class="p1">— Ai înţeles ce-ai văzut? Nu? Dintre copiii de sânge ai lui Mary Shelley, noi i-am ucis pe Lovecraft şi pe Collier. Servitorii lui Collier ne-au spus că servitorii lui Lovecraft sunt gata să încarce marfa. Ne aşteptăm ca ei să ne ajute. Acum, a rămas doar King. Când va fi ucis şi King, Şoapta va controla zidul, iar eu Centrul de Reparaţie, şi atunci putem realiza ceva.

Consola bucătăriei livră un bol şi Bram bău cu poftă. Louis remarcă faptul că acum purta masiva armă-lumină. Acea chestie, dacă ar fi fost folosită, probabil că i-ar fi omorât pe toţi din cabină.

Bram se întoarse spre el.

— Louis Wu, ce ai să faci tu acum?

— Păi, ea trebuie să-l omoare pe King. Este prea târziu pentru orice altceva. Eu? Costumul meu mă va ţine în viaţă doi falani, aşa că nu va trebui să mă îmbarc pe vreo sanie pe care s-o accelerez până la o mie două sute de kilometri pe secundă, pentru ca, apoi, să-l las pe King să mă împuşte. M-aş putea întoarce de partea aceasta a zidului, apoi aş urca peretele pe aici.

— Vei pierde orice element de surpriză.

— El rămâne…

Bram îl întrerupse cu o mişcare a braţului.

— Costumul lui Anne nu va dura atât de mult.

— Hmm. — Marfă, precizase Bram. — Ei bine, dacă aş avea ceva ce şi-ar dori King, l-aş pune lângă mine pe sanie. Desigur, el ar trebui să ştie că-l am. Ce îşi doreşte King?

— Las-o baltă, Louis! Am crezut că merită să caut un punct de vedere diferit.

Bram fluieră spre sistemul discurilor de păşit, apoi dispăru.

— Unde s-a mai dus acum! Ultimule, eşti încă blocat?

— Nu pot să utilizez discurile de păşit, dar pot să-l găsesc.

— Fă-o!

Ferestrele deveniseră înceţoşate: reţelele fuseseră afectate de luptă. Ultimul cântă pentru a le închide, apoi deschise alta în locul lor, care începu să clipească imagine după imagine. Oraşul Ţesătorilor. Patriarhul Ascuns: gabia de la provă.

Ultimul interpreta instrumente de suflat şi percuţie.

— Am început un program de căutate, spuse el. Dacă invadatorii sosesc cu nave familiare, o să ştim într-o clipă.

— Perfect.

Louis indică o fereastră pe jumătate astupată de prima.

— Sper că înregistrezi asta.

— Desigur.

Reţeaua furată ajunsese pe platforma astroportului. Minuscule costume spaţiale, luminate de stele, ţopăiau prin vid spre o structură prea mare pentru a-şi arăta forma. Dură o veşnicie până îi ocoliră curbura.

Existau nişte obiecte şi mai mari: o pereche de toroizi aurii, montaţi pe console înalte. Louis avu nevoie de câteva clipe pentru a vedea şi restul construcţiei.

Cablurile ce ieşeau din toroizi se răsfirau ca rădăcinile unei plante, îngustându-se spre capete, până ajungeau la dimensiunile unor sârme invizibile.

— Marcat. De fapt, construiesc noi motoare.

— Mă întreb dacă reţeaua de cabluri este o inovaţie, răspunse Ultimul. Înregistrările mele nu arată decât toroizi simpli.

— Interesantă idee — poate Constructorii Oraşului n-au luat decât toroizii. Acea reţea de cabluri ar fi fost stânjenitoare, dacă doreai să aterizezi cu o astronavă.

Fereastra cu imagini schimbătoare arăta gabia de la pupă a Patriarhului Ascuns; apoi bucătăria şi cei doi Constructori ai Oraşului, cei trei copii ai lor. „Unde se ascunsese copilul mai mare”, se întrebă Louis, „de nu reuşise să-l întâlnească?” Acum, ieşeau cu toţii pe uşă. Apoi, reveniră zbenguindu-se, iar Bram era în mijlocul lor.

Protectorul îşi scoase costumul şi se întinse pe o banchetă. Harkabeeparolyn şi Kawaresksenjajok începură să-l maseze.

Oase şi încheieturi umflate, nici un pic de grăsime nicăieri.

— Arată ca un afurisit de schelet acum, spuse Louis. Nodurosul părea să fi adormit.

— Dacă Bram crede că este timp pentru aşa ceva, înseamnă că are dreptate. Ultimule, hai să-l scoatem pe Acolit din cutia aia şi să intru eu în locul lui.

Păpuşarul fluieră o fereastră.

— Louis, dispozitivele nanometrice încă repară leziunile de la şira spinării. Ar putea fi liber în câteva ore.

— Tanj!

— Îl mai lăsăm?

— Desigur!

Louis se ghemui pe patul de apă.

— Am să încerc să dorm puţin.

30. KING

Louis se întinse încet. Durerea era un bun profesor. Totuşi, acum, se mişca cu mult mai uşor decât o făcuse în ultimele patru zile.

Medkitul îi oferise suplimente dietetice, dar îi şi luase durerea, picătură cu picătură. Louis se ridică şi se apropie de peretele din faţă.

Acolo: în sala de mese de pe Patriarhul Ascuns, Bram le vorbea Constructorilor Oraşului. Fereastrele-reţea funcţionau pe pereţi, iar una înfăţişa acelaşi lucru ca şi cea de-a doua…

Acolo: vasta lăţime a platformei astroportului. Motorul de pe Zidul de Margine dispăruse — pesemne, fusese terminat şi mutat undeva. Tot pe acolo trecu o imensă sanie plutitoare prevăzută cu schele turn şi manipulatoare stranii la colţuri. Un turn cu un decor spiralat… mai mult decât decor; se apleca în afară, asemeni unui tentacul de argint, iar vârful semăna cu o bifurcaţie infinită. Se încolăci peste carcasa unei astronave Constructorii Oraşului şi o ridică.

Dincolo de marginea platformei, se întindea un şir de inele verticale: calea de decelerare pentru navele ce soseau.

Acolo: imaginea difuză a căii de levitaţie magnetică şi stelele strălucind slab prin ea. „Probabil că Şoapta îşi pusese sania în mişcare,” presupuse Louis. Reuşise să atingă o viteză considerabilă, în timp ce el dormise. Trebuia să fi fost Şoapta; cine altcineva ar fi împrăştiat o reţea?

Acolo: mişcându-se lent, un firmament acoperit de stele, văzut prin reţeaua filigranată a căii de levitaţie magnetică, şi un mic cursor clipitor verde.

— Am găsit o astronavă, spuse Ultimul.

— Arată-mi-o!

Păpuşarul cântă şi fereastra oferi imaginea ceţoasă a unui obiect ce aducea mai mult a rangă decât a astronavă. Mici nave spaţiale cu aripi se înşirau de-a lungul ei, asemeni păduchilor de plante de-a lungul unei ramuri fără frunze. Către capăt, se zărea un imens colector conic şi/sau un tun cu plasmă peste el.

— O altă navă ARM, spuse Louis. Bună captură! Bram părăsi sala de mese.

Ultimul observă mişcare de-a lungul căii de levitaţie magnetică. Lansă un tril. Fereastra îşi schimbă sensul, pentru a arăta cealaltă latură a reţelei Şoaptei.

Asta nu era sania pe care o utilizase Şoapta. Era