Poate că ce vrea să spună este că, după ce s-a vindecat de astmă, soția lui a întinerit. A început să semene cu cea care era la nouăsprezece ani. E adevărat? îl întrebă. Asta voiai să spui?

Un zîmbet beatific lumină din nou figura lui Dumitru.

— La cîteva luni după miracol, începu el rostind cuvintele cu mare greutate.

Se întrerupse, își scoase portmoneul și începu să caute înfrigurat.

— Era veche de 10 ani, și la cîteva luni după miracol…

În cele din urmă găsi fotografia și o mai arătă ținînd-o anevoie deasupra capului.

— Uitați-vă bine la ea, spuse încercînd zadarnic să pronunțe corect. Așa era acum paisprezece ani. Și așa a început să arate acum aproape patru ani, la cîteva luni după miracol. Așa cum eu n-o văzusem niciodată.

— Dar dacă e așa cum spune el, vorbi din nou Lucio, înseamnă că soția lui a întinerit cu zece ani.

— Cu paisprezece ani! îl întrerupse Dumitru. Paisprezece ani fără cîteva luni.

— Și atunci într-adevăr a fost un miracol, continuă Lucio fascinat. Și acum Dugay afirmă că el n-are nici un amestec în treaba asta…

— Are! îl întrerupse din nou Dumitru. Dumnezeu a fost cu el!

— Atunci, pentru că într-adevăr este un miracol, nu există decît o singură explicație: miracolul l-a săvîrșit prietenul nostru Dumitru.

— Dumnezeu! protestă Dumitru ridicînd mîna dreaptă în sus. Dumnezeu, prin doctor Martin!

— Deci, acest prieten al nostru, Dumitru, este un făcător de minuni… un sfînt!

Dumitru protestă ridicînd amîndouă brațele în aer.

— Dumnezeu! strigă el.

— Este deci un nou sfînt, continuă Lucio. Un nou Sfînt Dumitru.

— Nu luați în deșert numele lui Dumnezeu, încercă să spună Dumitru.

Dar după primele cuvinte, sala începu să se învîrtă cu el și-și rezemă capul pe masă.

— Să nu i se facă rău, spuse cineva punîndu-i mîna pe umăr.

Dar Dumitru întinse ușor brațul pe masă, împingînd paharele, și toți înțeleseră cu ușurare că adormise.

Lucio se îndreptă spre microfon.

— O clipă de atenție, vă rog, începu el. Și vă mai rog ceva: să nu aplaudați. Căci ați putea să-l treziți. O clipă de atenție, deci. Prieteni, am rarul, excepționalul privilegiu, să vă anunț că avem un sfînt printre noi.

În sală se făcu deodată tăcere.

— Un făcător de minuni este un sfînt. Or, prietenul nostru Dumitru, pe care reflectorul are să vi-l arate într-un moment, nu numai că și-a vindecat soția de astmă, dar a întinerit-o cu zece ani. Sau cu paisprezece ani, după o altă versiune… Acest nou sfînt, Sfîntul Dumitru, este omul pe care vi-l arată acum reflectorul.

Cîțiva se ridicară de la mesele din fund și veniră pînă în mijlocul sălii, ca să-l vadă mai bine.

— După cum vedeți, doarme. De aceea, vă rog, nu-l treziți aplaudîndu-l. Doarme, nu pentru că a băut prea mult, ci pentru că e peste măsură de obosit. Vine de foarte departe. Vine tocmai de la Dunăre, și l-am ostenit și noi cu întrebările. Voiam să-l descoasem, să aflăm în ce împrejurări paisprezece ani sînt cam tot atîta, dacă nu mai puțin, decît zece ani.

Se auziră cîteva rîsete, dar în clipa următoare Dugay se apropie de Lucio și-i luă microfonul.

— De ce vă bateți joc de el, că nu v-a făcut nimic? Dacă crede în idoli și în năluciri nu e vina lui.

Reflectorul se schimbă brusc și-l scăldă în lumină, dar Dugay nu se intimidă. Cu tava în mînă, foarte palid, privea peste mese, parcă ar fi așteptat pe cineva să răsară deodată, acolo, lîngă ușă.

— E vina noastră, care am știut de Dumnezeul adevărat și nu l-am mărturisit. Așa cum e Dumitru, cu credința lui naivă, idolatră și vană, e mai aproape de Dumnezeul adevărat decît noi toți. Și tot el are să-l vadă cel dintîi, cînd Dumnezeul adevărat își va arăta din nou fața, nu în biserici, nici în universități, ci se va arăta pe neașteptate, deodată, aici între noi, poate pe stradă, poate într-un bar, dar noi nu-l vom recunoaște și nu vom mărturisi pentru El.

Dumitru se trezise și-l privea cu nesaț, toată fața luminată de un zîmbet.

— Vorbește doctor Martin, șopti. Vorbește înflăcărat și sincer, ca un profet…

Chicago, aprilie 1959

[1] În mod pertinent, cu siguranță, cu competență, cu certitudine (n. r.)

[2] Trei sute (engl.) (n. r.)

[3] Comiterea unor fapte rușinoase, josnice, mîrșave (lat. turpitudo) (n. r.)

[4] Totalitate a concepțiilor religioase referitoare la soarta omului după moarte, la sfîrșitul lumii și al universului (n. r.)

[5] Mama natură (germ.) (n. r.)