DOMNIȘOARA CHRISTINA descarcă cărți online gratis .Pdf 📖

Faceți cinste cu-o cafea?

PayPal

VĂ MULȚUMESC!!!

ALTE CĂRȚI GRATUITE GĂSIȚI AICI Contact:

blu.duaine@gmail.com

SERIA PROZĂ FANTASTICĂ DOMNIȘOARA CHRISTINA (Vol. I) DOMNIȘOARA CHRISTINA ȘARPELE SECRETUL DOCTORULUI HONIGBERGER NOPȚI LA SERAMPORE UN OM MARE DOUĂSPREZECE MII DE CAPETE DE VITE FATA CĂPITANULUI O FOTOGRAFIE VECHE DE 14 ANI PE STRADA MÎNTULEASA (Vol. II) LA ȚIGANCI GHICITOR ÎN PIETRE PODUL ADIO! PE STRADA MÎNTULEASA ÎN CURTE LA DIONIS IVAN UNIFORME DE GENERAL INCOGNITO LA BUCHENWALD PELERINA LA UMBRA UNUI CRIN… (Vol. III) LES TROIS GRÂCES TINEREȚE FĂRĂ DE TINEREȚE ȘANTURILE NOUĂSPREZECE TRANDAFIRI DAYAN LA UMBRA UNUI CRIN… Mircea Eliade

PROZĂ FANTASTICĂ Volumul I DOMNIȘOARA CHRISTINA Format electronic și copertă: ANTON BUDILEANU Reproducerea integrală sau parțială a acestei publicații, precum și transmiterea ei sub orice formă sau prin orice mijloace, electronice, mecanice, fotocopiere, înregistrare sau stocare în orice sistem de recuperare, fără acordul scris al editurii, reprezintă o încălcare a drepturilor de copyright. UUID: 3f1056b2-09eb-4466-bf40-f97b659ecb38 Data versiunii curente: 07-04-2021 © BLU DUAINE PRESS, 2020

CUPRINS Despre autor Prefață Domnișoara Christina Șarpele Secretul doctorului Honigberger Nopți la Serampore Un om mare Douăsprezece mii de capete de vite Fata căpitanului O fotografie veche de 14 ani Despre autor

Mircea Eliade (n. 9 martie 1907, București, Regatul României – d. 22 aprilie 1986, Chicago, SUA) a fost istoric al religiilor, scriitor de ficțiune, filozof și profesor român la Universitatea din Chicago, din 1957, titular al catedrei de istoria religiilor Sewell L. Avery din 1962, naturalizat cetățean american în 1966, onorat cu titlul de Distinguished Service Professor. Autor a 30 de volume științifice, opere literare și eseuri filozofice traduse în 18 limbi și a circa 1200 de articole și recenzii cu o tematică variată. Opera completă a lui Mircea Eliade ar ocupa peste 80 de volume, fără a lua în calcul jurnalele sale intime și manuscrisele inedite. Este membru post-mortem al Academiei Române (din 1990).

Prefață[1]

Încă din adolescență mi-a plăcut să scriu nuvele, povestiri și chiar „romane” fantastice. Prima proză literară publicată se intitula Cum am descoperit Piatra Filozofală. Am evocat în altă parte această întîmplare[2]. În toamna anului 1921, Ziarul Științelor Populare anunțase un concurs printre elevii de liceu: o „compoziție literară” cu subiect științific.

M-am apucat să scriu într-o duminică; aveam toată ziua și noaptea libere în fața mea. Îmi amintesc încă începutul și sfîrșitul povestirii: mă aflam în laborator (în acel an eram pasionat de chimie și îmi alcătuisem un mic laborator, în pod) și nu știu datorită cărei împrejurări am adormit – dar, evident cititorul nu știa asta; nu i-o spusesem. Apare un personaj ciudat, care-mi vorbește despre Piatra Filozofală, mă asigură că nu e o legendă, că Piatra se poate dobîndi dacă cunoști o anumită formulă. Îmi povestește o seamă de operații, cu alchimiști celebri, și-mi propune să refacem împreună experiența. Nu mă convinsese, dar am acceptat. Străinul amestecă diverse substanțe într-un creuzet, îl pune la foc, apoi presară un praf și exclamă: Privește bine acum! Privește! Într-adevăr, substanțele din creuzet se transformau sub ochii mei în aur. Emoționat, fac un gest brusc și răstorn creuzetul, care cade cu zgomot pe podea. În acea clipă mă trezesc. Eram singur în laborator. Dar o clipă am crezut că visul fusese aievea. Pe podea, alături de creuzet, zăcea un bulgăre de aur. De abia cînd l-am luat în mînă mi-am dat seama că era o bucată de pirită, minereu care, aparent, seamănă cu aurul.

Povestirea a cîștigat premiul întîi – 100 de lei – și a fost publicată în ultimul număr, din 27 decembrie 1921, al Ziarului Științelor Populare. Nu era, de altfel, prima încercare literară. Încă din primăvara acelui an începusem să scriu o seamă de povestiri fantastice. Îmi aduc vag aminte de subiectele lor. Una din ele începea cam așa: Azi m-am întîlnit cu Dumnezeu pe drum. Voia să-și facă o nuia. A rupt o ramură și m-a întrebat: „Nu cumva ai un briceag?” Dar nu mai știu ce s-a întîmplat după aceea. Personajul unei alte povestiri era un modest funcționar într-un mic oraș de provincie. Incult, aproape agramat, într-o zi simte nevoia de a scrie, și scrie, una după alta, cîteva cărți. Apoi duce manuscrisele profesorului de literatură de la liceul din localitate. Profesorul le răsfoiește, citește, ici-colo, cîte un paragraf, apoi îl întreabă: Dar ce ți-a venit să transcrii cu mîna tot opere celebre: Viața la Țară a lui Duiliu Zamfirescu, Madame Bovary, Sonata Kreutzer? Tînărul se jură că habar n-avea de aceste cărți, că lui nu-i place să citească literatură, că a scris toate aceste caiete fără să înțeleagă ce se întîmplă cu el. Profesorul pare sceptic. Îl sfătuiește să mai încerce și altceva: bunăoară o piesă de teatru. După cîteva săptămîni, omul se întoarce cu două manuscrise. Erau Bărbierul din Sevilla și Apus de soare.

Tot în acei ani, 1921–1923, am scris, în cîteva caiete, Călătoria celor cinci cărăbuși în țara furnicilor roșii, un fel de roman de aventuri în care amestecam entomologia (altă pasiune a adolescenței mele), umorul și fantasticul. Ceea ce mă pasiona mai mult scriindu-l era descrierea diverselor lucruri așa cum le vedeau cărăbușii, străbătîndu-le pe îndelete sau zburînd pe deasupra lor. Era, de fapt o microgeografie imaginară pe care o organizam pe măsură ce o