obţinut?

Ultimul observase de luni şi de falani întregi Zidul de Margine şi Munţii Răsturnaţi. Heliografe clipitoare se găseau pretutindeni, nu numai pe Zidul de Margine. De câteva ori, sonda captase flashuri de la o presupusă specie client de pe câmpie.

Un sat defilă pe sub ei şi Ultimul îi îngheţă imaginea pentru ochii lor: o mie de case răspândite pe o latură a unei cascade magnifice de aproape trei kilometri înălţime. Pe cealaltă parte a cascadei, se afla o zonă de andocare pentru baloane cu aer cald, marcată de un pisc vopsit în portocaliu strălucitor. Sub zona de andocare, grupuri de fabrici şi depozite se întindeau în jos, printre gheaţă şi roci, până la o altă stâncă portocalie şi o zonă de andocare mai joasă. Fie că erau la înălţime sau zburau mai jos, călătorii puteau găsi, astfel, un refugiu.

Ultimul sări cu imaginea la alt sat, situat la optzeci de milioane de kilometri depărtare. Era răspândit pe pantele unor dealuri scunde şi verzi: case cu acoperişuri înclinate şi acoperite de gazon, alături de un şir vertical de clădiri industriale, cu locuri de aterizare marcate cu portocaliu deasupra şi dedesubt.

— Acolitule, spuse Louis, tu ai văzut mult mai multe din astea decât mine. Ce ar putea să-mi scape?

— Nu pot ghici ce-ar putea să-ţi scape ţie, Louis. Nu au probleme mai mari cu reciclarea gunoaielor decât o şcoală de peşti. Ei…

Louis izbucni în râs, expunându-şi întreaga dantură, impecabil de albă. Acolitul aşteptă să termine.

— Casele lor diferă, iar amplasarea urmează un anumit model. Baloanele şi fabricile sunt pretutindeni la fel. Bram şi cu mine am ajuns la concluzia că oglinzile Oamenilor Nopţii pot transmite desene, hărţi, alerte meteorologice, poate chiar muzică scrisă: un adevărat comerţ de idei.

— Şi comerţul între stele este la fel.

Zidul de Margine era o foaie continuă de scrith, materialul de fundaţie al Lumii Inelare, la fel de rezistent ca forţele ce ţin unite nucleele atomice. Chiar şi această forţă nu se dovedise suficientă în faţa unui meteorit ce se deplasa cu viteza Lumii Inelare. Louis remarcă o gaură străpunsă în partea superioară a zidului, la câteva milioane de kilometri în sensul invers rotaţiei faţă de celălalt Mare Ocean. În rest, nu se zăreau decât imenşii suporţi goi, distanţaţi la aproape cinci milioane de kilometri, de-a lungul unui zid monoton şi un fir subţire ce se zărea pe vârful zidului şi care se întindea pe o treime din lungimea lui. Pe aceasta o văzuseră şi cu unsprezece ani mai înainte: o cale de levitaţie magnetică, niciodată terminată.

Douăzeci şi trei dintre suporţi aveau acum montate motoarele. La cea mai mare amplificare, abia se puteau observa perechile subţiri de toroizi.

— Aici arată ca şi cum ar încerca să-l aprindă. Păpuşarul derulă imaginea pe repede înainte.

Schimbarea nu era mare. Fuziunea hidrogenului radia mai ales raze X. Un motor de fuziune radia lumină vizibilă pentru că era cald, sau pentru că i se adăugase o masă suplimentară pentru a i se mări puterea. Când un motor de pe Zidul de Margine era aprins, conturul din sârmă strălucea alb-fierbinte, şi se flexa în câmpurile magnetice de plasmă. Toroizii reprezentau un fel de gâtuiri ca un mijloc de viespe într-o clepsidră de sârmă alb-fierbinte, iar o flamă fantomatică indigo cobora din această axă. Douăzeci şi două de astfel de motoare într-un şir.

Ultimul prezenta imagini succesive ale activităţii din jurul celui de-al douăzeci şi treilea motor. Erau acolo macarale şi cabluri suficient de mari pentru a fi distinse, platforme ce puteau fi utilizate pentru levitaţie magnetică, dar nu exista nici o speranţă de a vedea ceva de dimensiunile unui om.

Toate gândurile lui Louis se concentrau numai în direcţia necesităţii de a găsi un loc în care Bram să nu-l poată auzi.

Protectorul utilizase setarea băii din cabina echipajului. Fără-ndoială că acest echipament îi ţinuseră pe Louis şi pe Chmeee sănătoşi, la fel ca şi pe Harkabeeparolyn şi Kawaresksenjajok. Cu toate acestea, cămăruţa era strâmtă şi primitivă. Se putea auzi până şi susurul duşului prin pereţi.

Louis începu cu un test.

— Având în vedere că face şi baie, sunt surprins că nu ţi-a folosit cabina.

— Louis, aş dori acum, dacă aş putea, să-ţi arăt cabina mea. Discul păşitor specializat este asigurat hard. Nu