Secta egoistilor de Eric Emmanuel Schmitt. Pdf📚 (Citește online gratis) pdf 📖
- AUTOR: Eric Emmanuel Schmitt
- CATEGORIA: Literatura Universală
- NR. DE PAGINI: 194
- LIMBA: Română
Cărți «Secta egoistilor de Eric Emmanuel Schmitt. Pdf📚 (Citește online gratis) pdf 📖». Rezumatul cărții:
Secta Egoistilor a fost distins cu Prix du premier roman in 1995. In penumbra Bibliotecii Nationale din Paris, rasfoind un dictionar ales la intamplare, un cercetator face cunostinta cu un personaj insolit: Gaspard Languenhaert, filozoful olandez din secolul al XVIII-lea care si-a sustinut doctrina "egoista" in saloanele pariziene, unde se declara unicul creator al universului perceptibil. La inceput amuzat de descoperire, cercetatorul devine din ce in ce mai intrigat de viata bizarului personaj, de care se simte inexplicabil legat, astfel ca pleaca in cautarea lui Languenhaert, ale carui urme apar si dispar pe neasteptate.
Ancheta il va purta de la Paris in Bretania, apoi la Amsterdam, unde il asteapta o seama de documente misterioase, a caror aparitie pare orchestrata de o mana atotputernica si o minte atotstiutoare. Mai presus de toate insa, aceasta calatorie se dovedeste, pentru narator si cititor, un voiaj interior, o explorare a limitelor ratiunii si a nemasuratelor intinderi ale ego-ului, dincolo de care se afla raspunsul la intrebarea: "Cum poti sti vreodata daca viata e aievea si nu-i doar un vis?"
Fragment:
" S-a întâmplat într-o seară de decembrie,
la Biblioteca Naţională.
Sătul de fişat, conspectat, adnotat, subli-
niat, discutat, analizat, meditat cât a fost
ziua de lungă, cu ochii usturându-mă şi
mâna ca plumbul, am lăsat stiloul jos şi
mi-am ridicat privirea.
în jurul meu, spinări încovoiate deasu-
pra meselor, creştete lucind în lumina lăm-
pilor şi pereţi lungi acoperiţi cu şiruri de
cărţi închise, mute, de nepătruns. Un clei
lichid de un verzui posomorât îngheţase
Sala Mare într-o tăcere încremenită. Nimic
nu se clintea. în aer adăsta mirosul acela de
praf curat, praful stârnit în fiecare dimineaţă.
„Cred că visez... Parcă nu mai trăiesc...
M-am înţepenit într-o nălucire..."
Pentru prima oară am simţit că-mi urăsc
munca. M-am uitat la maldărele de dosare
ca la nişte lucruri îndepărtate, străine, dosa-
rele mele deasupra cărora stăteam aplecat
de ani şi ani îndemnat de travaliul de
erudit, de studiul lingvisticii medievale,
care nu mai interesa pe nimeni altcineva,
nici măcar pe mine.
O umbră s-a prelins sus de tot, în lungul
vitraliilor întunecate.
M-am uitat de jur împrejur.
Capetele aplecate erau adâncite în
gânduri. Dacă din când în când ochii nu
li s-ar fi mişcat îndărătul ochelarilor de
baga, ai fi băgat mâna-n foc că sunt morţi.
Citeau; ca nişte şopârlc care rămân neclin-
tite câtă vreme digeră o insectă, absorbeau
cunoaşterea, se pătrundeau de amintirile
omenirii, se consacrau esenţialului. Ce plic-
ticoasă e veşnicia atunci când durează în
timp... "
Ancheta il va purta de la Paris in Bretania, apoi la Amsterdam, unde il asteapta o seama de documente misterioase, a caror aparitie pare orchestrata de o mana atotputernica si o minte atotstiutoare. Mai presus de toate insa, aceasta calatorie se dovedeste, pentru narator si cititor, un voiaj interior, o explorare a limitelor ratiunii si a nemasuratelor intinderi ale ego-ului, dincolo de care se afla raspunsul la intrebarea: "Cum poti sti vreodata daca viata e aievea si nu-i doar un vis?"
Fragment:
" S-a întâmplat într-o seară de decembrie,
la Biblioteca Naţională.
Sătul de fişat, conspectat, adnotat, subli-
niat, discutat, analizat, meditat cât a fost
ziua de lungă, cu ochii usturându-mă şi
mâna ca plumbul, am lăsat stiloul jos şi
mi-am ridicat privirea.
în jurul meu, spinări încovoiate deasu-
pra meselor, creştete lucind în lumina lăm-
pilor şi pereţi lungi acoperiţi cu şiruri de
cărţi închise, mute, de nepătruns. Un clei
lichid de un verzui posomorât îngheţase
Sala Mare într-o tăcere încremenită. Nimic
nu se clintea. în aer adăsta mirosul acela de
praf curat, praful stârnit în fiecare dimineaţă.
„Cred că visez... Parcă nu mai trăiesc...
M-am înţepenit într-o nălucire..."
Pentru prima oară am simţit că-mi urăsc
munca. M-am uitat la maldărele de dosare
ca la nişte lucruri îndepărtate, străine, dosa-
rele mele deasupra cărora stăteam aplecat
de ani şi ani îndemnat de travaliul de
erudit, de studiul lingvisticii medievale,
care nu mai interesa pe nimeni altcineva,
nici măcar pe mine.
O umbră s-a prelins sus de tot, în lungul
vitraliilor întunecate.
M-am uitat de jur împrejur.
Capetele aplecate erau adâncite în
gânduri. Dacă din când în când ochii nu
li s-ar fi mişcat îndărătul ochelarilor de
baga, ai fi băgat mâna-n foc că sunt morţi.
Citeau; ca nişte şopârlc care rămân neclin-
tite câtă vreme digeră o insectă, absorbeau
cunoaşterea, se pătrundeau de amintirile
omenirii, se consacrau esenţialului. Ce plic-
ticoasă e veşnicia atunci când durează în
timp... "
Recomandat pentru o lectură plăcută: ➾
