LA UMBRA UNUI CRIN… descarca gratis cele mai frumoase romane de dragoste gratis PDf 📖

Faceți cinste cu-o cafea?

PayPal

VĂ MULȚUMESC!!!

ALTE CĂRȚI GRATUITE GĂSIȚI AICI Contact:

blu.duaine@gmail.com

SERIA PROZĂ FANTASTICĂ DOMNIȘOARA CHRISTINA (Vol. I) DOMNIȘOARA CHRISTINA ȘARPELE SECRETUL DOCTORULUI HONIGBERGER NOPȚI LA SERAMPORE UN OM MARE DOUĂSPREZECE MII DE CAPETE DE VITE FATA CĂPITANULUI O FOTOGRAFIE VECHE DE 14 ANI PE STRADA MÎNTULEASA (Vol. II) LA ȚIGĂNCI GHICITOR ÎN PIETRE PODUL ADIO! PE STRADA MÎNTULEASA ÎN CURTE LA DIONIS IVAN UNIFORME DE GENERAL INCOGNITO LA BUCHENWALD PELERINA LA UMBRA UNUI CRIN… (Vol. III) LES TROIS GRÂCES TINEREȚE FĂRĂ DE TINEREȚE ȘANTURILE NOUĂSPREZECE TRANDAFIRI DAYAN LA UMBRA UNUI CRIN… Mircea Eliade

PROZĂ FANTASTICĂ Volumul III LA UMBRA UNUI CRIN… Format electronic și copertă: ANTON BUDILEANU Reproducerea integrală sau parțială a acestei publicații, precum și transmiterea ei sub orice formă sau prin orice mijloace, electronice, mecanice, fotocopiere, înregistrare sau stocare în orice sistem de recuperare, fără acordul scris al editurii, reprezintă o încălcare a drepturilor de copyright. UUID: d4864f67-fc11-433a-b63d-74f28a82eec8 Data versiunii curente: 12-04-2021 © BLU DUAINE PRESS, 2020

CUPRINS Les trois grâces Tinerețe fără de tinerețe Șanțurile Nouăsprezece trandafiri Dayan La umbra unui crin… Postfață Les trois grâces

— Este curios că s-a gîndit la asta… Că ultimele lui cuvinte au fost astea: Les trois grâces…

Aproape 39 de ani. De fapt, 39 de ani fără trei săptămîni. La cîțiva kilometri de Vevey, în pădure. Dacă nu l-ar fi trezit lătratul cîinelui, ar fi trecut pe lîngă ele fără să le vadă. Probabil că încerca din nou – pentru a cîta oară? – să găsească rima. Se încăpățînase să păstreze, întreg, numele latinesc: Euphorbia[1] moldavica id est impudica… A întors speriat capul; un cîine mare, negru se îndrepta spre el, pe pietriș, și în fund, pe jumătate ascunse sub sălcii și brazi, cele trei vile. Așa cum nu mai văzuse pînă atunci. Păreau izolate, și totuși comunicau între ele; dar nu înțelegea cum. Le privea fascinat, nemaiîndrăznind să clipească. (Cîteva luni după aceea, Sidonia i-a spus, stăpînindu-și anevoie enervarea: „Știu, este pur și simplu un tic; dar, dacă ai avea puțină voință… Pentru că, iartă-mă că ți-o repet, pentru cel care te privește…” „Dar nu clipesc întotdeauna, a întrerupt-o zîmbind. Cînd mă interesează ceva, un tablou, un peisagiu, o floare…” „Nu vorbeam de flori, reluă Sidonia. Este meseria ta…” Poate că atunci, în acea clipă, a înțeles. Cuvintele acelea, „meseria”, „este meseria ta”, i-au fost de-ajuns. A ridicat din umeri. „Înainte de toate, pentru mine, botanica este o pasiune; în al doilea rînd, este o știință foarte precisă… În orice caz, te asigur, ticul, dacă se poate numi așa, nu-mi aparține. Nu aparține poetului, și nici naturalistului…”)

— Da, este într-adevăr curios, vorbi Hagi Pavel. Vreau să spun că și-a amintit de ele tocmai atunci, cînd… Se întrerupse brusc, încercînd să-și înăbușe un suspin: Dumnezeu să-l ierte! adăugă coborînd glasul.

Apoi întinse mîna și apucă paharul cu vin.

— Les trois grâces, repetă absent Zalomit. Les trois grâces!

Ce casă de vis! Să poți lucra aici o vară întreagă, să nu faci altceva decît să scrii!… Dar îl exaspera cîinele. Se învîrtea în jurul lui, la cîțiva metri, lătrînd tot mai strident, neîndrăznind să-l privească și totuși cu capul necontenit îndreptat, amenințător, către el. Îi strigă în glumă: „Potaie!” încercînd să-l îmblînzească. Atunci dădu cu ochii de tăblița de aramă și citi: Les trois grâces. „Evident! Acum înțeleg!”, șopti.

— Dar, în fond, de ce este vorba? întrebă Nicoleanu. Ce-a vrut să spună?

Hagi Pavel își îndreptă privirile spre Zalomit și zîmbi trist.

— Tinerețe, spune, amintiri din tinerețe. De cînd eram toți trei la studii, în Elveția.

Își duse stîngaci mîna la ochi și începu să se frece. Apoi, cu un oftat, își umplu din nou paharul.

— Eu le-am descoperit întîi, începu Zalomit, dar în ziua următoare i-am adus și pe ei să le admire. Les trois grâces. Într-adevăr, nu li se potrivea alt nume. Căci, deși erau trei, alcătuiau o unitate, dacă înțelegi ce vreau să spun. Le-a plăcut și lor, firește, dar eu eram pur și simplu îndrăgostit, de fiecare în parte și de toate trei laolaltă. Veneam să le văd în fiecare duminică. Am venit o dată, toți trei, pe ninsoare. Zăpada era deja de cîteva palme, dar ningea întruna și printre brazi, după ce se aprinseseră luminile înăuntru, căci eram în ianuarie și se întuneca repede, printre brazi parcă ne-am fi aflat deodată într-un basm norvegian cu zîne.

— Am mai fost și altă dată pe zăpadă, îl întrerupse Hagi Pavel. Dar n-a mai fost așa frumos.

Zalomit clătină din cap.

— Nu, te înșeli. Pe zăpadă n-am fost decît o singură dată, în duminica aceea din ianuarie, în 1929 sau 1930.

Hagi Pavel îl privi curios.

— În nici un caz n-a putut fi în 1929, pentru că nu mă instalasem încă la Geneva. Și nici în 1930 n-a putut fi, pentru că vacanța aceea de iarnă o petrecusem în țară.

— Poate că nu vorbiți de același lucru, interveni Nicoleanu. După cîțiva ani… amintirile, știți și dumneavoastră…

— Dar Les trois grâces sînt mai mult decît amintiri din tinerețe, îl întrerupse Zalomit. Cel puțin pentru mine. Publicasem o plachetă de versuri, cu banii mei bineînțeles. Fără nici un succes, de altfel. Lucram în