Cartea neliniştirii de Fernando Pessoa citește top cărți romantice .PDF 📖
- AUTOR: Fernando Pessoa
- CATEGORIA: Bestseller
- NR. DE PAGINI: 612
- LIMBA: Română
Cărți «Cartea neliniştirii de Fernando Pessoa citește top cărți romantice .PDF 📖». Rezumatul cărții:
Cartea neliniştirii de Fernando Pessoa este o “autobiografie fără întâmplări” îi este atribuită lui Bernardo Soares, unul dintre semiheteronimi, cum însuşi scriitorul îl numeşte în scrisoarea adresată lui Adolfo Casais Monteiro, colegul său de breaslă: “Bernardo Soares […] apare numai când sunt obosit sau somnolent… Sunt eu însumi, dar mai puţin raţionalitatea şi afectivitatea lui.”
Bernardo Soares e un contabil din Lisabona, un om căruia viaţa nu i se întâmplă: “Consider că viaţa este un han unde trebuie să aştept până când soseşte diligenţa absurdului.”, un visător incurabil, după cum însuşi o recunoaşte: “N-am făcut altceva decât să visez. Acesta, numai acesta a fost dintotdeauna sensul vieţii mele. […] Niciodată n-am pretins să fiu altceva decât un visător.”, incapabil să se adapteze la schimbare: “… am o iubire organică şi fatală pentru fixitate. Detest orice viaţă nouă şi orice loc necunoscut.” şi plictisit într-atâta încât “plictiseala a devenit o persoană, ficţiunea încarnată a convieţuirii mele cu mine însumi.”
Şi în tot universul ăsta al lui în care nu se întâmplă absolut nimic – pe ici pe colo mai notează în jurnal câte o furtună sau un fenomen meteorologic inedit care loveşte oraşul, îţi azvârle câte o maximă de scris status pe Facebook sau pe Twitter. Soares e dat naibii, are câte ceva de zis despre orice, ceea ce îl face enervant şi de adorat/adulat în acelaşi timp.
– despre iubire & co: “Dacă ar putea să gândească, inima s-ar opri.”; “Niciodată nu iubim pe cineva. Iubim doar ideea pe care ne-o facem despre acel cineva. E un concept care ne aparţine şi – de fapt – pe noi înşine ne iubim.”;
– despre viaţă: “A trăi înseamnă a croşeta cu intenţiile altora.”; “Tot aşa cum ne spălăm trupul, ar trebui să ne spălăm şi destinul, să ne schimbăm viaţa cum ne împrospătăm lenjeria.”;
– despre lectură: “A citi înseamnă a visa dus de altcineva de mână.”;
– despre noi: “Orice om redevine copil atunci când doarme. […] Între a ucide pe cineva când doarme şi a ucide un copil eu nu văd nici o diferenţă sensibilă.”;
– despre vis: “Visul e cocaina cea mai primejdioasă, fiindcă e cea mai naturală dintre toate.”
– despre credinţă: “Raţiunea este să crezi că poţi să înţelegi fără să crezi; dar tot credinţă rămâne, fiindcă a înţelege conţine şi presupunerea că există ceva de înţeles.”
E poezie în proză ce reuşeşte Fernando Pessoa, jurnal de-o tristeţe dulce şi-o apăsare uşoară, cum rar veţi mai întâlni.
Bernardo Soares e un contabil din Lisabona, un om căruia viaţa nu i se întâmplă: “Consider că viaţa este un han unde trebuie să aştept până când soseşte diligenţa absurdului.”, un visător incurabil, după cum însuşi o recunoaşte: “N-am făcut altceva decât să visez. Acesta, numai acesta a fost dintotdeauna sensul vieţii mele. […] Niciodată n-am pretins să fiu altceva decât un visător.”, incapabil să se adapteze la schimbare: “… am o iubire organică şi fatală pentru fixitate. Detest orice viaţă nouă şi orice loc necunoscut.” şi plictisit într-atâta încât “plictiseala a devenit o persoană, ficţiunea încarnată a convieţuirii mele cu mine însumi.”
Şi în tot universul ăsta al lui în care nu se întâmplă absolut nimic – pe ici pe colo mai notează în jurnal câte o furtună sau un fenomen meteorologic inedit care loveşte oraşul, îţi azvârle câte o maximă de scris status pe Facebook sau pe Twitter. Soares e dat naibii, are câte ceva de zis despre orice, ceea ce îl face enervant şi de adorat/adulat în acelaşi timp.
– despre iubire & co: “Dacă ar putea să gândească, inima s-ar opri.”; “Niciodată nu iubim pe cineva. Iubim doar ideea pe care ne-o facem despre acel cineva. E un concept care ne aparţine şi – de fapt – pe noi înşine ne iubim.”;
– despre viaţă: “A trăi înseamnă a croşeta cu intenţiile altora.”; “Tot aşa cum ne spălăm trupul, ar trebui să ne spălăm şi destinul, să ne schimbăm viaţa cum ne împrospătăm lenjeria.”;
– despre lectură: “A citi înseamnă a visa dus de altcineva de mână.”;
– despre noi: “Orice om redevine copil atunci când doarme. […] Între a ucide pe cineva când doarme şi a ucide un copil eu nu văd nici o diferenţă sensibilă.”;
– despre vis: “Visul e cocaina cea mai primejdioasă, fiindcă e cea mai naturală dintre toate.”
– despre credinţă: “Raţiunea este să crezi că poţi să înţelegi fără să crezi; dar tot credinţă rămâne, fiindcă a înţelege conţine şi presupunerea că există ceva de înţeles.”
E poezie în proză ce reuşeşte Fernando Pessoa, jurnal de-o tristeţe dulce şi-o apăsare uşoară, cum rar veţi mai întâlni.
Recomandat pentru o lectură plăcută: ➾
