Calea regilor vol. 2 de Brandon Sanderson descarcă online top cărți pdf 📖

Calea regilor vol. 2 de Brandon Sanderson descarcă top cele mai vîndute cărți online gratis carte .PDF

Kaladin s-a obişnuit cu darul său de a absorbi lumină de furtună şi, însoţit de Poetroi şi Teft, uneori sfătuit de sprena lui, Sylphrena, încearcă să-şi dea seama cum se poate folosi de el. Intenţia lui rămâne aceea de a-şi scăpa camarazii Podului Patru din sclavie. Un plan care i-a încolţit în minte, este acela de a-i antrena şi, prin luptă, să fugă din tabăra lui Sadeas destul de departe ca mâna lungă a legii să nu-i mai poată prinde. Dar, ca tovarăşii săi să ajungă destul de periculoşi încât să atace cu succes letal soldaţii, trebuie, mai  întâi, să supravieţuiască podalergărilor. Iar Kaladin caută şi aici soluţii.

La nivel înalt, la Curtea lui Elhokar, comploturile se ţin lanţ iar Sadeas unelteşte în continuare pentu discreditarea lui Dalinar şi înlăturarea sa din preajma regelui, deschizându-şi astfel drumul către putere. În acest timp, departe în Kharbranth, Shallan este prinsă între două lanţuri: dorinţa de a ajunge o erudită sub îndrumarea prinţesei Jasnah şi datoria către familia sa, de a o scoate din marasmul financiar prin furtul animmodului de la cea care-i este mentor.

Ce m-a impresionat în prima carte a Arhivelor... este acurateţea cu care Sanderson descrie scenele de luptă: tactica suliţaşilor, tactica folosită de cavalerişti şi, în general, tactica folosită în războaiele medievale. De asemenea, Kaladin nu este doar luptător ci şi CLS-ist (Combat Life Saver), respectând principiile medicinei de război şi acordării primului ajutor pe câmpul de luptă. Aceasta demonstrează că ori Sanderson şi-a făcut temele cu sârguinţă, ori că a avut sfătuitori pricepuţi. Oricum, rezultatul este admirabil!

FRAGMENT:

Ajunseră într-un loc în care spărtura se bifurca, despicându-se pentru a înconjura un platou aflat la mare înălţime. Kaladin se întoarse către podari.

— E un loc la fel de bun ca oricare altul.

Ceilalţi se opriră, adunându-se laolaltă. El le citi în ochi speranţa şi entuziasmul.

Şi el le simţise cândva, înainte de a cunoaşte întristarea şi durerea care veneau odată cu experienţa. Bizar lucru, ajunsese să venereze suliţa mai mult decât în prima tinereţe, fiind, în acelaşi timp, dezamăgit de ea. Îi plăceau concentrarea şi certitudinea pe care le simţea în timpul luptei. Dar nu-i salvase pe cei care-l urmaseră.

— Acum ar trebui să vă spun ce adunătură jalnică sunteţi, li se adresă el oamenilor. Aşa am văzut că se face întotdeauna. Sergentul le spune recruţilor ce demni de milă sunt. Le arată ce slăbiciuni au şi chiar se luptă cu vreo câţiva, trântindu-i pe spate ca să-i înveţe ce e umilinţa. Am făcut-o şi eu de vreo câteva ori când am instruit suliţaşi noi.

Clătină din cap.

— Azi n-o să-ncepem aşa. Voi n-aveţi de ce să fiţi umiliţi. Nu visaţi gloria. Visaţi să supravieţuiţi. Mai presus de toate, nu sunteţi grupul amărât şi neinstruit de recruţi cu care au de-a face cei mai mulţi sergenţi. Sunteţi căliţi. V-am văzut cărând un pod, în fugă, kilometri întregi. Sunteţi curajoşi. V-am văzut alergând drept către un şir de arcaşi. Sunteţi hotărâţi. Altminteri nu v-aţi afla aici, acum, cu mine.

Se îndreptă spre marginea spărturii şi scoase o suliţă dintr-un morman de resturi aduse de ape. Însă după ce o ridică, văzu că vârful îi fusese retezat. Se pregăti s-o arunce, dar se răzgândi.

Pentru el, era periculos să ţină în mână o suliţă. Îl făcea să-şi dorească să lupte şi l-ar fi îndemnat să se gândească la omul care fusese cândva: Kaladin cel Binecuvântat de Furtună, un comandant de pluton încrezător în forţele sale. Nu mai era acelaşi.

Se părea că, ori de câte ori punea mâna pe arme, mureau oamenii din jurul lui – prieteni şi duşmani deopotrivă. Aşa că, deocamdată, era bine să ia bucata aceea de lemn; nu era decât un baston. Nimic mai mult. Un băţ pe care-l putea folosi pentru instrucţie.

Avea să-nfrunte altă dată întoarcerea la suliţă.

— E bine că sunteţi aproape pregătiţi, le spuse oamenilor. Pentru că n-avem cele şase săptămâni care mi se dădeau pentru instruirea unui grup de recruţi. În şase săptămâni, prin grija lui Sadeas, ar muri jumătate dintre noi. Eu vreau ca peste şase săptămâni să vă văd pe toţi bând bere tulbure într-o tavernă dintr-un loc sigur.

La asta, mai mulţi podari scoaseră un soi de chicotit.

— E necesar să ne mişcăm repede, continuă Kaladin. Va trebui să vă muncesc din greu. Dar n-avem de ales.

Se uită la coada suliţei.

— În primul rând, trebuie să-nvăţaţi că e bine dacă vă pasă.

Cei treizeci şi trei de podari stăteau pe două rânduri. Toată lumea voise să vină. Până şi Leyten, care fusese atât de grav rănit. Nimeni n-avea răni atât de urâte încât să nu poată merge, dar Dabbid continua să se uite în gol. Pietroi stătea cu braţele încrucişate, ca şi cum n-ar fi avut nici cea mai mică intenţie să-nveţe să lupte. Shen, parshul, se afla tocmai în spate. Se uita în pământ. Kaladin n-avea de gând să-i pună o suliţă în mâini.

Mulţi podari păreau nedumeriţi de ceea ce spusese despre sentimente, deşi Teft îşi ridicase o sprânceană, iar Moash căsca.

— Ce vrei să zici? întrebă Drehy.

Era un bărbat blond, deşirat, cu braţe şi picioare lungi, vânjoase. Vorbea cu un uşor accent. Era din vest, dintr-un loc îndepărtat, numit Rianal.

— Mulţi soldaţi – începu Kaladin, plimbându-şi degetul mare de-a lungul bastonului şi simţind fibrele lemnului – cred că lupţi mai bine dacă eşti rece, lipsit de orice pasiune. Eu cred că părerea asta e gunoi rămas după furtună. Da, trebuie să vă concentraţi. Da, sentimentele sunt periculoase. Dar dacă nu-ţi pasă de nimic, ce eşti? Un animal, mânat doar de dorinţa de a ucide. Pasiunile sunt cele care ne fac oameni. Trebuie să luptăm dintr-un anumit motiv. De-aceea vă spun că e bine să vă pese. O să vorbim despre controlul spaimei şi al furiei, dar nu uitaţi asta, ca primă lecţie pe care v-o ofer.

Câţiva podari dădură din cap. Cei mai mulţi păreau încă năuciţi. Kaladin îşi aminti că aşa fusese şi el, că se întrebase de ce Tukks îşi pierdea vremea vorbind despre sentimente. Crezuse că le înţelegea – dorinţa de a deprinde lupta cu suliţa pornise de la sentimentele sale. Dorinţă de răzbunare. Ură. Setea de a le-o plăti lui Varth şi soldaţilor din plutonul lui.

Îşi ridică privirea, străduindu-se să-şi alunge amintirile. Nu, podarii nu înţelegeau ce spunea despre sentimente, dar poate că aveau să-şi amintească mai târziu, aşa cum îşi amintise el.