bucura de onoruri în tot imperiul. Cu toate acestea, în 1591, Hideyoshi l-a arestat şi l-a condamnat la moarte. Rikyu a luat-o înaintea călăului sinucigându-se. Cauza acestei neaşteptate căderi în dizgraţie nu a fost descoperită decât mai târziu: se pare că favoritul de origine foarte modestă (născut într-o familie de ţărani) îşi comandase o statuie sculptată în lemn, reprezentându-l încălţat cu sandale (un atribut de ţinută rezervat nobilimii) şi într-o atitudine plină de măreţie, apoi aşezase statuia în cel mai important templu din incinta palatului, chiar sub ochii membrilor familiei imperiale. Hideyoshi a tras concluzii că Rikyu nu avea simţul măsurii şi nu ştia care îi era locul. Văzând că i se acordaseră aceleaşi privilegii ca ale celor mai de vază dintre aristocraţi, omul uitase că situaţia lui depindea de împărat şi ajunsese să considere că o dobândise prin propriile sale merite – o eroare de calcul cu totul de neiertat şi o supraestimare a importanţei proprii pentru care a trebuit să plătească cu viaţa.

  Nu uita: nu lua niciodată o victorie drept definitivă, şi nu lăsa mărirea acordată de alţii să ţi se urce la cap. Cunoscând pericolele la care te expui dacă îţi pui în umbră superiorul, devii capabil, să foloseşti această Lege în avantajul tău.

  În primul rând, trebuie să-ţi flatezi şi să-ţi elogiezi stăpânul. Flateria deschisă dă rezultate, dar are limite: este prea bătătoare la ochi, prea de prost gust şi îţi atrage resentimentele celorlalţi curteni. Discreţia se dovedeşte mult mai eficace. Dacă, de exemplu, eşti mai inteligent ca superiorul tău, încearcă să dai impresia că el este mai inteligent decât tine. Arată că îţi lipseşte experienţa şi priceperea sa. Comite din când în când mici erori inofensive pentru tine, dar care să te pună în situaţia de a-i cere ajutorul. Superiorii adoră acest gen de solicitări din partea subalternilor. Dacă nu le dai ocazia să-şi manifeste ascendentul profesional, te-ar putea ţine de rău sau, cu timpul, ai risca să-i agasezi cu competenţa ta infailibilă.

  Dacă ai mai multe idei şi eşti mai creativ decât superiorul, manevrează astfel încât lumea să creadă că iniţiativele îi aparţin lui. Explică tuturor că sfaturile sau părerile tale sunt un simplu ecou al celor exprimate de el.

  În cazul în care eşti mai inteligent ca şeful tău, nu e rău să-ţi asumi rolul de „bufon al curţii” – dar ai grijă sa nu creezi impresia că prin comparaţie cu tine el este o persoană rece şi posacă. Ţine-ţi umorul în frâu şi caută să-l prezinţi pe el ca pe omul în stare să ştie de glumă şi să aprecieze o atmosferă veselă şi destinsă.

  Dacă ai o fire mai generoasă şi mai sociabilă ca a superiorului, fereşte-te să devii norul care împiedică „razele” generozităţii şi sociabilităţii lui să încălzească inimile celorlalţi. El şi numai el trebuie să rămână soarele (adică centrul atenţiei) în jurul puterii şi stălucirii căruia să se învârtă totul. Dacă te găseşti în situaţia de a-l distra, îi poţi câştiga simpatia etalându-ţi cu măsură, o parte din talente. Orice tentativă de a-l impresiona cu eleganţa sau generozitatea ta riscă să ţi se dovedească fatală: nu uita că Fouquet a trebuit să plătească scump această greşeală.

  În orice astfel de împrejurări, a-ţi ascunde forţa nu înseamnă a fi slab, pentru că, în final, această tactică îţi va aduce puterea dorită. Când îi laşi pe alţii să te întreacă, îţi păstrezi controlul asupra evenimentelor, întrucât eviţi să devii victima invidiei ori a nesiguranţei adversarilor şi acumulezi puncte de care vei avea nevoie în clipa când te hotărăşti să te ridici deasupra actualului tău statut de subaltern. Dacă, asemenea lui Galilei, contribui la sporirea prestigiului superiorului tău, acesta te va privi ca pe o fiinţă providenţială pentru el şi avansarea îţi este asigurată.

  Imagine:

  Stelele de pe cer. Pe boltă nu are loc decât un singur soare. Nu-l întuneca şi nu încerca să rivalizezi cu el. Este mai cuminte ca, discret, să-ţi pui strălucirea în slujba strălucirii lui, amplificând-o.

  Ultimul cuvânt:

  Evită să-ţi pui în umbră stăpânul. Orice manifestare de superioritate este supărătoare, însă manifestarea de superioritate a vasalului asupra seniorului înseamnă nu numai o prostie, ci chiar o eroare fatală. Aceasta este o lecţie pe care trebuie s-o învăţăm de la stele: deşi sunt înrudite cu soarele şi au aceeaşi strălucire ca şi el, nu se ivesc pe cer în acelaşi timp cu acesta.

  (Baltasar Gracián, 1601 – 1658)

  CONTRAARGUMENT.

  Nu îţi poţi bate capul din pricina faptului că „deranjezi” de fiecare dată când faci un pas. Trebuie să fii necruţător, dar în mod selectiv. Dacă superiorul tău este un soare pe cale de a apune, nu ai de ce să te temi că l-ai pune în umbră. Renunţă la milă – este greu de crezut că în momentul când şi-a croit drum către vârf, el a dat dovadă de asemenea scrupule. Evaluează-i cu grijă soliditatea poziţiei. Dacă această poziţie este vulnerabilă, subminează-i-o în mod treptat; arată că eşti mai competent, mai carismatic şi mai inteligent decât el, în toate momentele cheie. În cazul în care poziţia sa este foarte şubredă, aproape compromisă, lasă lucrurile să-şi urmeze cursul firesc.

  Nu risca să pui în umbră un şef prea slab ca să se apere – ţi-ai crea o reputaţie nedorită de om crud şi lipsit de „sportivitate”. Dacă, însă, superiorul se bucură de o poziţie solidă, iar tu te simţi în stare să-i iei locul, înarmează-te cu răbdare. Este în firea lucrurilor ca puterea să descrească şi să slăbească. Va veni şi ziua căderii celui aflat acum pe culme, iar dacă îţi joci bine cartea, îi vei supravieţui şi puterea care acum este în mâna lui va trece în mâna ta.

  LEGEA.

  NU TE ÎNCREDE PREA MULT ÎN PRIETENI, ÎNVAŢĂ SĂ TE FOLOSEŞTI DE DUŞMANI.

  ARGUMENT.

  Fii precaut cu prietenii – te vor trăda cu atât mai repede cu cât le vei trezi mai multă invidie. În plus, devin răsfăţaţi şi tiranici.