Kerstin Gier – Culorile dragostei - vol.2, Albastru de safir. PDF📚 Find the Real You book online free .PDF 📖
- AUTOR: Kerstin Gier
- CATEGORIA: Literatura Universală
- NR. DE PAGINI: 180
- LIMBA: Română
Cărți «Kerstin Gier – Culorile dragostei - vol.2, Albastru de safir. PDF📚 Find the Real You book online free .PDF 📖». Rezumatul cărții:
Fragment:
" Londra,
14 mai 1602
Era întuneric pe aleea Southwark; întuneric şi pustiu. În aer plutea
miasmă de alge, de hazna şi de peşte mort. El o strânse involuntar mai tare
de mână şi o trase după el.
— Ar fi fost mai bine să mergem chiar pe malul râului. În labirintul ăsta
de alei poţi să te rătăceşti foarte uşor, şopti el.
— Da, şi de după fiecare colţ pândeşte un hoţ sau un criminal.
Vocea ei părea încântată.
— Minunat, nu? Asta e de o mie de ori mai bine decât să stai între
zidurile alea îmbâcsite şi să-ţi faci temele!
Îşi adună rochia grea şi porni în grabă mai departe.
Lui îi veni să râdă involuntar. Talentul lui Lucy de a vedea ceva pozitiv
în orice situaţie şi în orice moment era unic. Nici măcar aşa-numita Epocă de
Aur a Angliei, al cărei nume era momentan contrazis şi care se dovedea
destul de sinistră, n-o putea speria, ci dimpotrivă.
— Păcat că nu avem niciodată la dispoziţie mai mult de trei ore, spuse
ea când el i se alătură. Hamlet mi-ar fi plăcut şi mai mult dacă nu ar fi trebuit
să-l văd în episoade.
Ea evită cu pricepere o dezgustătoare baltă de noroi – sau ceea ce el
spera din tot sufletul să fi fost noroi. Apoi făcu agil vreo câţiva paşi de dans şi
se roti o dată împrejur.
— Astfel, conştiinţa face din noi toţi nişte laşi...” Nu c-a fost grozav?
El dădu aprobator din cap şi fu nevoit să se concentreze ca să nu-l
apuce din nou râsul. Făcea asta prea des în prezenţa lui Lucy. Dacă nu era
atent, putea părea cel mai mare idiot!
Se îndreptau spre Podul Londrei – în mod stupid, podul Southwark, care
ar fi fost practic mai avantajos ca amplasament, nu era construit încă la acel
moment. Trebuiau însă să se grăbească dacă nu doreau să le fie descoperită
călătoria în secolul al XVII-lea.
Doamne, ce n-ar fi dat el să poată scăpa, în sfârşit, de gulerul ăla alb şi
rigid! Aşa trebuie să se fi simţit câinii care erau nevoiţi să poarte plasticul ăla
protector în jurul gâtului după intervenţiile chirurgicale.
Lucy o luă pe după colţ, în direcţia fluviului. Părea să-i fi rămas gândul
la Shakespeare.
— Cât i-ai dat, până la urmă, omului ăluia, Paul, că ne-a lăsat să intrăm
în Teatrul Globe?
— Patru dintre monedele astea grele, habar n-am ce valoare au.
Râse.
— Probabil că a fost aproximativ câştigul lui pe un an.
— În orice caz, ne-a fost de folos. Locurile au fost super.
Au ajuns în fugă la Podul Londrei. Aşa cum făcuse şi la venire, Lucy se
opri, dornică să discute despre casele peste care era construit podul. Dar el o
trase mai departe.
— Ştii bine ce a spus domnul George: dacă zăboveşti prea mult sub o
fereastră, s-ar putea să te trezeşti cu conţinutul unei oale de noapte fix în
cap, îi aminti el. În plus, atragi atenţia!
— Nici nu îţi dai seama că eşti pe un pod. Arată ca o stradă normală.
Oh, priveşte, un ambuteiaj! Ar cam fi timpul să mai construiască vreo câteva
poduri. "
" Londra,
14 mai 1602
Era întuneric pe aleea Southwark; întuneric şi pustiu. În aer plutea
miasmă de alge, de hazna şi de peşte mort. El o strânse involuntar mai tare
de mână şi o trase după el.
— Ar fi fost mai bine să mergem chiar pe malul râului. În labirintul ăsta
de alei poţi să te rătăceşti foarte uşor, şopti el.
— Da, şi de după fiecare colţ pândeşte un hoţ sau un criminal.
Vocea ei părea încântată.
— Minunat, nu? Asta e de o mie de ori mai bine decât să stai între
zidurile alea îmbâcsite şi să-ţi faci temele!
Îşi adună rochia grea şi porni în grabă mai departe.
Lui îi veni să râdă involuntar. Talentul lui Lucy de a vedea ceva pozitiv
în orice situaţie şi în orice moment era unic. Nici măcar aşa-numita Epocă de
Aur a Angliei, al cărei nume era momentan contrazis şi care se dovedea
destul de sinistră, n-o putea speria, ci dimpotrivă.
— Păcat că nu avem niciodată la dispoziţie mai mult de trei ore, spuse
ea când el i se alătură. Hamlet mi-ar fi plăcut şi mai mult dacă nu ar fi trebuit
să-l văd în episoade.
Ea evită cu pricepere o dezgustătoare baltă de noroi – sau ceea ce el
spera din tot sufletul să fi fost noroi. Apoi făcu agil vreo câţiva paşi de dans şi
se roti o dată împrejur.
— Astfel, conştiinţa face din noi toţi nişte laşi...” Nu c-a fost grozav?
El dădu aprobator din cap şi fu nevoit să se concentreze ca să nu-l
apuce din nou râsul. Făcea asta prea des în prezenţa lui Lucy. Dacă nu era
atent, putea părea cel mai mare idiot!
Se îndreptau spre Podul Londrei – în mod stupid, podul Southwark, care
ar fi fost practic mai avantajos ca amplasament, nu era construit încă la acel
moment. Trebuiau însă să se grăbească dacă nu doreau să le fie descoperită
călătoria în secolul al XVII-lea.
Doamne, ce n-ar fi dat el să poată scăpa, în sfârşit, de gulerul ăla alb şi
rigid! Aşa trebuie să se fi simţit câinii care erau nevoiţi să poarte plasticul ăla
protector în jurul gâtului după intervenţiile chirurgicale.
Lucy o luă pe după colţ, în direcţia fluviului. Părea să-i fi rămas gândul
la Shakespeare.
— Cât i-ai dat, până la urmă, omului ăluia, Paul, că ne-a lăsat să intrăm
în Teatrul Globe?
— Patru dintre monedele astea grele, habar n-am ce valoare au.
Râse.
— Probabil că a fost aproximativ câştigul lui pe un an.
— În orice caz, ne-a fost de folos. Locurile au fost super.
Au ajuns în fugă la Podul Londrei. Aşa cum făcuse şi la venire, Lucy se
opri, dornică să discute despre casele peste care era construit podul. Dar el o
trase mai departe.
— Ştii bine ce a spus domnul George: dacă zăboveşti prea mult sub o
fereastră, s-ar putea să te trezeşti cu conţinutul unei oale de noapte fix în
cap, îi aminti el. În plus, atragi atenţia!
— Nici nu îţi dai seama că eşti pe un pod. Arată ca o stradă normală.
Oh, priveşte, un ambuteiaj! Ar cam fi timpul să mai construiască vreo câteva
poduri. "
Recomandat pentru o lectură plăcută: ➾
