biblioteca Nr.1
de cărți online gratis
Cărți » Romane Conteporane » Louise Fein - Fiica Reichului cărți bune online gratis .PDF 📖 📕 - carte online gratis .Pdf 📚
Louise Fein - Fiica Reichului cărți bune online gratis .PDF 📖

Louise Fein - Fiica Reichului cărți bune online gratis .PDF 📖

Citește online

Cărți «Louise Fein - Fiica Reichului cărți bune online gratis .PDF 📖». Rezumatul cărții:

Descarcă și citește top cărți ale HOLOCAUSTULUI  ce a avut loc în secolului trecut Louise Fein - Fiica Reichului carte .PDF


„Cei care nu învață lecțiile istoriei sunt condamnați s-o repete.“
WINSTON CHURCHILL


    „Fiica Reichului”este o poveste emoționantă despre istorie, iubire, nazism, umanitate. Probabil mulți văd în ea, înainte de a o citi, încă o poveste pe aceeași temă. Multe cărți sunt inspirate din acele vremuri și acel regim inuman. Ceea ce frapează aici, ceea ce diferă, este schimbarea de perspectivă.


    Herta este fiica unui ofițer important din Germania nazistă, iar prima parte a romanului se concentrează pe zugrăvirea societății de atunci, pe modul în care oamenii erau îndoctrinați. Herta era convinsă de principiile acelui regim, promovate de familia ei, chiar credea că evreii erau răi și că îi pot contamina pe ei, „bunii germani”. Treptat, realizează că toate aceste lucruri erau greșite. Că întreaga doctrină era anapoda, că nu îți poți abandona prietenii, că nu le poți face rău semenilor tăi pe baza unor motive absurde.


„Nu poți să stai cu un evreu. E vocea lui Hitler?A lui Herr Metzger? A lui Vati? Nici nu-mi dau seama. Se împletesc unele cu altele.”

„Cine sunt eu, mai exact? Și nazistă, și simpatizantă a evreilor? E oare posibil?”


Romanul începe la sfârșitul anilor 1920, când Herta, copil fiind, este salvată de la înec de Walter, un prieten al fratelui său. De-a lungul timpului, tatăl Hertei evoluează profesional, ajunge într-o funcție înaltă din cadrul SS, iar viața lor se schimbă treptat: se mută într-o altă casă, în posesia căreia ajung într-un context dubios, tatăl ei se îndepărtează din ce în ce, devine alt om decât cel pe care Herta îl știa, fratele său rupe prietenia cu Walter, pe motiv că acesta din urmă este evreu. Același Walter care a salvat-o pe Herta de la înec când era mică.

La un moment dat, Herta și Walter se reîntâlnesc. Trăiesc o poveste de dragoste imposibilă, ea fiind fiica unui înalt ofițer SS, iar el, unul dintre cei prigoniți de regim. Exista chiar și o infracțiune pentru a descrie relația amoroasă dintre o nemțoaică și un evreu, iar un posibil copil al acestora era considerat o abominație, reprezentând unirea genelor dintre cele două popoare. Lucrurile o iau razna, familia lui Walter ajunge în lagăr, iar Herta însăși e în pericol, pentru că încearcă să-i ajute. Ba mai mult, Herta rămâne însărcinată cu Walter și de aici începe o adevărată cursă contracronometru pentru a salva copilul.

În roman este urmărită evoluția Hertei, transformarea ei. Ca într-un bildungsroman, tot ceea ce i se întâmplă, deciziile pe care le ia, toate acestea fac din fiica ofițerului SS o altă persoană.

Tu ești o fată neobișnuită, Fraulein Hetty. Tu rămâi credincioasă celor care contează pentru tine. De când erai mică, mereu le-ai luat apărarea celor defavorizați. Chiar dacă sunt dintre cei cu care nu-i bine să te amesteci, dacă înțelegi ce vreau să spun. Bănuiesc că asta te face curajoasă, nu ca noi, ceilalți. Dar e un lucru periculos.”


„Datoria noastră e să îl servim pe Fuhrer, Germania și pe viitorii noștri bărbați. Băieții învață să guverneze și să fie lideri, iar noi trebuie să fim ascultătoare. Mereu ni se solicită câte ceva. Nu e timp să ne urmăm propria cale. 

Și nu am cum să nu simt că ființa mea e pur și simplu strivită.”


Totodată, am observat încă o dată cât de mult se aseamănă regimurile atunci când devin extreme. Practic, nu mai contează convingerile, ci teama de a pierde puterea.

„- Gândește-te la ce se întâmplă în realitate, insistă Walter. Toată această teamă, informatorii, faptul că nimeni nu mai are încredere în prieteni. Nu mai e nici un fel de libertate. Libertatea de a vorbi, de a gândi, de a simți. Vrea să controleze totul. Insultă „masele”, negându-le capacitatea intelectuală. Nu vede decât o cale: să strivească, să forțeze, să decidă, să dicteze. Și voi, femeile? O, le celebrează pe femei! Vorbește despre rolul vostru crucial în Reichul de o mie de ani și, cu toate acestea, nu puteți avea decât rolul de mamă și de gospodină. Nu vi se permite să fiți și altceva.”

 


Fragment

1929. VARA

Lacul pare moale ca mătasea, unduindu-se leneș printre pilonii docului.
Sunt cu picioarele goale și sub tălpi simt scândurile noduroase, încălzite de
soare. Karl e pe mal, se chinuie să își pună slipul în spatele prosopului pe
care i-l ține Mutti1
– Ai grijă, Hetty! țipă Karl. Vezi că acolo apa e adâncă.
– Doar mă uit. Vreau să văd peștii mari.
Mă târăsc până la margine de tot, iar degetele de la picioare îmi ies în
afară. Mă las pe vine și mă uit la apă. Nu pot zări fundul lacului. Poate că
nici nu are unul. Poate că apele verzi, întunecate se continuă până în centrul
pământului, unde pândesc monștri fioroși.
Walter înoată spre doc. Dă din brațe, stropește, face pluta; din apă i se văd
din când în când degetele palide de la picioare. Își schimbă iar poziția de
înot, rânjește spre mine și își dă părul ud de pe față. Mi-ar fi plăcut să fi luat
și eu lecții de înot cum făcuse Karl, aș fi înotat și eu la fel de ușor ca un
pește, în loc să mă bălăcesc ca acum în apa mică, să îmi zdrelesc tălpile de
pietrele de pe fundul apei și să mă încurc în plantele acvatice.
Stau pe scândurile docului și îl văd pe Walter cum se aventurează tot mai
în larg. Apoi nici nu se mai zărește, cel puțin din poziția în care mă aflu,
unde stinghiile docului îmi blochează vederea. Mă mișc un pic ca să îl văd,
dar mă aplec prea mult și cad. Încerc să mă agăț de ceva, dar nu fac decât să
mă lupt cu aerul, și cad, și cad, și cad.
Aterizez direct pe burtă, spărgând suprafața apei, dură de parcă ar fi beton.
Mă chinui să respir, dar în loc de aer înghit doar apa stătută a lacului.

– Ajutor! încep să strig deznădăjduită, dând agitată din brațe și din
picioare, până când văd în fața ochilor străfulgerări de întuneric și de
lumină. AJUTOR! țip și mai tare acum, dar apa clocotește și se
învolburează, trăgându-mă la fund, spre vizuina adâncă și verde a
monștrilor.
Panica mă înhață cu totul, dau din mâini și din picioare, mă chinui să
ajung înapoi la suprafață. Apuc să iau o gură de aer. Aud niște voci în
depărtare. Lovesc apa tot mai agitată, dar asta nu mă ține la suprafață,
corpul mi se răsucește și cad ca într-un vârtej, din ce în ce mai rapid. Vocile
slăbesc în depărtare și mă scufund tot mai mult, plămânii îmi țipă după aer,
dar apa înfiorătoare, grea ca o cortină, îi umple pe loc. Mă înec.
În jurul meu e întuneric.
0
0