– Locuiți aici?

Dau din cap că nu.

– Păi și cum se face că știți orașul așa de bine?

Culeg un cartof din farfurie și răspund ca pentru mine.

– Am promis cuiva.

Ne despărțim. Îi dau revista fetei, să aibă ce citi în metrou. Mai ales că mi-a spus că e interesată de hipnoză. Aproape o oră. Mă las pe spătarul scaunului și-mi întind picioarele pe sub masă. Un stol de porumbei se ridică brusc de la pământ, în zgomot de claxoane. Orașul devine din ce în ce mai gălăgios și mai viu. Un avion trece pe cer, desenând o urmă luminoasă. O sun pe mama:

– Dacă ai ști cât e de frumos Parisul ăsta!

Mama râde.

– Parcă ai fi taică-tu, zice.

Îmi trec o mână prin păr. Creşte creț, ca al mamei.

Dar în rest, eu semăn cu tata.

Mulțumiri

Aș dori să le mulțumesc tuturor celor care au făcut posibilă această carte, și în mod special prietenelor mele Mara, Costinela, Anca și Sînziana pentru încurajările venite, de fiecare dată, la momentul oportun. Și, nu în ultimul rând, îi mulțumesc mamei mele, pentru că este exact așa cum este.

Ioana Maria Stăncescu

București