Unsprezece minute mai târziu, fereastra basculă brusc spre spate, de-a lungul căii de levitaţie magnetică, pe platforma saniei.

Louis sesiza unele forme întunecate ce sugerau unelte. Nimic suficient de masiv pentru a putea ascunde un Protector. Unde era Şoapta?

Imaginea se inversă din nou… prima sanie încetinea.

Cea de-a doua sanie începuse şi ea să încetinească.

Louis auzi o serie de vaiete instrumentale şi văzu capetele Ultimului săltând brusc în sus. Nu era cântecul Ultimului. Era Bram şi sculptura lui muzicală, pe care o pusese deja deoparte. Nodurosul se îndreptă spre discul de păşit şi dispăru.

— Ai văzut? întrebă Louis.

— A plecat, spuse Ultimul.

— Unde? De ce?

— Spune-mi tu. Louis Wu înţelege duelurile, marcat? Vrei să-ţi iei mâncarea? Păpuşarul stătea lângă el, ţinând un recipient.

Louis îl luă şi sorbi din el. Ciorbă.

— Este foarte bună.

Test de sănătate mentală: blocul de granit era din nou la locul lui, iar Ultimul era în cabina echipajului, încă blocat, ca şi Louis, de altfel.

— S-a dus într-un loc unde are nevoie de costumul spaţial, spuse pământeanul. Deocamdată, nu este nicăieri. Ultimule, dacă ai închide sistemul discurilor de păşit, unde ar rămâne Bram?

— Mă împiedică sistemele de siguranţă.

— Dar dacă, pur şi simplu, am bombarda sistemul cu o salvă laser? Tanj, nu se poate, are atât laserul, cât şi cuţitul variabil…

— Sistemul este încastrat în carcasă, Louis.

— Atunci, schimbă-i destinaţia! Fă-l să ajungă pe Mons Olimpus! Oricum, unde crede el că se duce? Ar putea fi deja acolo. Apelează harta.

Ultimul emise câteva note muzicale. Nu se întâmplă nimic.

— Sunt blocat, spuse Ultimul. Bram mi-a învăţat limbajul de programare. Mi-a smuls controlul discurilor de păşit.

Picioarele i se pliară sub el, iar capetele i se aplecară spre pântece.

Louis încercă să ridice marginea discului de păşit. Nu se mişca. Bram preluase controlul total. Acele afurisite de concerte nu erau pură distracţie. Se dovedeau a fi fost antrenamentul lui Bram cu instrumentele lui artizanale, pentru a reuşi să imite vorbirea muzicală a Ultimului.

Ceva se întâmpla: fereastra-reţea tremura şi continua să se clatine.

— Ultimule! strigă Louis. Întoarce imaginea invers! Nu este în direcţia corectă!

Păpuşarul nu se mişca.

Fereastra se înclină într-o parte, lovi calea şi sări cât colo, rotindu-se. Orice ar fi atacat sania, suporta acelaşi efect.

Păpuşarul începu să se descolăcească.

Sania cu sustentaţie magnetică lovi puternic celălalt perete. Imaginea tremura şi aluneca. Când, în sfârşit, se opri, arăta doar filigranul argintiu.

Păpuşarul fluieră şi imaginea se inversă. Acum, lumina stelelor scotea în evidenţă pereţii de cristal făcut ţăndări. Gloanţele transformaseră sania într-o sită, iar uneltele de pe platformă fuseseră acoperite cu bucăţi de sticlă.

Majoritatea acelor lucruri deveniseră de nerecunoscut. Acum erau gunoi, cu o singură excepţie.

„Când îi văzuse pe Acolit şi pe el teleportându-se”, gândi Louis, „Şoapta dedusese utilitatea discurilor de păşit.” Probabil smulsese discul de pe sondă şi îl aşezase pe sanie, pentru că era singurul neafectat.

Trei costume spaţiale ţâşniră pe sanie în acelaşi timp. Două trăgeau rafale de proiectile în orice obiect de dimensiuni mai mari, apoi aruncară tot ce se putea arunca, într-o căutare rapidă a vreunui Protector ascuns printre sfărâmături. Dar Şoapta nu era nicăieri.

Doi Protectori ridicară discul păşitor, ţinându-l pe muchie, pentru ca al treilea să-l poată examina pe dedesubt. Apoi, îl întoarseră cu faţa în sus. Vampirul trebuie să fi gândit că este mai mult periculos decât util, deoarece îşi pregăti arma şi slobozi o rază îngustă şi strălucitoare în el.

Raza ieşi direct din discul de păşit principal al cabinei şi începu să carbonizeze plafonul.

Deşi Louis nu-şi putea aminti să fi sărit în lături, el şi Ultimul se ascunseseră în spatele peretelui reciclatorului. Păpuşarul nu lăsa impresia că intenţiona să se încolăcească din nou.

Louis îşi scoase capul de după perete.

Vampirul Protector ridicase discul de păşit şi încerca să-l azvârle peste marginea căii.

Discul deveni brusc prea greu, — greutatea unui intrus îl făcu să-l scape din mână.

Intrusul — Bram! — lovi cu putere, în timp ce celălalt sărea înapoi.

Vampirul — Collier? — căzu, tăiat în două de aproape doi metri de sârmă în câmp de stază. Ambele jumătăţi răspândeau ceaţă. Dar bustul lui avea încă braţe, iar unul ridică arma masivă de lumină.

Cuţitul variabil al lui Bram şfichiui din nou. Arma-lumină căzu.

Nu văzuse de unde apăruse Şoapta, dar era şi ea acolo. Doi Protectori din Munţii Răsturnaţi se confruntau cu doi Protectori Vampiri.

Păpuşarul părea să se afle în continuare într-un soi de stare catatonică. Louis încerca să urmărească ce se întâmpla în fereastra-reţea. Nu era simplu.

Protectorii din Munţii Răsturnaţi nu atacaseră.

Şoapta purta unul dintre costumele lor; ar fi fost capabilă să le vorbească. Louis putea auzi respiraţia accelerată a lui Bram, provocată de eforturile recente, dar nu el vorbea. Nu ar fi avut echipamentul radio potrivit.

Clipea din lampa căştii spre Şoaptă.

Tanj, ăsta trebuie să fie limbajul heliografelor Demonilor! îşi dădu seama Louis. Acum, şi ceilalţi îşi utilizau lămpile căştilor.

Continuară, astfel, o vreme, iar în cele din urmă ajunseseră la o înţelegere.

Protectorii Munţilor Răsturnaţi ridicară cu anumită dificultate sania avariată. Bram îi dădu Şoaptei arma sa şi îi ajută s-o arunce peste margine, în spaţiu.

Încărcară, apoi, discul de păşit în sania cu sustentaţie magnetică rămasă intactă. Cei doi Protectori Vampiri urcară la bord, urmaţi de Protectorii Munţilor Răsturnaţi. Sania începu să alunece înapoi de-a lungul căii. După ce porniseră, Bram împrăştiase o reţea pe cale şi alta pe sanie.

Apoi, Bram imită cântecul unei orchestre doborâte de terorişti.

Păşi pe disc şi, dispăru, aici. În timp ce fereastra-reţea îl arăta că pleacă, Bram se dădu jos de pe discul de păşit şi îşi scoase casca. Din gură, îi ieşea ceva asemeni unui fluier noduros şi plat, sub formă de cioc.

Când un Păpuşar este supărat, îşi pierde controlul, dar nu asupra vorbirii, ci a semnalelor emoţionale. Cântecul Ultimului era la fel de pur ca nişte clopote de vânt.

— Ai învăţat limbajul meu de programare! Bram puse fluierul alături.

— Contractul nostru nu exclude acest lucru.

— Sunt tulburat.