biblioteca Nr.1
de cărți online gratis
Cărți » Science Fiction » Născuţi din ceaţă vol. 5 – Umbra sinelui de Brandon Sanderson carte PDF 📖 📕 - carte online gratis .Pdf 📚
Născuţi din ceaţă vol. 5 – Umbra sinelui de Brandon Sanderson carte PDF 📖

Născuţi din ceaţă vol. 5 – Umbra sinelui de Brandon Sanderson carte PDF 📖

Citește online

Cărți «Născuţi din ceaţă vol. 5 – Umbra sinelui de Brandon Sanderson carte PDF 📖». Rezumatul cărții:

   Waxillium Ladrian face, acum, parte din efectivele Poliţiei din Elendel. Este, cumva, angajat cu jumătate de normă, în sensul că poate folosi allomanţia şi armele de foc în oraş, pentru a prinde criminali. În paralel cu această pasiune a sa – pentru că bărbatul trebuie să aibă şi pasiuni, nu-i aşa? – continuă pregătirile în vedera căsătoriei cu Steris.
 
Şi totuşi viaţa paşnicului Elendel este tulburată din nou cu o serie de evenimente la originea cărora este un kandra nebun. Este momentul când personaje din Historica (cartea pe care, la sfârşitul volumului anterior, Mars – numit şi Ochi-de-Fier – i-o trimite spre lectură lui Wax) îşi fac apariţia în viaţa reală alăturându-se efortului de a-l opri pe acel kandra şi a i-l livra lui Armonie pentru vindecare. Pentru că, uneori, fac paralele între Sanderson şi Jordan, pot aminti şi la acest volum că Sanderson preia din „bunele obiceiuri” şi personaje secundare din volumele anterioare revin aici în prim-plan. Este vorba de un personaj care apare în capitolul 9 din Eroul evurilor, iar în afara acestuia mai este un alt personaj „panromanic” pe care l-am întâlnit fugitiv în Ultimul Imperiu în pielea unui cerşetor şi, mult mai des, în seria Arhivei luminii de furtună, unde joacă un alt rol.
 
Nu vreau să dezvălui din acţiunea romanului, aşa că voi spune doar că nu mă aşteptam ca Sanderson să aibă afinităţi spre romanul poliţist, pentru că Umbra sinelui aparţine, în esenţă, acestei specii. Interacţiunea dintre Waxillium şi kandra seamănă cu efortul a doi mari maeştri ai şahului care încearcă să deducă viitoarele mişcări ale adversarului, să-i dejoace planurile şi să câştige partida. Sfârşitul romanului m-a dus cu gândul la finalul unui film poliţist din anii ’60 şi mi-a lăsat un gust dulce-amar pe care nu l-am mai simţit din perioada de început a adolescenţei, când citisem A de la Andromeda de Fred Hoyle şi John Elliot. Dar asta-i altă poveste...
 
Acesta este ultimul roman din seria Născuţi din ceaţă tradus în limba română. Următorul, The Bands of Mourning, a fost scris de Sanderson în 2016 şi, dacă editura Trei respectă periodicitatea anterioară, s-ar putea să o avem anul acesta în librării. În prezent, Sanderson lucrează la al şaptelea volum din serie, intitulat The Lost Metal care este prevăzut să apară pe piaţa occidenatală anul viitor.
0
0