Tot ce i-am promis tatălui meu descarcă doar topuri de cărți PDF 📖

AUTOR: Ioana Maria Stăncescu
CATEGORIA: Science Fiction
NR. DE PAGINI: 89

Descărcați EPUB

Cărți «Tot ce i-am promis tatălui meu descarcă doar topuri de cărți PDF 📖». Rezumatul cărții:

Cartea Ioanei Maria Stăncescu operează un chiuretaj deloc tandru prin viața unei fiice–femei–mame–iubite în punctul său de maximă tensiune. Deși pare să o dea peste cap, o veste năucitoare o ajută de fapt să scape de zgură, frici și culpabilizări refulate. Însă așa cum geografia Bucureștiului — loc geometric pentru terapie și divorț, și cea a Parisului — locul geometric al iubirii și romantismului — sunt radical diferite, timpul interior, vast ca o catedrală, nu mai corespunde celui fizic, ritmat de tratament. Specialitatea autoarei este descrierea acestui decalaj dureros și izbăvitor deopotrivă, la fel cum fantasma iubirii din adolescență devine, la maturitate, un rezervor de apă vie și de melancolie. Cristina Hermeziu, jurnalistă și scriitoare Tot ce i-am promis tatălui meu balansează cu grație feminină între amintirile încă vii ale tinereții și prezentul unei realități necruțătoare. Drama schizoidă a femeii mature eșuate în rol de mamă se transformă, cu prilejul unui punct de cotitură, într-o zbatere între dreptul la o viață proprie și păstrarea echilibrului în universul familial. Povestea de iubire, fie ea și una la distanță, imposibilă, dar cu atât mai ușor de dus, vine ca un colac de salvare, iar eroina o (re)trăiește ca pe o a doua șansă, cu disperarea specifică a celor care nu mai au timp — totul într-o atmosferă cu iz parizian. Mara Wagner, jurnalistă și scriitoare Am intrat în povestea Adei de la prima pagina și știu ca voi rămâne în ea multă vreme. Pentru că reușește, în același timp, să fie literatură și să creeze o învingătoare. Pentru că te scutură și-ți amintește că se poate și altfel, că poți oricând s-o iei de la capăt. Confruntată cu o situație-limită, Ada își dă seama că rolul pe care îl juca de mulți ani, de soție, de „ascultătoare cuminte și speriată", nu i se potrivește. Ada îndepărtează toate straturile care îi sunt străine, își redescoperă corpul, își revizitează trecutul, se reinventează fără să mai cedeze presiunilor și exigențelor din afară, venind cu propriile opțiuni. Cu fiecare ușă pe care o deschide, Ada devine tot mai umană și nu se ferește să se expună cu toate slăbiciunile ei, ca în final, la capătul acestui demers curajos, Ada să ajungă — folosind celebra expresie a Virginiei Woolf — în acea „cameră doar a ei". Corina Sabău, jurnalistă și scriitoare

Mergi la pagina:

I o a n a M a r i a S t ă n c e s c u

TOT CE I-AM PROMIS TATĂLUI MEU

Editori:

Silviu Dragomir

Vasile Dem. Zamfirescu

Director editorial: Magdalena Mărculescu

Redactare: Alexandra Fusoi

Design și ilustrație copertă: Andrei Gamarţ

Director producție: Cristian Claudiu Coban

Dtp: Mirela Voicu

Corectură: Irina Botezatu

Oana Apostolescu

Conținutul acestei lucrări electronice este protejat prin copyright (drepturi de autor), iar cartea este destinată exclusiv utilizării ei în scop privat pe dispozitivul de citire pe care a fost descărcată. Orice altă utilizare, incluzând împrumutul sau schimbul, reproducerea integrală sau parțială, multiplicarea, închirierea, punerea la dispoziția publică, inclusiv prin internet sau prin rețele de calculatoare, stocarea permanentă sau temporară pe dispozitive sau sisteme cu posibilitatea recuperării informației, altele decât cele pe care a fost descărcată, revânzarea sub orice formă sau prin orice mijloc, fără consimțământul editorului, sunt interzise. Dreptul de folosință al lucrării nu este transferabil.

Drepturile de autor pentru versiunea electronică în formatele existente ale acestei lucrări aparțin persoanei juridice Editura Trei SRL.

O.P. 16, Ghișeul 1, C.P. 0490, București

Tel.: +4 021 300 60 90 ; Fax: +4 0372 25 20 20

e-mail: comenzi@edituratrei.ro www.edituratrei.ro

ISBN (Print) 978-606-40-0772-8

ISBN (PDF) 978-606-40-0836-7

Pentru Ana

Capitolul 1

Îmi zâmbește și o ia înainte, pe culoar. Are buza de sus subțire – o ață palidă, aproape inexistentă, și cercei în formă de pisică. Mă iau după ea și încerc să grăbesc pasul. Să fiu ascultătoare. Să nu pun probleme. Sau întrebări. Vreau să mă placă. Trebuie să mă placă. Haideți mai repejor, zice. Vocea ei are ceva copilăros și nerăbdător, ca a oamenilor dimineața, când încă așteaptă minuni de la ziua ce-abia începe. Pe etaj miroase a stătut și a carne fiartă. Și a încă ceva cunoscut. Instinctiv, nu mă uit nici în stânga, nici în dreapta. Însă, chiar și așa, îi simt, îi aud. Sunt mulți – unii pe scaune, alții în picioare. Le simt privirile ca pe niște degete care mă pipăie. Sau poate că doar mi se pare. Poate că prezența mea acolo le este indiferentă. N-am cum să știu. Nu vreau să-i văd. Mi-e silă de ei. Și frică. Femeia se oprește în fața unei uși, se întoarce către mine cu o privire de orb, fixată undeva, la întâmplare, deasupra capului meu și apasă pe clanță. Pisicile din urechi i se mișcă încoace și încolo, trăgându-i ușor de lobi, în jos. Dacă sunt prinși de cap se trage din romani, dacă nu, din daci! Așa spuneau copiii, la școală, când eram eu mică, pipăindu-și unii altora lobii urechilor. Sau poate că era invers. Nu mai știu. Într-o zi, o să-mi fac și eu găuri în urechi. Mă gândesc la asta ca la un plan și simt că mi-e un pic mai bine.

– Aici este, zice și se dă la perete, cât să mă lase să trec.

De partea cealaltă a ușii – un pat, o noptieră, un televizor. Atât reușesc să văd.

– Baia este chiar după colț. Aveți și frigider și aer condiționat. Telecomanda este pe noptieră. Mă întorc.

Se va întoarce.

Rămân singură. Încep să-mi scot lucrurile din rucsac: cartea, telefonul, căștile, un măr verde, sticla de apă, șervețelele. Aș fi putut să le las înăuntru, în buzunarul ăla mare, cu fermoar, dar simt nevoia să fac ceva. E ca la hotel, doar că n-am dulap. Mă descalț și mă întind pe pat de parcă ar fi fost evident că acolo trebuie să mă așez. Dau drumul la televizor și aștept câteva secunde înainte ca ecranul să se aprindă cu un zgomot de respirație scurtă. Undeva, în colțul din dreapta, o bucățică minusculă de hârtie stă lipită acolo, ca un pansament. Forța electrostatică, parcă așa era. Îmi dau seama că știu doar că există, dar habar nu am ce e și, dacă m-ar întreba copilul, ar trebui să trag de timp și să mă uit pe șest pe Google, ca să nu-i zic că nu știu. Mamele care sațiu sunt mai bune decât mamele care nu știu. Așa mă gândesc și iau o gură de apă. În loc de una de aer. Nu mi-e sete, dar așa fac eu. Când simt că nu pot să respir, beau, împingând și niște oxigen prin buzele întredeschise. Dar nu mi-e sete.

Găsesc un documentar cu niște escroci din State care le-au furat unora banii după ce s-au împrietenit cu ei pe internet. Îmi verific telefonul. Ecranul e negru, ca un ochi închis. Mă încurajez singură: hai, că n-a trecut totuși decât o zi!

Îmi vorbesc cu tu, ca și cum am fi două. Așa m-am obișnuit. Uneori e ea aia mai proastă, alteori eu. Amândouă vrem să fim frumoase. Cealaltă e însă mai slabă. Și mult mai tânără. Despre mine n-am chef să vorbesc. Eram împreună, în bucătărie, când am găsit mesajul. Ai văzut, fată, și tu care credeai că te-a uitat!

Un zgomot de pași crește în spatele ușii. E timpul, îmi spun și mă chinui să respir adânc, ca și cum nu știu când voi mai avea ocazia să-mi umplu plămânii cu aer. O văd în prag și, în timp ce gura mea spune ceva, pe dinăuntru se țipă după ajutor. Mă las

Mergi la pagina:

Tot ce i-am promis tatălui meu descarcă doar topuri de cărți PDF 📖