Eric Emmanuel Schmitt – Milarepa. Pdf📚 citește top cărți gratis PDF 📖
- AUTOR: Eric Emmanuel Schmitt
- CATEGORIA: Literatura Universală
- NR. DE PAGINI: 18
- LIMBA: Română
Cărți «Eric Emmanuel Schmitt – Milarepa. Pdf📚 citește top cărți gratis PDF 📖». Rezumatul cărții:
Milarepa e marele yoghin tibetan, inteleptul enigmatic ce a strabatut noua veacuri, distiland, transmutatie dupa transmutatie, toate experientele lumii de carne si spirit. Acum locuieste in visele parizianului Simon si-l tulbura noapte de noapte cu aceeasi nalucire de nepatruns, asa incat viata traita si viata visata incep sa se amestece pana la confuzie.
Cheia enigmei e oferita de o femeie stranie pe care Simon o intalneste intr-o cafenea din Parisul diurn. O poveste tulburatoare, in spiritul budismului tibetan, despre iluminare prin suferinta si dragoste, si un posibil raspuns la multe dintre intrebarile ce ne framanta din zorii omenirii.
Fragment:
" Totul a început cu un vis...
Munţi înalţi... O clădire aşezată pe stânci, o clădire roşie, de un roşu
stins, un roşu ca al soarelui în amurg; mai jos, hoituri de câini care putrezeau
acoperite de un noian de muşte... Vântul îmi încovoia spinarea. In vis,
stăteam în picioare, dar aveam impresia că mă aflu foarte sus, mai sus decât
mine însumi, deasupra unui trup destul de delicat, uscat ca o aripă de fluture.
Era trupul meu şi totuşi nu era al meu. Prin sânge îmi circula o
nesecată ură, ce mă împingea din urmă să caut pe poteci un om pe care
voiam să-l ucid cu bâta; ura era atât de puternică – un lapte negru clocotitor
– încât până la urmă a dat pe dinafară şi m-a trezit.
M-am regăsit eu cu mine însumi, doar cu mine, în aşternuturile mele
obişnuite, în camera mea din Montmartre, sub un cer parizian.
Visul m-a amuzat.
Numai că visul s-a întors.
De unde vin oare visele?
Şi pentru ce se năpustea acesta asupra mea?
Noapte de noapte mă pomeneam bătând lungile drumuri pietroase cu
răzbunarea aceea ascunsă în sufleT. Şi mereu aceleaşi hoituri de câini şi bâta
din mâna mea care-l căuta pe omul pe care trebuia să-l doboare.
A început să mi se facă frică. In mod obişnuit, visele apar, apoi se şterg.
Visul ăsta părea să se instaleze definitiv! Începeam să frecventez două lumi,
la fel de stabile, la fel de fixate: aici, la Paris, lumea la lumina zilei în care mă
loveam de aceleaşi mobile, mă ciocneam de aceiaşi oameni, în acelaşi oraş;
iar acolo – dar unde oare, acolo?
— Lumea munţilor înalţi de piatră, în care voiam să ucid un om. Dacă
visele se repetă în miezul vieţii trăite când eşti treaz, cum să nu crezi că e
vorba de o a doua viaţă pe care o trăieşti? Oare ce poartă îmi deschisese mie
somnul? "
Cheia enigmei e oferita de o femeie stranie pe care Simon o intalneste intr-o cafenea din Parisul diurn. O poveste tulburatoare, in spiritul budismului tibetan, despre iluminare prin suferinta si dragoste, si un posibil raspuns la multe dintre intrebarile ce ne framanta din zorii omenirii.
Fragment:
" Totul a început cu un vis...
Munţi înalţi... O clădire aşezată pe stânci, o clădire roşie, de un roşu
stins, un roşu ca al soarelui în amurg; mai jos, hoituri de câini care putrezeau
acoperite de un noian de muşte... Vântul îmi încovoia spinarea. In vis,
stăteam în picioare, dar aveam impresia că mă aflu foarte sus, mai sus decât
mine însumi, deasupra unui trup destul de delicat, uscat ca o aripă de fluture.
Era trupul meu şi totuşi nu era al meu. Prin sânge îmi circula o
nesecată ură, ce mă împingea din urmă să caut pe poteci un om pe care
voiam să-l ucid cu bâta; ura era atât de puternică – un lapte negru clocotitor
– încât până la urmă a dat pe dinafară şi m-a trezit.
M-am regăsit eu cu mine însumi, doar cu mine, în aşternuturile mele
obişnuite, în camera mea din Montmartre, sub un cer parizian.
Visul m-a amuzat.
Numai că visul s-a întors.
De unde vin oare visele?
Şi pentru ce se năpustea acesta asupra mea?
Noapte de noapte mă pomeneam bătând lungile drumuri pietroase cu
răzbunarea aceea ascunsă în sufleT. Şi mereu aceleaşi hoituri de câini şi bâta
din mâna mea care-l căuta pe omul pe care trebuia să-l doboare.
A început să mi se facă frică. In mod obişnuit, visele apar, apoi se şterg.
Visul ăsta părea să se instaleze definitiv! Începeam să frecventez două lumi,
la fel de stabile, la fel de fixate: aici, la Paris, lumea la lumina zilei în care mă
loveam de aceleaşi mobile, mă ciocneam de aceiaşi oameni, în acelaşi oraş;
iar acolo – dar unde oare, acolo?
— Lumea munţilor înalţi de piatră, în care voiam să ucid un om. Dacă
visele se repetă în miezul vieţii trăite când eşti treaz, cum să nu crezi că e
vorba de o a doua viaţă pe care o trăieşti? Oare ce poartă îmi deschisese mie
somnul? "
Recomandat pentru o lectură plăcută: ➾
